Iaşii în carnaval, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

„A doua piesă a mea - mărturiseşte Vasile Alecsandri în prefaţa ediţiei de la 1875 - Iaşii în carnaval, a iritat şi mai mult pe unele înalte ipokimene; căci ea loveşte în acei ce au mare interes a nu să forma la noi o opinie publică, menită de a condemna faptelor lor.”

„În timpul reprezentaţiei - relatează poetul în scrisoarea adresată lui Ubicini, amintită mai înainte -, prefectul de poliţie a vrut să se tragă cortina - din ordin venit de sus - dar publicul l-a împiedecat. Atunci a venit să mă înştiinţeze că trebuie să-mi retrag piesa, căci, dacă nu, mă vor închide pentru câtva timp într-o mănăstire; i-am răspuns că piesa aparţinea deja publicului şi că, dacă mă vor trimite la mănăstire, voi face o nouă piesă cu acest subiect. M-au lăsat în pace, şi, comedia mea continuându-şi cu succes reprezentaţiile, zvonurile despre comploturi închipuite au căzut baltă” (Vasile Alecsandri, Scrisori. Însemnări).

Prima reprezentaţie a piesei a avut loc la Iaşi, sâmbătă 22 decembrie 1845, rolurile fiind încredinţate actorilor: „P. Neculau, mad. Mace, m-me Caterina, N. Teodoru, Poni, Luchian, Dumitriu, Teodorini, d-la Gabriela, Sterian, Bonciu, Mangirov, Cuza, Iacovachi, Marino, Stavăr, Apostu, Handoca” (Teodor T. Burada).

La câteva zile de la prima reprezentaţie avea loc cea de-a doua: „Joi, 27 decembrie 1845 s-a jucat pentru beneficiul d-lui V. Luzzato iarăşi Iaşii în carnaval sau Un complot în vis, comedie în 4 acte de Vasile Alecsandri. La această reprezentaţie au dat concursul şi trupa franceză, jucând piesa Le vieux garcon et la petite fille, comedie-vodevil în 1 act, de E. Scribe”. La mai puţin de o lună, în seara zilei de 19 ianuarie 1846, piesa se juca pentru a treia oară.

În nr. 102, din 30 decembrie 1845, „Albina românească” publica o dare de seamă semnată de E. Filipescu, în care se arăta satisfacţia publicului în urma reprezentării pieselor naţionale şi se critica obiceiul de a li se adăuga şi câte o piesă străină, din ce în ce mai puţin gustate de spectatori: „Iaşii în carnaval sau Un complot în vis, reprezentat cu necurmare în benefisurile dd. Luchian şi Luzato - se spunea în darea de seamă - au avut un succes meritat. Numărul privitorilor, traşi de reputaţia autorului, numai de micşuratatea teatrului nostru au putut a se mărgini.

Vasile Alecsandri

Reputaţia d-lui Alecsandri ca bărbat literat este făcută, şi încă, laudă Domnului, destul de bine făcută, dar nu mai puţin şi ca autor dramatic. Dl. Alecsandri, autorul acestei piese, s-au făcut cunoscut publicului prin mai multe compuneri în arta dramatică în carele cunoştinţa traiului nostru social este tema ce o minează cu un gust şi un talent ales. D-lui ne dă din când în când câte o prubă, din care se poate cunoaşte ce va putea produce geniul său într-un timp mai înaintat, când actorii români, ca şi direcţia, vor fi înzestraţi cei întăi cu talente perfecţionate, şi aceasta din urmă cu mai multe cunoştinţi de adevăratul interes al publicului.

Meritul piesei acesteia este, fără tăgăduire, însemnat, cuprinzându-se dintr-un şir de sţene, de expresii spirituoase şi de satirice ţintiri, între cari giocul păpuşilor se deosebeşte, arătându-se oarecare triste adevăruri ce se văd în toate zilele pe sţena teatrului nostru; dar nu mai puţin însemnat este şi meritul autorului în aceea ce priveşte măsura de a cumpăta piesa şi a o privi după puterea tinerilor noştri actori.

Nemerita înşirare a sţenelor, gustul cu care s-a ales locul pentru petrecerea lor, reprezentat prin frumoase decoraţii a turnului de Trii-Erarhi şi a salei de bal masche, au adus publicului cea mai vie mulţămire. Privitorii, cei de toate zilele, a teatrului naţional, transportaţi prin reprezentaţiile de mai înainte, în deosebite ţări, au insuflat cu mulţămire, ca un călător obosit, prin: Lauda Domnului! iată-ne acasă!... D-na Mase, d. Teodorini, d. Luchian şi d. Teodoru, prin naturaleţa giocului lor, au atras mulţămirea publică. Cu un cuvânt. Iaşii în carnaval, ca şi alte piese a d. Alecsandri, au dat viaţă şi un minut de răsuflare sărmanului nostru teatru naţional...

Nu în mari intervaluri s-au văzut pe sţena română reprezentaţii pe care arta dramatică, chiar în copilăria sa, le-ar fi osândit, şi după aceea alte reprezentaţii, care fac admirarea veacului de acum. Aşa, de esemplu, s-au reprezentat o piesă prin care s-au satirizat persoane cunoscute!... şi după aceea Turnul de Nel, carele s-au surupat în opinia publică. Nenemerita alegere a pieselor au adus totdeauna cea mai mare vătămare în interesul teatrului. Dezvinovăţirea unor asemenea cutezări, pot să zic, vroind să o puie cineva în formarea talentelor tinerilor noştri actori, nu poate să aibă loc pentru că nu este un regisor înzestrat cu trebuincioasele cunoştinţi dramatice şi care să ştie îndrepta născândul talent al actorului.

Publicul nostru, răpit de impresia momentană, aplaodează cu intuziasm cutare sau cutare sţenă, cutare sau cutare espresie, şi actorul, foarte indulgent pentru sine, crede că aplaozele sunt în totul trase de giocul său, de unde urmează, fireşte, ca el să-şi închipuiască: «Eu sunt aplaudat, deci gioc bine, deci sunt artist, deci pretenţiile mele...» ş.a. închieri cari, pe sigur, nici într-o privire nu sunt în favorul teatrului.

Trebuinţa unui regisor vrednic este în tot minutul simţită, pănă şi în cele mai uşoare piese, de aceea lucru de dorit este ca direcţia Teatrului Naţional, chiar în privirea materială, să ieie o măsură atât de neapărată.

Tinerii noştri actori au dispoziţii foarte bune, cu mult sau mai puţin însă unii pentru comedii, alţii pentru drame şi, nelăsându-se fieştecare în dispoziţiile sale naturale, nu numai nu se perfecţionează nici unul, dar se pricinuieşte adesea căderea reprezentaţiilor, precum aceasta s-au şi văzut.

Reprezentaţia aceasta au adus cea mai mare mulţămire publicului îndeobşte; dar, ca spre a ne arata oarecum că în lumea aceasta nu este nici o mulţămire care să nu fie dreasă cu oarecare neplăceri, de aceea publicul, deşi tras la teatru prin interesul reprezentaţiei române, au trebuit, spre a ajunge la ea, să treacă, ca prin purgatoriu, prin piesa Le mariage enfantin, din care nimic nu s-au înţeles alta decât că publicul, acum, ca şi alte ori, este mult îngăduitor, şi că d-ra Luzzato are mari dispoziţii pentru arta dramatică” (conferă şi Teodor T. Burada).

Piesa va fi reluată destul de des, judecând după faptul că, de pildă, „Gazeta de Moldavia”, nr. 13 din 1850, anunţa reprezentarea ei la 27 martie 1850, iar în volumele Potpuri literar, 1854, şi Vioara teatrului românesc, 1857 - strâns legate de activitatea teatrală ieşeană - erau incluse scene şi cuplete din această piesă.

Comedia Iaşii în carnaval, pe care, iniţial, Alecsandri o numeşte: Iaşii noaptea (scrisoarea către Ion Ghica [1845, Iaşi], în volumul Vasile Alecsandri, Corespondenţă, Bucureşti, 1960: „Chiar astăzi am vorbit cu tatăl meu despre aceasta [plecarea la Bucureşti] şi el a consimţit la plecarea mea, după reprezentarea unei piese în patru acte care mi se va juca în curând la teatrul moldovenesc şi care va purta ca titlu: Iaşii noaptea”), apoi Complotul, apoi Iaşii în carnaval sau Un complot în vis şi, în fine, Iaşii în carnaval, va fi suferit şi alte modificări, nu numai în ce priveşte titlul.

Toate ediţiile antume ale piesei (1845, 1852, 1875) au apărut cu titlul: Iaşii în carnaval. Tablou în 3 acturi, dar atât Alecsandri în scrisoarea citată, cât şi dările de seamă ale primelor reprezentaţii vorbesc de patru acte, ceea ce înseamnă că autorul a modificat măcar împărţirea piesei în acte, dacă nu va fi intervenit şi în alte privinţe. Nici distribuţia iniţială nu a rămas aceeaşi, cea mai importantă schimbare fiind aceea a interpretului personajului Tarsiţa. Dările de seamă ale primelor reprezentaţii o indică drept interpretă pe d-na Mace, dar ediţiile îl arată pe actorul Enache în acest rol.

Piesa reprezintă un moment însemnat în creaţia dramatică a lui Alecsandri şi în dramaturgia noastră naţională, în care critica a relevat atât satira politică şi socială, cât şi realizarea artistică.

Astfel, Gheorghe Vârnav-Liteanu („Convorbiri literare”, 1877-1878) scotea în evidenţă protestul împotriva ocârmuirii: „În anul 1845 - spune el - se jucă la teatrul nostru o piesă naţională, care se cheamă Iaşii în carnaval şi care este în mare parte satira guvernului din acel timp. Puterea atuncea nu învoia decât critica care-i plăcea. Autorul avusese nenorocirea de a critica fără a cere voie şi de a avea spirit fără înaltă autorizare. [...] În acea seară, publicul, pentru prima oară, opune o rezistenţă, dovedeşte o voinţă, se afirmă, într-un cuvânt, prinde a exista.” Acelaşi lucru îl exprimă mai pregnant Şerban Cioculescu: „La înfăţişarea celei de a doua piese, Iaşii în carnaval, anumite versuri cu tâlc, afabulând ce se petrece «într-a păpuşilor ţară», ar fi provocat încercarea agăi de a suspenda reprezentaţia, încercare zădărnicită însă de «cohorta bonjuriştilor», susţinuţi de întreaga sală.

Faptele, aşa cum le povesteşte Alecsandri, confirmă în orice caz caracterul militant al teatrului său şi bătăliile, nu de ordin literar, ci social, pe care le-au stârnit în sală” (Începuturile literaturii artistice, în volum: Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu, Istoria literaturii române moderne, Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1944).

George Călinescu, aşa cum făcuse mai înainte Eugen Lovinescu şi cum va face mai târziu Alexandru Piru, află în piesă elemente preluate şi desăvârşite apoi de Caragiale. „Iaşii în carnaval are mult din comicul de încurcătură din D-ale carnavalului lui Caragiale. Taki Lunătescu şi consoarta lui Tarsiţa merg fiecare după aventuri la bal mascat şi se întâlnesc faţă-n faţă, împreună cu alţii asemenea, la scoaterea măştilor. Dăm şi de un embrion de Pristanda, comisarul Săbiuţă, care, cu nădejdea de a se face agă, e în căutarea unui «complot»” (Istoria literaturii române).

Tratatul de Istorie a teatrului în România (Bucureşti, 1965) afirmă răspicat: „Iaşii în carnaval sau Un complot în vis ( 1845) dovedeşte în mod clar că de la Alecsandri pleacă nenumărate drumuri spre marile opere realiste ale generaţiilor următoare: comedia pregăteşte calea lui I.L. Caragiale şi pentru D-ale carnavalului, şi pentru Conu Leonida faţă cu reacţiunea.”

Comedia a fost publicată întâi în broşură: Iaşii în carnaval. Tablou în 3 acturi, de Vasile Alecsandri, Iaşi, 1845, apoi în volumele: Teatru românesc. Repertoriul dramatic a d-lui Vasile Alecsandri, 1852 (cu titlul: 1845. Iaşii în carnaval. Tablou în 3 acturi. Reprezentată pe Teatrul Naţional din Iaşi în benefiţiurile artiştilor români - fiecare piesă având paginaţie separată); Potpuri literar de Vasile Alecsandri şi Matei Millo, Iaşi, 1854 (scena VIII); Vioara teatrului românesc. Culejere de cântice şi de cupleturi din repertoriul dramatic a d-lui Vasile Alecsandri. Publicate de dl. Luchian, directorul Teatrului Naţional din Iaşi, Iaşi, 1857 (cuplete) şi Opere complete. Teatru, 1875, vol. III.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …