Inocenţii, de Hermann Broch (comentariu literar, rezumat literar)

Hermann Broch (1 noiembrie 1886, Viena, Austria - 30 mai 1951, New Haven, Connecticut, Statele Unite) - scriitor.

  • Titlul original: Die Shuldlosen
  • Prima ediţie: 1950
  • Primul editor: Willi Weismann (Munchen)

Aidoma cărţii Adio, Berlin a lui Christopher Isherwood, Inocenţii este o culegere de povestiri vag legate între ele, ce descriu o societate europeană interbelică cu atmosferă sumbră sumbră şi prevestitoare de rău. Plasate în timp între 1913-1933, povestirile prezintă personaje distruse de Primul Război Mondial, dar care par şi dornice să zdrobească orice urmă de certitudine morală.

Centrat în mare pe soarta „Domnului A”, un tânăr aparent dezrădăcinat, chiriaş în palatul în ruină al unei baronese de vârsta a doua, romanul relatează o serie de eşecuri sociale provocate de acesta sau la care este martor. Relaţiile sexuale se transformă în trădare şi violenţă, iar iubirea faţă de natură în indiferenţă umană; viaţa de familie devine parodia grotescă a unor convenţii inexistente înainte de război.

Broch inserează înaintea fiecărui set de povestiri „explicaţii”, demonstrând clar că valorile deformate ale acestei societăţi decadente prevestesc ordinea mult mai ameninţătoare a nazismului în formare. Nici un personaj nu este făţiş implicat politic dar acţiunile lor inumane pun temelia viitoarei acceptări pasive a fascismului.

Scris într-un amestec şocant de proză sobră şi versuri satirice, Inocenţii rămâne un roman obsedant şi plin de forţă, care îl obligă pe cititor să admită, aşa cum notează mai târziu un personaj, că „Răspunderea, ca şi ticăloşia noastră, este mai mare decât noi înşine”.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …