Inventarea ascensorului

Ascensoarele rudimentare (sau dispozitivele de ridicare) erau deja folosite în evul mediu, primele dovezi ale existenţei acestora regăsindu-se în secolul al III-lea î.Hr. Acestea erau acţionate prin forţă animală sau umană ori prin mecanisme cu apă. În secolul al XIX-lea a început dezvoltarea unor ascensoare asemănătoare celor cu care suntem obişnuiţi în prezent. Acestea erau acţionate prin puterea apei sau a aburului. De exemplu, o persoană se urca în cabină, iar apa începea să umple un tub gol până în momentul în care presiunea hidraulică împingea cabina printr-un cilindru gol.

La început, viteza cabinei nu putea fi reglată, însă cu timpul împingerea hidraulică a fost îmbunătăţită, iar viteza reglată printr-o serie de valve de diferite tipuri. Mai târziu, aceste „lifturi”, aşa cum erau numite, au început să fie ridicate şi coborâte prin intermediul unui sistem de frânghii, scripeţi şi contragreutăţi. Acest model de lift, apărut iniţial în Anglia, reprezintă adevăratul predecesor al ascensoarelor moderne. Primul ascensor mecanizat a apărut la mijlocul secolului al XIX-lea în Statele Unite, fiind un simplu mecanism de ridicare folosit pentru marfă, ce opera între două niveluri într-o clădire din New York. Desigur, inventatorii au căutat şi alte aplicaţii practice ale invenţiei lor.

Un moment definitoriu din istoria ascensorului a fost cel al garantării siguranţei pentru transportul de persoane. Acest moment s-a petrecut în 1853, când Elisha Graves Otis - al cărui nume de familie încă mai ornează multe ascensoare în Statele Unite - a proiectat un ascensor prevăzut cu un sistem de siguranţă. În cazul în care sistemul de ridicare ceda şi elibera cabina, aceasta se oprea automat înainte de a se prăbuşi în puţ. Primul ascensor Otis pentru persoane a fost instalat în magazinul universal E.V. Houghwout din New York contra sumei relativ mici de 300 de dolari.

Ascensorul pentru persoane al lui Otis era acţionat de un motor cu aburi. În 1867, Leon Edoux a inventat şi a început să producă ascensoare acţionate hidraulic. Zece ani mai târziu, fiii lui Otis au înfiinţat Otis Brothers & Company în oraşul Yonkers, New York. Compania lor a reuşit după un timp să producă mii de ascensoare, devenind un nume de marcă al acestei industrii. De fapt, în 1873 funcţionau peste două mii de ascensoare Otis, în clădiri publice de pe tot cuprinsul Statelor Unite.

Primul ascensor electric, conceput de Frank Sprague, a fost instalat abia în anul 1884 într-o fabrică de bumbac din Lawrence, Massachusetts. Tot acest inventator a creat şi panoul de comandă cu butoane. Ascensoarele electrice au fost folosite pentru prima dată în scop comercial în 1889, când două astfel de dispozitive au fost instalate în clădirea Demurest din New York. Mai târziu, când electricitatea a devenit accesibilă, inventatorul german Werner von Siemens a integrat motorul electric în tehnologia ascensorului. L-a montat în partea inferioară a ascensorului şi a folosit un mecanism cu pinioane pentru a deplasa cabina într-un puţ cu cremaliere.

În 1887, în Baltimore s-a folosit electricitatea pentru acţionarea unui ascensor ce folosea un tambur şi un cablu ce se înfăşură pe acesta. Însă sistemul prezenta un neajuns inerent, ce a dus în final la respingerea sa: înălţimea clădirii. Clădirile deveneau în timp din ce în ce mai înalte, necesitând cabluri tot mai lungi şi tambururi tot mai mari, până când diametrul lor a devenit nepractic.

Tehnologia motoarelor şi angrenajele a evoluat rapid, iar în 1889 ascensorul electric cu pinioane cu racordare directă a permis construirea clădirilor mai înalte. În 1903 a apărut un nou model, ascensorul electric cu tracţiune fără angrenaj. Acest tip de ascensor putea fi instalat în clădiri cu peste o sută de etaje. Câţiva ani mai târziu, motoarele cu mai multe trepte de viteză le-au înlocuit pe cele originale cu viteză constantă pentru uşurarea opririi şi, în general, a operării ascensoarelor.

Cu timpul, cablurile au fost înlocuite de tehnologia sistemelor electromagnetice, în această fază, ascensoarele puteau fi controlate prin semnale complexe variate. În plus, inventatorii şi producătorii puneau foarte mult accentul pe siguranţa exploatării ascensoarelor. De exemplu, Charles Otis, fiul lui Elisha Graves Otis, a creat butonul de „siguranţă” care a îmbunătăţit capacitatea opririi ascensorului la orice viteză. În prezent se foloseşte o gamă largă de tehnologii sofisticate. De exemplu, în locul butoanelor s-au introdus tastele, iar viteza motorului este monitorizată permanent cu ajutorul unor mecanisme de cuplare şi regulatoare.

De fapt, cea mai mare parte a ascensoarelor operează independent, iar multe sunt dotate cu tehnologie computerizată. Datorită ascensorului modern se poate locui şi munci la o înălţime de zeci de etaje. Oraşele cu multe clădiri înalte precum New York-ul depind în totalitate de ascensoare. Chiar şi în clădirile cu etaje mai puţine, ascensoarele sunt esenţiale pentru accesul persoanelor cu handicapuri motorii în apartamente şi birouri. De asemenea, ascensoarele de marfă sunt la fel de indispensabile.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …