Întoarcerea soldatului, de Rebecca West (comentariu literar, rezumat literar)

Rebecca West (pseudonimul literar al lui Cicily Isabel Fairfield) (21 decembrie 1892, Londra, Marea Britaniei - 15 martie 1983, Londra) - scriitoare.

  • Titlul original: The Return of the Soldier
  • Prima ediţie: 1918

Scurtul roman publicat de West la vârsta de 24 de ani este una dintre cele mai emoţionante replici literare la ororile Primului Război Mondial, scrisă din perspectiva celor rămaşi acasă.

Naratorul, Jenny, locuieşte împreună cu Kitty, soţia drăguţă, dar cam prostuţă a vărului ei Chris, într-o frumoasă casă englezească, Baldry Court, aşteptând întoarcerea lui Chris de pe front. Chris revine, dar suferă de amnezie cauzată de un bombardament.

Tot ce i se întâmplase în ultimii 15 ani îi fusese şters din memorie, inclusiv căsătoria şi moartea băieţelului său, iar Baldry Court şi locuitorii săi nu au nici un sens pentru el. Este amorezat de o muncitoare, Margaret, cunoscută încă din copilărie, singura fiinţă care îi poate aduce alinare, atât ca iubită, cât şi ca figură maternă.

La finalul romanului, se „vindecă”, amintindu-i-se brutal de moartea fiului său, un fiu mort într-o societate acum plină de fii morţi. „Revenirea” memoriei înseamnă întoarcerea pe front unde, presupunem, îşi va găsi moartea în tranşee, în „Ţara Nimănui, unde gloanţele cad ca stropii de ploaie pe feţele descompuse ale morţilor”.

Romanul denotă o ironie amară, dar şi lirism, mai ales în prezentarea lumii pierdute în care „fuga isterică” a lui Chris, amnezia cauzată de bombe, devine pentru el un refugiu. Este o poveste de dragoste deosebită, în care West explorează unele din cele mai complexe şi mai dificile probleme ridicate de experienţa războiului.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …