Inventarea aparatului fotografic

Povestea aparatului fotografic începe de fapt cu dorinţa de a înregistra anumite lucruri - imagini, privelişti şi oameni - cu un grad ridicat de precizie. Astfel apare dispozitivul numit camera obscură. Termenul înseamnă exact acest lucru, o cameră întunecată, numele provenind de la o încăpere întunecoasă în care s-a practicat un mic orificiu. Lumina intra prin acel orificiu şi proiecta o imagine inversată pe un perete de culoare deschisă. Aceasta era şi rămâne o metodă de observare a eclipselor solare fără a risca arsuri oculare, iar mai târziu a fost folosită de artişti în trasarea conturului obiectului pe care doreau să-l picteze, pentru a realiza o reprezentare fidelă.

Privind suficient de mult o imagine produsă de camera obscură, este simplu să ne imaginăm că unii îşi doreau să conserve într-un fel acea proiecţie. O astfel de persoană a fost Joseph Nicephore Niepce, un litograf amator. Deşi nu era un artist, Niepce fusese binecuvântat cu o minte inventivă. În 1822, folosind un fel de asfalt numit bitum de Iudeea combinat cu ulei de levănţică, a expus o placă la lumina solară filtrată printr-o gravură transparentă. Atunci când lumina a atins bitumul, acesta s-a întărit. Zonele mai întunecate, adică cele expuse la o cantitate mai redusă de lumină, puteau fi eliminate prin spălare.

Niepce a lucrat în continuare, perfecţionându-şi procesul. Apoi a luat camera obscură şi a combinat-o cu acest proces. Ataşând la cameră o placă tratată din aliaj de staniu şi plumb, a captat, în 1826, imaginea curţii sale privită din casă. Imaginea a trebuit expusă mai bine de opt ore, dar la sfârşit obţinuse prima fotografie din lume. Perfecţionându-şi procesul, Niepce a reuşit să fixeze imagini pe piatră litografică, pe sticlă, zinc şi aliaj de staniu şi plumb şi şi-a numit aparatul „heliograf”.

O altă persoană ce îşi dorea să capteze imaginea era Louis Jacques Mande Daguerre, un scenograf celebru şi extrem de talentat care folosea intens camera obscură în activitatea sa. Auzind de succesul lui Niepce cu heliograful său, Daguerre l-a căutat. Încercase ani de-a rândul să capteze imaginea, dar fără succes, şi era conştient de faptul că avea nevoie de ajutor.

Reacţia de înnegrire a sărurilor de argint la lumina soarelui era cunoscută cel puţin din 1727. Johann Heinrich Schulze demonstrase atunci această proprietate a substanţelor, înregistrând cuvinte cu ajutorul luminii solare, însă nimeni nu reuşise să reţină acele înregistrări. Daguerre încercase continuu această variantă dar fără nici un folos, cel puţin până în momentul în care Niepce a acceptat să se întâlnească cu el. Niepce dusese heliograful cam cât de departe putuse, dar visul său de a produce acelaşi efect pe hârtie părea imposibil, deoarece imaginile erau subexpuse şi mult prea neclare pentru a putea fi folosite.

Devenind parteneri, cei doi şi-au continuat cercetările până în momentul survenirii decesului lui Niepce, în 1833. Continuând singur, Daguerre a folosit cea mai recentă metodă a partenerului său, care utiliza plăci de cupru argintate, în 1835, el a descoperit în mod accidental că o imagine expusă pe o placă acoperită cu iodură de argint devenea vizibilă după ce era introdusă în vapori de mercur.

Din nefericire, imaginea era doar temporară, deoarece suprafeţele ne-expuse se înnegreau în timp. Fără a se da bătut, Daguerre a reuşit 2 ani mai târziu să elimine iodura de argint neexpusă de pe placă, prin introducerea acesteia într-o soluţie de saramură, obţinând astfel o imagine permanentă. Şi ce imagine obţinuse! Într-adevăr, niciodată nu fusese înregistrată o imagine cu un asemenea detaliu şi precizie! Inventatorul i-a acordat acesteia propriul său nume: „daghereotipul”.

Acesta era însă doar începutul: în timp ce Niepce şi Daguerre continuau să-şi dezvolte procedeul, acelaşi lucru îl făceau şi mulţi alţii. În Marea Britanie se aflau două persoane importante: Thomas Wedgwood, fiul marelui ceramist, şi William Henry Fox Talbot. Wedgwood a lucrat intens cu bucăţi de hârtie şi de piele îmbibate în soluţie de azotat de argint, dar nu a reuşit decât să capteze umbre.

Pe de altă parte, Talbot, de formaţie cercetător, privea prin camera obscură şi-şi dorea să obţină o imagine permanentă, fără să aibă cunoştinţă de eforturile francezilor sau ale lui Wedgwood. Apoi Talbot a reuşit să aducă fotografia cu un pas mai aproape de visul lui Niepce, realizând o hârtie fotosensibilă ce fusese introdusă succesiv în soluţie de azotat de sodiu şi de saramură, obţinând clorură de argint. Expusă la lumina soarelui, clorura de argint producea o imagine „negativă”, ce putea fi expusă din nou pentru a se obţine imaginea „pozitivă”.

Procesul lui Talbot implica faptul că acelaşi negativ se putea folosi pentru tipărirea mai multor imagini pozitive, în timp ce fiecare daghereotip era unic şi imposibil de duplicat. Dezavantajul consta în faptul că, prin comparaţie cu un daghereotip, calitatea imaginii „desenului fotogenic” al lui Talbot era evident inferioară, deoarece negativele de hârtie produceau imagini de o claritate redusă, având în vedere că detaliile erau afectate de fibra hârtiei, ceea ce nu se întâmpla în cazul negativelor de sticlă. Aceste două procese au condus în cele din urmă la apariţia fotografiei moderne. De asemenea, daghereotipul a rezistat şi el mulţi ani. Treptat, fotografia a ajuns un lucru la îndemâna tuturor, fiind acceptată şi pentru portrete.

În plus, şi călătorilor le plăcea să facă fotografii. Aceştia nu numai că traversau continentul pentru a ajunge în Vestul Sălbatic, dar se întorceau pe Coasta de Est cu fotografii ale noilor frontiere, ale băştinaşilor cu aspect straniu, ale colonizatorilor stresaţi de griji şi ale peisajelor incredibile care înfăţişau prerii, munţi şi deserturi cum nu mai fuseseră văzute până atunci.

Nu există cale mai bună de a descrie impactul jurnalistic al acestei invenţii decât prin a menţiona lucrările unuia dintre cei mai importanţi pionieri ai săi: înregistrările fotografice ale lui Matthew Brady din timpul războiului civil american, cunoscute din cărţile de istorie, au adus războiul îndepărtat mai aproape de casă decât oricând altcândva, un război prezentat în tonuri reci şi lipsite de strălucire.

Procesul care utiliza „colodiu” a fost următorul progres tehnologic semnificativ în domeniu, reducând şi mai mult durata obţinerii unei fotografii. Acesta oferea o calitate care rivaliza cu cea a daghereotipului şi putea fi imprimată pe hârtia lui Talbot, înlocuită ulterior cu „albumen”. Singura problemă era că plăcile erau realizate din sticlă, care trebuia pregătită chiar înainte de expunere şi developată imediat după, fapt pentru care procesul a primit numele de „fotografie cu placă umedă”.

Revoluţia imaginii a înregistrat un apogeu în anii 1870. Toată lumea îşi dorea fotografii, iar obţinerea acestora era din ce în ce mai simplă, fie că erau folosite pentru reprezentare şi documentare, fie pentru explorarea unui nou mediu artistic. Inventatorii şi-au canalizat atenţia spre toate aspectele fotografiei, dar în această fază importantă era obţinerea unui proces „uscat”, prin intermediul căruia plăcile să poată fi pregătite cu mult înainte şi developate la mult timp după momentul expunerii.

Răspunsul a venit sub forma suspendării bromurii de argint în gelatină, iar rezultatul a fost uimitor. Noile plăci nu erau doar mult mai uşor de folosit, dar gelatina s-a dovedit de şaizeci de ori mai rapidă decât procesul cu colodiu. Fotograful putea sta în picioare, susţinând aparatul fără trepied, şi putea „surprinde” o fotografie aproape instantaneu. Unul dintre pionierii procesului uscat a fost George Eastman.

În 1888, cel mai popular aparat fotografic era Kodak, produs de Eastman. El a inventat sloganul: „Tu doar apeşi pe buton, noi ne ocupăm de restul”, şi l-a luat în serios. Tot ce avea de făcut un posesor de Kodak era să expună toate negativele şi să trimită aparatul prin poştă înapoi la fabrică, unde tehnicienii developau imaginile. Restul este doar istorie, iar tehnologia a progresat până în faza în care oricine îşi putea permite un aparat foto era în stare să-l şi folosească.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …