Georgica a IV-a, de Mircea Cărtărescu (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Georgica a IV-a, de Mircea Cărtărescu, face parte din volumul de debut Faruri, vitrine fotografii (1980), titlul poeziei fiind preluat de la poetul latin Vergiliu.

Ciclul Georgicelor urmează numai ca pretext modelul antic, poetul român schimbând fundamental sensul poeziilor latine, păstrând însă numai inspiraţia din viaţa rurală. Cu toate acestea, ţăranul lui Cărtărescu şi-a mai pierdut din identitate, el este mai degrabă un personaj suburban, nici sătesc, nici orăşenesc, o imagine derutată a unui ins care nu-şi poate asuma în niciun fel existenţa. (Andrei Bodiu)

În poezia Georgica a IV-a, Mircea Cărtărescu ilustrează maniera lirică postmodernistă, adică interesul artistului pentru cotidian. Originalitatea postmodernistă se distinge prin aceea că poezia nu este structurată în strofe, nu are rimă, tot textul este scris cu literă mică, atât numele proprii, cât şi începutul propoziţiilor şi nu există niciun fel de semne de punctuaţie.

Tema

Tema poeziei o constituie imaginea societăţii socialiste, ilustrată prin limbajul standardizat, şablonizat şi prin mentalitatea epocii.

Structura şi compoziţia textului poetic

Ţăranul reprezintă imaginea omului nou inventat de comunism, o ipostază tragică a ideologiei anilor ’80. Evenimentele care-l preocupau atunci pe ţăran erau diverse şi paradoxale, deoarece acesta nu era interesat de lucrul pe ogor, ci mai ales de noutăţile culturale sau cele legate de civilizaţie.

Astfel, începutul poeziei se referă la electrificarea ţării, acţiune cu care comuniştii s-au lăudat multă vreme şi Ia care poetul se referă cu ironie. Ţăranul a putut astfel să ia cunoştinţă despre evenimente petrecute în alte ţări, cum ar fi războiul civil din Cipru şi Liban şi chiar să ia atitudine faţă de această situaţie, să comenteze şi să „se indigneze” în mijlocul ogorului său: „ţăranul de când cu electrificarea / înţelege cum stau lucrurile pe planetă / se indignează in mijlocul pogoanelor sale / de situaţia din cipru şi liban”.

Mircea Cărtărescu

Interesat de sateliţii artificiali care se lansau în jurul Pământului şi care constituiau în anii ’80 o noutate incitantă, informat despre noua aparatură electronică, ţăranul este implicat în mecanismul civilizaţiei industriale, ştie ce sunt „bateriile solare” şi gerovitalul, cremă care face ridurile să-dispară: „ba cu gerovital se duc ridurile ca-n palmă”.

Traiul zilnic al ţăranului nu se ridică însă la nivelul acestei civilizaţii, ci rămâne la stadiul de teorie, omul hrănindu-se „la chindie” cu fasole din conservă şi „cu cârnăciori produşi Ia feteşti”: „pândeşte sateliţii şi le smulge / aparatura electronică ba / plozilor nu uitaţi bateriile solare / să ne-ncălzim la chindie conserva de fasole / cu cârnăciori produşi la feteşti / ba daţi în câini lumea e mică / ba cu gerovital se duc ridurile ca-n palmă”.

Universul ţărănesc este ilustrat numai prin două elemente exprimate prin expresii populare tipice: „daţi în câini” şi „daţi-i zor cu porumbul”, care constituie un fel de rămas-bun, o plecare „pe lumea cealaltă adică a treia/ şi ultima feţii mei”: „hai daţi-i zor cu porumbul că eu mă duc / puţin pe lumea cealaltă adică a treia”.

Finalul

Finalul poeziei ilustrează intertextualitatea, Cărtărescu preluând un citat din poezia lui Tudor Arghezi intitulată De-a v-aţi ascuns..., care exprimă viziunea ţărănească despre moarte. Tonul lui Cărtărescu este ironic, el parodiind, prin tenta ostentativ populară a cuvintelor, sensul concepţiei lui Tudor Arghezi: „dragii mei copchiii mei ce să-i faci / aşa e jocul / arză-l-ar focul”.

Dincolo de aparenta persiflare, ludicul şi sarcasmul pătrund în profunzimea sensurilor, scoţând din adâncimi amare condiţia tragică a ţăranului epocii comuniste, un cetăţean care şi-a pierdut identitatea, rătăcit total în lumea asta mare şi confuză.

Limbajul şi expresivitatea textului poetic

Limbajul poetic

Limbajul poetic se caracterizează prin lipsa indicilor de persoană în primele şase versuri, construind, astfel, imaginea unui ţăran fără nicio legătură cu tradiţia şi spiritualitatea acestuia.

Lirismul

Mărcile lexico-gramaticale definesc lirismul obiectiv, absenţa eului liric din textul poetic fiind evidentă prin pronumele personale şi verbele la persoana a III-a: „înţelege”, „se indignează”, „pândeşte” şi „le smulge”.

Expresivitatea

Expresivitatea textului poetic este definită prin prezentul verbului „ne-ncălzim” la persoana I plural, prin care se conturează condiţia ţăranului în societatea ce numai aparent are nivel înalt de civilizaţie, iar persoana a II-a plural împreună cu imperativul verbului „nu uitaţi”, „daţi” creează impresia că se munceşte, sugerându-se chiar o responsabilitate pentru muncă: „daţi-i zor cu porumbul”.

Ultimele versuri introduc pronumele de persoana I singular, eul liric fiind cuprins de o amară ironie faţă de sfârşitul vieţii, parodiat ca un joc preluat din altă parte: „eu” şi „mei”.

Lexicul poeziei

Lexicul poeziei se particularizează prin cuvinte şi expresii curente, vocabularul fiind prozaic, transferat din limbajul cotidian şi nemetaforic. Locuţiunile oralităţii şi cuvintele denotative constituie o altă caracteristică postmodernistă a textului liric, prin care se demitizează „convenţiile”: „daţi în câini”, „daţi-i zor”, „pe lumea cealaltă”, „ba”, „hai”, „copchiii” şi „ce să-i faci”.

Prozodia

Prozodia defineşte postmodernismul poeziei, întrucât cele 17 versuri inegale nu sunt structurate în strofe, nu există rimă şi nici semne de punctuaţie. Inovaţia care accentuează valenţa postmodernistă şi defineşte particularitatea creaţiei lui Mircea Cărtărescu este faptul că întreaga poezie este scrisă cu literă mică şi nu există niciun fel de semne de punctuaţie.

Biografismul şi realismul

Biografismul şi realismul poeziei lui Mircea Cărtărescu reuşesc să răscolească semnificaţii profunde, chiar în absenţa metaforei şi existenţa prozaismului, poetul fiind recunoscut de generaţia lui ca şef al optzeciştilor şi ca „poet vizionar, făcând din vizionarism un exerciţiu şi o profesiune”. (Cornel Ungureanu)

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …