Integrarea dacilor în lumea romană

Zona de influenţă politică şi culturală a Romei a cuprins, începând cu secolul I î.Hr., cea mai mare parte a spaţiului locuit de geto-daci. În acest spaţiu are loc o romanizare masivă a populaţiei, accentuată pe măsura integrării teritoriilor cucerite în structurile politico-administrative romane şi a stabilirii de legături între provincia romană şi zonele rămase libere. Procesul va da naştere în final unei populaţii daco-romane, vorbitoare de limbă latină, care va alcătui fundamentul poporului român.

Dacia romană

Noua provincie romană a cuprins doar o parte a teritoriului fostului stat dac, unele părţi ale acestuia fiind integrate Moesiei Inferioare, iar altele rămânând în continuare sub stăpânirea dacilor liberi. Provincie de rang imperial, Dacia era subordonată direct împăratului şi era administrată de un guvernator având titlul de legatus augusti. Provincia, cu capitala stabilită iniţial la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, a cunoscut de-a lungul timpului mai multe reorganizări administrativ-teritoriale, fără ca unitatea ei să fie afectată. Situată la graniţa imperiului, în contact direct cu populaţiile barbare de la marginea acestuia, Dacia a fost apărată de un număr mare de soldaţi romani şi de o reţea de castre romane, puncte fortificate dispuse pe întreg teritoriul ocupat şi de-a lungul limes-urilor.

Dintre legiuni, Legiunea a XIII-a Gemina a staţionat în zonă de-a lungul întregii perioade a stăpânirii romane, avându-şi sediul la Apulum; din anul 166/167, legiunea a V-a Macedonica, staţionată în Moesia Inferior, a fost adusă la Potaissa. Prezenţa numeroasă a legionarilor romani, ca şi a celor din trupele auxiliare, stabilirea unora dintre ei în Dacia ca veterani şi recrutarea în armată a tinerilor daci au antrenat răspândirea în rândul autohtonilor a elementelor de cultură şi civilizaţie romană, contribuind la accentuarea romanizării începute încă de la primele contacte ale dacilor cu lumea imperiului.

Romanizarea. Proces de simbioză şi sinteză etno-lingvistică şi culturală între autohtoni şi noii veniţi, romanizarea dacilor a fost impulsionată de acţiunea unor factori diverşi. Între aceştia, administraţia şi armata au fost cei mai importanţi, căci au reprezentat factorii principali prin care cuceritorii au impus legile şi cutumele respectate în lumea romană.

Un alt factor l-au reprezentat coloniştii. Aduşi din toată lumea romană pentru a consolida stăpânirea şi a valorifica bogăţiile din zonă (în special aurul Munţilor Apuseni), ei au populat deopotrivă aşezări rurale şi urbane, convieţuind activ cu autohtonii şi contribuind la integrarea provinciei în structurile economice ale Imperiului roman şi la răspândirea elementelor de cultură şi civilizaţie romană. Au apărut aşezări de tip roman, cele mai timpurii fiind cunoscutele canabae, cărora li s-au adăugat aşezările tip vicus, pagus sau villa rustica.

Romanizarea s-a realizat şi printr-o intensă urbanizare. O autentică înflorire au cunoscut astfel oraşele cu statut de colonie, precum Sarmizegetusa, Drobeta, Napoca, Apulum, sau cele cu statut de municipium, între care Dierna, Tibiscum, Troesmis - centre de producţie şi de schimb, reşedinţe administrative şi militare legate între ele printr-o reţea de drumuri deosebit de eficientă, ca pretutindeni în lumea romană de altfel. În multe din aceste oraşe funcţionau asociaţii constituite după criteriul meseriei, al ţării de origine sau al confesiunii, numite collegia.

Elementele romane s-au impus şi în viaţa spirituală a provinciei. Limba latină a devenit limba administraţiei şi a justiţiei, a armatei, a comerţului, precum şi limba în care se înţelegeau diferitele grupuri etnice. Erau adoraţi zeii romani ca Iupiter, Iunona, Minerva, iar tradiţiile religioase dacice au fost supuse fenomenului de interpretatio romana, ca în cazul divinităţilor Bendis şi Zalmoxis, ceea ce a generat elemente de sincretism religios.

Acţiunea tuturor acestor factori, ca şi a altora, precum dreptul roman sau arta romană, a făcut ca romanizarea provinciei să fie puternică şi ireversibilă. Acest proces petrecut deopotrivă şi în Moesia, şi cu mai mică intensitate în zonele locuite de dacii liberi, a avut drept principal rezultat formarea daco-romanilor.

Hadrian şi reorganizarea provinciei Dacia

Urmaşul lui Traian la cârma Imperiului roman, Hadrian, s-a confruntat la începutul domniei sale cu puternica răscoală a sarmaţilor, vecini ai Daciei. Împăratul a restabilit ordinea în vecinătatea noii provincii romane, dar a abandonat sudul Podişului Moldovei, cu excepţia capului de pod de la Bărboşi, şi cea mai mare parte a câmpiei nord-dunărene. Hadrian a menţinut totuşi controlul militar asupra acestor regiuni şi a reorganizat provincia Dacia în două rânduri: mai întâi împărţind-o în Dacia Inferioară şi Superioară, apoi creând în nordul Daciei Superioare o nouă provincie, Dacia Porolissensis.

Dacii liberi

Locuitorii din văile Crişurilor, din depresiunea Maramureşului şi din partea centrală şi de nord a Podişului Moldovei, dacii mari şi, respectiv, carpii şi costobocii, şi-au continuat modul de viaţă de dinaintea cuceririi Daciei de către romani. În anumite perioade, în aceeaşi situaţie s-au aflat şi geto-dacii din teritoriile integrate Moesiei Inferior. Descoperirile arheologice au pus în evidenţă aşezări şi necropole ale dacilor liberi la Văleni Gud. Neamţ), Pădureni (judeţul Vrancea), Medieşu Aurit (judeţul Satu-Mare), Mătăsaru (judeţul Dâmboviţa) sau Bucureşti.

Dacii liberi au organizat numeroase acţiuni militare în provinciile romane din stânga şi din dreapta Dunării. Astfel, în anul 170 costobocii au devastat zona pontică ajungând până în Grecia. Incursiuni în imperiu au organizat şi carpii aliaţi cu goţii, în jurul anului 238. Dincolo de aceste conflicte, între dacii liberi şi romani au existat intense contacte comerciale: monede şi produse romane au pătruns în cantităţi apreciabile în aşezările din câmpia nord-dunăreană, din Podişul Moldovei sau din valea Crişurilor, influenţând cultura materială a autohtonilor. Descoperirea unor inscripţii latineşti în diferite puncte întăreşte ideea potrivit căreia dacii liberi au fost şi ei supuşi treptat procesului de romanizare.