Inventarea bombei atomice

Inventarea bombei atomice a reprezentat un punct de cotitură în istoria umanităţii. După lansarea a două astfel de bombe deasupra oraşelor japoneze Nagasaki şi Hiroshima în august 1945, America a reuşit să oprească brusc al doilea război mondial, începând o perioadă de prosperitate şi pace fără precedent până atunci.

Unii consideră că preţul plătit pentru această invenţie este destul de mare, luând în considerare un scenariu terifiant. Astăzi se ştie că bomba atomică ar putea fi instrumentul distrugerii omenirii, iar conştientizarea acestui fapt a influenţat politicile adoptate de legislatori, de guverne şi de factori independenţi de decizie, din timpul războiului rece şi până în prezent.

La început, America păruse hotărâtă să-şi păstreze distanţa faţă de conflictul izbucnit în Europa, în vreme ce Germania devora ţară după ţară. Numai că, la 7 decembrie 1941, a avut loc „atacul-surpriză” al japonezilor de la Pearl Harbor şi, înainte ca Statele Unite să apuce să se mobilizeze, cea mai mare parte a Asiei de Sud-Est cedase în faţa Japoniei. Dar, se spune că un general japonez ar fi comentat: „Mi-e teamă că am trezit un tigru adormit”, încet, America a recuperat teritoriile ocupate de japonezi în Pacific şi a oprit evoluţia Japoniei.

Americanii considerau însă că ameninţarea cea mai mare şi în continuă creştere venea din direcţia Germaniei. Însă acesta era un război total, o luptă pe viaţă şi pe moarte, iar ţările implicate, inclusiv Statele Unite, ar fi făcut orice pentru a câştiga. Sub îndrumarea preşedintelui american Franklin D. Roosevelt, între Statele Unite şi Marea Britanie a început o colaborare ultrasecretă pentru construirea unei bombe atomice.

Coordonat de generalul Leslie R. Groves în locaţii izolate precum Los Alamos, în New Mexico, programul era cunoscut doar de un număr mic de oameni de ştiinţă şi de politicieni. Fapt interesant, preşedintele Harry Truman a aflat despre acest proiect, botezat „Proiectul Manhattan”, de la Henry Stimson, ministrul de Război, abia pe data de 25 aprilie 1945, după ce fusese învestit preşedinte, nu şi în timpul mandatului său de vicepreşedinte. America ştia că are inamici fanatici.

În timpul invaziei americane, se spune că japonezii instruiseră sute de copii să se arunce sub tancurile americane, cu corpurile împachetate cu dinamită. Atentatorii sinucigaşi fuseseră folosiţi pe toată durata războiului şi era simplu de presupus că urmau să fie folosiţi şi în continuare. Succesul Proiectului Manhattan nu putea fi garantat sub nici o formă. Au existat numeroase probleme de natură tehnică şi administrativă, iar experţii ştiau că realizarea bombei se bazează pe o teorie care nu fusese demonstrată niciodată.

La începutul anului 1945 se cheltuiseră deja 2 miliarde de dolari pe acest proiect, iar până destul de târziu nu se stabilise încă ce metodă de detonare să fie folosită. De asemenea, în timpul construirii bombei, exista o presiune considerabilă nu numai pentru păstrarea siguranţei, dar şi pentru păstrarea secretului faţă de restul lumii. Cheia în procesul de fabricare al bombei era obţinerea plutoniului, un element care nu există în natură, dar care, asemenea uraniului (un element natural), dacă primeşte stimularea potrivită poate declanşa o reacţie în lanţ. Această reacţie, aflată la baza „funcţionării” bombei atomice, se numeşte „fisiune” şi a fost studiată şi explicată de fizicianul Niels Bohr.

Fisiunea se produce în momentul în care nucleul (partea centrală a atomului) se sparge în două părţi egale. Natura atomilor este previzibilă şi foarte importantă pentru acest proces, iar după ce un neutron sparge atomul de uraniu, fragmentele eliberează alţi neutroni care sparg la rândul lor alţi atomi, iar reacţia se propagă. Această reacţie în lanţ se produce în milionimi de secundă, iar energia eliberată este de câteva sute de milioane de volţi. În timpul fisiunii se eliberează cantităţi mari de căldură şi de radiaţie gama, cea mai letală formă cunoscută de omenire.

Prima bombă atomică a fost explodată în Deşertul New Mexico şi se numea Trinity. Bomba a fost aşezată într-un vas uriaş de oţel numit Jumbo, lung de 6 m şi cântărind 200 de tone. Bomba ce urma să fie lansată asupra oraşului Nagasaki fusese numită Fat Man, dar era destul de mică în comparaţie cu prima. Aceasta consta dintr-o sferă goală de plutoniu acoperită cu straturi de explozivi cu acţiune rapidă şi lentă. Detonatoarele declanşau explozivii, iar aceştia produceau o undă de şoc simetrică ce imploda sfera, „activând” plutoniul şi producând astfel explozia nucleară. Cheia detonării era reprezentată de explozivi, ce se declanşau cu viteze diferite pentru ca undele de şoc să fie concentrate către sferă într-un mod asemănător celui prin care o lentilă concentrează razele de lumină.

Bomba lansată deasupra oraşului Hiroshima conţinea două mase subcritice de uraniu (reacţia nucleară se declanşează atunci când uraniul atinge „masa critică”). În momentul optim, una dintre masele de uraniu a fost proiectată în cealaltă pentru a produce explozia. Se spune că, după câţiva ani, mulţi soldaţi americani care au luat parte la acele bombardamente au regretat distrugerile incomensurabile produse de aceste bombe, dar alţii sunt de părere că ar mai face-o încă o dată dacă ar fi nevoie, deoarece japonezii nu le-au dat de ales.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …