Iepurele, ogarul şi copoiul, de Grigore Alexandrescu (comentariu literar, rezumat literar)

Grigore Alexandrescu, unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii române din prima jumătate a secolului al XIX-lea, prin creaţii artistice memorabile: meditaţii social-filozofice, poezii patriotice, epistole, satire elegii şi proză romantică.

El a fost simpatizant al Revoluţiei de la 1848 şi a participat la lupta pentru Unirea Principatelor (1859). Ca scriitor, a rămas în conştiinţa posterităţii prin fabulele sale, între care se înscrie Iepurele, ogarul şi copoiul, publicată în ultimul volum antum al lui Grigore Alexandrescu, intitulat Meditaţii, elegii, epistole, satire şi fabule (1863).

Tema

Tema fabulei Iepurele, ogarul şi copoiul este satirizarea justiţiei, în care dreptatea este totdeauna de partea celor puternici, înscenând procese celor umili, pentru avantaje evidente.

Expunerea

Principalul mod de expunere este dialogul şi de aceea fabula are aspectul unei scenete cu trei personaje, dintre care două intră în dialog - ogarul şi copoiul - iar al treilea - iepurele - este doar personajul incriminat.

Compoziţional, această fabulă este alcătuită din două părţi inegale, organizate atipic, deoarece morala, concentrată în patru versuri, se află la începutul poeziei, după care urmează sceneta propriu-zisă, care este mai mare ca întindere.

Titlul

Titlul Iepurele, ogarul şi copoiul este enunţiativ, deoarece numeşte cele trei personaje ale fabulei.

Relaţiile temporale

Relaţiile temporale narative sunt definite printr-un timp nedeterminat, „odată”, semnificând faptul că falsul principiu al unei justiţii părtinitoare se poate manifesta în orice timp şi în orice societate, exemplul fabulist nefiind nici pe departe singular.

Morala este reprezentată de patru versuri şi decodifică încă de la început ideea că, pentru cel umil, chiar calităţile definitorii pot constitui tot atâtea capete de acuzare şi pot duce la pedeapsa cu moartea.

Principiile juridice, înscrise în cele mai vechi documente, consemnează înfăptuirea dreptăţii pentru orice om, indiferent de poziţia socială, averea sau religia acestuia. Un străvechi dicton latin înlătură cu fermitate orice compromis justiţiar - „Fiat justitia, pereat mundus” („Să se facă dreptate, chiar dacă piere lumea”) iar Constituţia României prevede un principiu de bază al statului de drept: „Nimeni nu este mai presus de lege”.

Grigore Alexandrescu

Morala fabulei reliefează tocmai încălcarea acestei legi fundamentale a justiţiei, iar pentru această nedreptate sunt invocate drept acuze tocmai cele mai importante calităţi ale împricinatului. Caracterul de generalitate al încălcării flagrante a principiului de drept este relevat de folosirea persoanei I plural, fabulistul sugerând că pilda povestită se poate referi la oricare dintre noi: „Calităţile noastre cele mai lăudate / Ne sunt ades în lume drept crime reproşate”.

Însuşirile meritorii ale unei fiinţe umile pot fi considerate adevărate „crime” atunci când ele zădărnicesc împlinirea intereselor egoiste şi meschine ale celor puternici: „Aceasta se întâmplă de câte ori prin ele / Oprim executarea intenţiilor rele”.

Naraţiunea propriu-zisă are două părţi:

  • o expoziţiune care explică statutul personajelor şi pricina procesului;
  • un dialog purtat între ogarul-reclamant şi copoiul-judecător.

Expoziţiunea

În expoziţiune se precizează faptul că iepurele a fost dat în judecată de un ogar, iar copoiul, instanţa judecătorească, obişnuieşte să dea sentinţe definitive, fără să existe posibilitatea unui apei, adică cel declarat vinovat nu are dreptul să facă recurs: „În tufe atuncea prezida / Copoiul, şi sentinţe fără apel el da”.

Desfăşurarea acţiunii

Ogarul îşi începe denunţul împotriva iepurelui folosind un ton declamator, ce sugerează invocaţia adresată în antichitate zeilor, cu scopul de a linguşi, prin prea-mărire, pe copoiul-judecător: „O, tu ce prezidezi senatul cel câinesc”. Acuzele care-l incriminează pe „ticălosul” iepure constituie şi cele mai importante însuşiri ale acestui animal: el fuge foarte repede şi cotit, „parc-ar fi gonit de vijelii”, încât nu poate fi prins de urmăritori.

Vinovăţia iepurelui constă în acest mod de a alerga şerpuit şi dovedeşte, fără dubiu, după cum argumentează ogarul, faptul că iepurele nu este cinstit, nu se deplasează drept şi previzibil, ci perfid şi amăgitor, „merge tot cotiş / Şi sare curmeziş / [...] n-are pas, nici umblet creştinesc”. Finalul acuzării este aluziv privind eşecul copoiului, care nici el nu putuse prinde iepurele, ironia fiind îndulcită de apelativul „măria-ta”.

Copoiul, în calitate de prezident al senatului câinesc, are puteri depline în ceea,ce priveşte împărţirea dreptăţii, pe care o deviază în interes personal. Documentat şi convins de vinovăţia iepurelui, „copoiul cafeniu” decide să nu-l mai asculte pe împricinat, aşa cum prevede norma juridică fundamentală, aceea de a fi audiate ambele părţi.

Copoiul ştie, aşadar, foarte bine ce greşeală gravă săvârşise iepurele alergând şerpuit pentru a nu fi prins, aceasta fiind singura modalitate eficientă de supravieţuire. În consecinţă, „copoiul cafeniu” dă sentinţa de osândire la moarte, apoi să fie jupuit şi carnea să-i revină judecătorului, iar labele să constituie despăgubirile ce se cuvin reclamantului: „Să fie jupuit. / Carnea va rămânea pentru judecător, / Iar labele vor fi pentru jeluitor”.

Personajele

Cele trei personaje ale fabulei au o însuşire definitorie comună: toţi trei aleargă foarte repede. Deosebirea constă în faptul că ogarul şi copoiul sunt câini de vânătoare şi fuga rapidă îi ajută să-şi prindă prada, pe când iuţeala iepurelui îl ajută să-şi salveze pielea, deoarece el este cel vânat.

Morala

Morala acestei fabule este alegorică, situaţia narată referindu-se la oameni, care, deşi sunt asemănători din punct de vedere al calităţilor preponderente, ei se deosebesc net prin scopul şi interesul fiecăruia, decisive fiind rangul social şi învestirea într-o funcţie care să implice putere de acţiune în vederea obţinerii de avantaje personale. Oamenii puternici nu mai ştiu cum să-i jupoaie şi să câştige de pe urma celor umili, pe când cei hăituiţi încearcă să găsească mijloace instinctive de supravieţuire, dar care pot deveni acuzaţii „fondate”, adevărate „crime” pentru condamnare.

Prozodia

Prozodia fabulei nu impune reguli stricte de versificaţie, specia având o mare libertate în realizarea măsurii şi a ritmului. În fabula Iepurele, ogarul şi copoiul, Grigore Alexandrescu îmbină versurile lungi de 13-14 silabe cu cele de 6-7 silabe. Rima este împerecheată, poezia nefiind structurată în strofe.

Limbajul artistic

Limbajul artistic este surprinzător prin îmbinarea armonioasă şi deloc forţată a expresiilor neologice, aflate mai ales în morala fabulei - „executarea intenţiilor rele”, „crime reproşate”, „sentinţe fără apel” - cu expresii / cuvinte populare specifice oralităţii, utilizate în dialogul dintre cele două personaje: „Sufletul mi-a scos”, „d-o fi cum am aflat”, „fu tras la judecată”, „osândit”, „jeluitor”. De remarcat pentru oralitatea limbajului este perfectul simplu al verbelor: „fu”, „se adresă”, „strigă”.

Figuri de stil

Figurile de stil sunt reduse, câteva epitete - „intenţiilor rele”, „copoiul cafeniu” -, principalul procedeu stilistic fiind personificarea, deoarece în fabulă conversează animalele - ogarul şi copoiul - printr-un dialog sugestiv, din care reiese trăsăturile caracteriale ale acestor personaje: lăcomia, meschinăria, abuzul de putere, corupţia, încălcarea normei fundamentale a justiţiei de către cei puşi acolo să vegheze la corectitudinea împlinirii dreptăţii şi venalitatea. Ipocrizia ogarului este măiestrit ilustrată prin fraza plină de emfază, în care invocaţia nu este adresată vreunei puteri divine, vreunui zeu, ci copoiului: „O, tu ce prezidezi senatul cel câinesc”.

Fabula Iepurele, ogarul şi copoiul este o poezie epică deoarece este, prin definiţie, specie a genului epic în versuri, având ca moduri de expunere naraţiunea, şi dialogul, personajele reprezentate de ogar şi de copoi sunt total implicate în acţiunea de condamnare a iepurelui la moarte, iar figurile de stil reduse sunt reprezentate, în principal, de personificare.

Fabulele lui Grigore Alexandrescu urmează modelele europene de succes, dar satira lui respectă specificul naţional, în aceste creaţii artistice fiind ridiculizate aspecte legate de actualitatea politică a vremii, de raporturile sociale tipice, bazate de obicei pe contradicţia dintre demagogul, parvenitul, conducătorul abuziv pe de o parte, şi omul mărunt şi naiv, dar de bună credinţă, pe de altă parte.

Referindu-se la valoarea fabulelor lui Grigore Alexandrescu în literatura română, Paul Cornea afirmă: „Tehnica fabulistică este excelentă: pertinenţa dialogului, vioiciunea înscenării, caracterizarea sugestivă a personajelor, şiretenia onctuoasă a povestitorului, libertatea schemei metrice - totul dovedeşte concordanţa dintre cerinţele genului şi talentul scriitorului”.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …