Gheorghe Drăgan

Gheorghe Drăgan (9 aprilie 1943, Viişoara, judeţul Bacău) - poet, prozator şi eseist. Este fiul Elenei (născută Stoian) şi al lui Neculai Drăgan, ţărani, şi frate cu Mihai Drăgan. Între anii 1958 şi 1961, este elev al Liceului „Oituz” din Târgu Ocna, urmând apoi cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1961-1966). După ce obţine licenţa în limba şi literatura română, intră în redacţiile revistelor „Iaşul literar” şi „Convorbiri literare” (1966-1969).

Între 1970 şi 1990, este lector la Editura Junimea din Iaşi. Câţiva ani (1990-1992) va fi redactor la Studioul Radio Iaşi. În 1992 şi 1993 editează la Chişinău „Meridianul 28”. Din 1993, se reîntoarce la vechea sa profesiune de editor, lucrând la Institutul European şi fiind, în acelaşi timp, corespondent la RTV Europa Nova. În 1999, la Universitatea din Iaşi, şi-a luat doctoratul în filologie.

Debutează în „Tribuna”, cu versuri, încă din timpul studiilor liceale (1960), colaborând apoi constant la revistele „Iaşul literar”, „Cronica”, „Ateneu”, „Convorbiri literare”, „Tomis” etc. În 1972, îi apare primul volum, Corabia argonauţilor (eseuri şi articole), urmat de o carte de versuri, Titlul la alegere (1981), şi de o alta de povestiri şi schiţe, Ioana din primăvară (1986). În 1989 tipăreşte primul volum din Poetică eminesciană. Este distins cu Premiul pentru eseu şi critică al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi (1999) şi cu Premiul Festivalului „Mihai Eminescu” (Suceava, 2001).

Volumul Corabia argonauţilor (1972) este numai aparent alcătuit aleator. Eseul principal, care dă şi titlul cărţii, se sprijină pe două metafore: corabie-carte şi argonauţi-cititori. Drăgan este un autor bine informat, care stăpâneşte metodele moderne de abordare critică, îndeosebi teoria receptării, rezultatul fiind structurarea unui stil propriu. Criticul se exprimă mai ales prin „parabole critice”, atunci când vorbeşte de argonauţi (cititorii), cu starea lor veşnică de căutători ai unei iluzii (lâna de aur), de „ultimul argonaut” sau de „omul pasăre”.

O paralelă interesantă se desenează în capitolul Eriniile lui Hitchcock, între nuvela fantastică Păsările de Daphne du Maurier şi ecranizarea ei, cu decelarea dimensiunii cuplului etern. Criticul este totuşi fundamental poet. Se vede aceasta şi din metaforismul stilului din eseuri şi articole.

Primul volum de poezii, Titlul la alegere (1981), îl va tipări relativ târziu. Debutul în presă cu poezii sau predilecţia critică pentru Charles Baudelaire şi Mihai Eminescu ori pentru mit şi poezia modernă erau semnale despre preocupările sale poetice. Drăgan caută regresiunea: „Zbor invers, în roci, în mări / presupuse din defuncte ere” (Peisaje). Autorul cultivă o poezie a firescului, participă la balul naturii, caută „ceas de mulţumire”, ascultă ecourile muzicii copilăriei, cu miturile ei, se joacă cu „rime în in”.

Tonul predominant este cel elegiac, poetul fiind un retractil, căruia nu îi plac larma festivistă şi nici versurile encomiastice, încorsetarea de orice fel fiindu-i străină, în Muncă şi sacrificiu, vituperează încercările de înregimentare în turmă: „Ritmic, vei trăi, vei mânca, vei iubi”, la fel în Bucolică: „Armură grotescă e versul când se prăvale / lângă soclul statuilor bombardate cu festivale”, şi în fine, în Bod, unde ironizează indicaţiile de genul: „De astăzi treci la regim pe deplin vertical”. Cu toată simplitatea ei aparentă, poezia este marcată de interogaţiile existenţei şi destinului omului, în linia lui Tudor Arghezi.

Volumul de povestiri Ioana din primăvară se bizuie pe virtuţile amintirii şi evocării, specifice scriitorilor din Moldova. De semnalat arta autorului de a face o mişcare de translaţie dinspre trecut înspre prezentul cotidian, creionând câteva portrete satirice memorabile ale activistului obtuz sau ale responsabilului de cadre bicisnic.

În 1989, Drăgan publică rezultatul unor îndelungi cercetări asupra operei lui Eminescu, sub titlul Poetică eminesciană, un prim volum fiind Temeiuri folclorice, în care-şi propune să definească „miezul şi raţiunea de a fi a artei lui Eminescu în spaţiul folclorului românesc”. Investigaţiile autorului au cunoscut o turnură decisivă în 1983, la un secol de la prima menţiune privind caracterul folcloric al temei Luceafărului, în lucrarea lui Moses Gaster, Literatura populară română. Sunt abordate teme eminesciene fundamentale, precum „natura - supremul dascăl”, „antitezele sunt viaţa”, „pretexte cromatice” şi „poetica dorului”.

Un capitol, intitulat Culori şi stiluri, abordează pentru prima oară în exegeza eminesciană aceste aspecte. De menţionat, nu în ultimul rând, că anterior acestui studiu a apărut o ediţie fundamentală, îngrijită de editorul Drăgan, a lucrării lui Petru Caraman, Pământ şi apă. Contribuţie etnologică la studiul simbolicei eminesciene (1989), în care savantul cercetează, istoric şi comparat, simbolurile eminesciene cu substrat arhaic.

Opera literară

  • Corabia argonauţilor, Iaşi, 1972;
  • Titlul la alegere, Iaşi, 1981;
  • Ioana din primăvară, Iaşi, 1986;
  • Poetică eminesciană, vol. I: Temeiuri folclorice, Iaşi, 1989;
  • Contemporanii noştri, Iaşi, 2000;
  • ... Aşa se scrie istoria!”, Iaşi, 2003.

Ediţii, antologii

  • Cerul în apă. Antologie a debutanţilor, I-II, prefaţa editorului, Iaşi, 1970-1971;
  • Petru Caraman, Pământ şi apă. Contribuţie etnologică la studiul simbolicei eminesciene, prefaţa editorului, Iaşi, 1984;
  • Mihai Drăgan, Eminescu tânăr sau „a doua mea fiinţă”, postfaţa editorului, Iaşi, 1999;
  • Balada cultă, Iaşi, 2003 (în colaborare).

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …