Inventarea aparatului de dializă renală

Deşi aparatul de dializă renală nu poate înlocui rinichii unei persoane, el acordă oamenilor o şansă de a rămâne în viaţă, într-o stare normală de sănătate în perioada în care aşteaptă un transplant. În cazul insuficienţei renale, există două tipuri de tratament.

Cei mai mulţi sunt supuşi unei aşa-numite operaţii de hemodializă. Aceasta debutează printr-un acces făcut de medic în vasele de sânge ale pacientului, prin intermediul unei mici intervenţii chirurgicale la picior, braţ sau uneori la gât. O metodă populară este aceea prin care chirurgul suturează o arteră de o venă sub piele, pentru a crea un vas mai mare, formând o grefă.

În grefa rezultată se introduc două ace, unul în venă iar celălalt în arteră, apoi sângele se scurge în dializor pentru a fi curăţat. Aparatul are două segmente. Unul este pentru un lichid numit dializat, iar celălalt pentru sânge. Cele două segmente sunt separate de o membrană subţire, semipermeabilă. În timp ce sângele trece într-o parte a membranei, iar dializatul în cealaltă, toxinele din sânge trec prin găurile microscopice ale membranei şi sunt preluate de dializat. Celulele de sânge, prea mari pentru a trece prin membrană, sunt redirecţionate în fluxul sanguin.

Dializa peritoneală este cel de-al doilea tip de tratament, mai rar folosit, care utilizează pentru filtrare însăşi membrana peritoneală a pacientului. Peritoneul este o membrană care căptuşeşte cavitatea abdominală. Această membrană - asemenea membranei dializorului - este semipermeabilă, iar toxinele din sânge pot trece prin ea, în timp ce celulele de sânge, mai mari, nu pot. Mai întâi, în abdomen este implantat un tub de plastic numit cateter peritoneal.

Apoi prin acest cateter se introduc în abdomen aproximativ 2 litri de dializat. În timp ce sângele pacientului vine în contact cu dializatul prin intermediul peritoneului, impurităţile din sânge sunt absorbite prin pereţii membranei şi trec în dializat. După 3-4 ore, dializatul este scos şi se introduce lichid proaspăt. Această procedură durează cam o jumătate de oră şi trebuie repetată de cinci ori pe zi.

Beneficiile hemodializei constau în faptul că pacientul nu necesită o pregătire specială, fiind monitorizat regulat de o persoană specializată în dializa renală. Principalul beneficiu al dializei peritoneale este faptul că pacientul nu trebuie să-şi piardă câteva ore de trei ori pe săptămână la clinica de dializă. Dializatul poate fi schimbat în orice încăpere bine luminată şi curată, iar procesul nu este dureros.

Singurul neajuns posibil este riscul infectării peritoneului. Copiii sunt adesea supuşi unui tip similar de dializă, numit dializă peritoneală cu ciclu continuu. Tratamentul li se poate aplica şi noaptea, în timpul somnului. Un aparat are sarcina de a încălzi şi măsura cantitatea de dializat care intră şi iese din abdomenul lor continuu, timp de zece ore. Acest sistem îi scapă de tratament în timpul zilei.

Deşi dializa nu constituie un tratament al afecţiunii rinichiului, iar tehnologia dializorului a rămas aproximativ aceeaşi, s-au înregistrat progrese semnificative în mărirea gradului de confort şi mobilitate ale pacienţilor supuşi dializei. În cazul în care o persoană suferă de o afecţiune renală cronică în fază terminală, transplantul de rinichi rămâne singura soluţie pe termen lung ce poate scuti pacientul de dializă. Rudele în viaţă pot dona un rinichi dacă cel care le rămâne este sănătos.

Însă chiar şi în cazul unui rinichi primit de la o rudă de gradul I, primitorului trebuie să i se administreze medicamente care să inhibe reacţia sistemului imunitar de respingere a organului. În prezent, numărul de pacienţi ce aşteaptă un rinichi este de trei ori mai mare decât numărul de rinichi disponibili. Această realitate demonstrează că există un număr mare de persoane care depind de tratamentul de dializă.

Totuşi, unii pacienţi refuză pur şi simplu transplanturile şi văd dializa ca pe un fel de întrunire cu caracter social şi o cale de a fi urmăriţi şi trataţi de personalul medical cu care se împrietenesc. Indiferent dacă o persoană ia decizia de a se supune unui transplant sau de a continua tratamentul de dializă, statisticile referitoare la dializă şi la beneficiile aparatului modem de dializă renală sunt indiscutabile. Rata de supravieţuire prin intermediul tratamentului de dializă în Statele Unite este, potrivit Centrului Naţional de Statistică a Sănătăţii, de 77% după un an, de 28% după 5 ani şi de aproximativ 10% după 10 ani.

Rata de supravieţuire în urma transplantului renal este şi mai ridicată: 77% dintre pacienţi supravieţuiesc timp de 10 ani după transplantarea unui organ de la o rudă în viaţă. Mulţi experţi subliniază faptul că ratele de supravieţuire şi calitatea vieţii pacienţilor dependenţi de dializă pot fi îmbunătăţite, iar în viitorul apropiat se aşteaptă şi îmbunătăţiri ale aparatului de dializă.

Check Also

Inventarea telegrafului

Ceea ce este interesant de remarcat este că Samuel F.B. Morse, inventatorul telegrafului, şi-a început …

Inventarea telefonului

Inventarea telefonului Inventarea telefonului, Invenţii, Telefon În mod ironic, inventarea telefonului a fost marcată de o lipsă …

Inventarea tancului

Ca armă militară, tancul a schimbat pentru totdeauna aspectul bătăliilor terestre. Acesta a apărut ca …

Inventarea şurubului

Se spune că în timpul unei vizite în Egipt, filozoful grec Arhimede ar fi realizat un …

Inventarea submarinului

Nu este nevoie să ne gândim prea mult pentru a putea aprecia efectul submarinului asupra …