Gellu Dorian

Gellu Dorian (pseudonimul literar al lui Gheorghe Borfotină) (13 octombrie 1953, Botoşani) - poet, prozator şi dramaturg. Este fiul Mariei (născută Robu) şi al lui Dumitru Borfotină, administrator silvic.

După absolvirea Liceului „A.T. Laurian” din Botoşani (1968-1972), a urmat studii de arte plastice, abandonate, şi cursuri de biblioteconomie. Între 1983 şi 1990, este redactor la revista „Caiete botoşănene”, iar din 1990, redactor-şef al revistei „Hyperion. Caiete botoşănene”.

Începând din 1990, activează ca referent de specialitate la Centrul Creaţiei Populare din Botoşani, iar din 1995, este redactor-şef la Editura Axa din acelaşi oraş. În 1993, îşi schimbă numele Gheorghe Borfotină, adoptând oficial pseudonimul Gellu Dorian. Debutează cu poeme, sub pseudonimul George Dor, în „România literară” (1972), şi editorial, cu volumul de versuri Esopia (1982).

Indiferent de registrul adoptat, exerciţiul imaginarului trădează la Dorian un amestec de umilinţă şi orgoliu care duce la însingurarea pe „insula nimănui”. Poemele, trecute prin vama solitudinii, au o tonalitate difuză, ceţoasă, scrise fiind ca pentru sine. Credinţa în puterea orfică a cuvântului („Un acoperiş plin de îngeri, un pustiu sub cer, / doar cuvântul ieşit pe fereastră ca un bărbat / prins în adulter / spintecă bolta şi se răstigneşte pe cruce iubit.”) îl determină pe poet să se confeseze psalmodie, parcă de-a dreptul cerului, aşa cum se întâmplă în poemul amplu, cât un volum, Singur în faţa lui Dumnezeu (2001).

În volumele Poeme introductive (1986), în căutarea poemului pierdut (1995) ori Poesia mirabilis (1999), e rostită frecvent ideea că poemul nu se oferă de la sine celui care îl modelează. La rândul său, poetul există ca o favoare şi o consecinţă a uimirii poetice, el trecând necondiţionat de la starea contemplativă la ipostaza de dependenţă creatoare. Fiind o existenţă aparte printre cei „fără gloria greierului în faţa furnicii”, poetul găseşte satisfacţii simbolice dincolo de pragmatismul relaţiilor sociale, unde opulenţa face bună pereche cu obtuzitatea sau cu impostura. Şi culegerea de piese de teatru Caţavencii (2001) pedalează pe o tematică sinonimă. Oraşul, teritoriu al dezesenţializării umane, ameninţă fiinţa cu pierderea identităţii.

O suită de vizite la New York îi permite autorului să se definească în funcţie de sorgintea sa (Un poet la New York, 2002). Interesat de apusul modernităţii şi de intrarea liricii în vârsta postmodernă, poetul concepe volumul Elegiile după Rilke (1993; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi), recurgând la intertextualitate pentru a construi în propriile texte „satelit” o viziune poetică personală. Ca şi la ilustrul precursor, misiunea poetului este de a se dedica unei existenţe solitare, departe de zgomotul mundan, cu scopul de a-şi clarifica, în liniştea confruntării directe cu şinele, crezul artistic.

Într-o vreme în care intertextualitatea ia de obicei forma parodiei superficiale, Dorian este original prin sinceritatea devoţiunii cu rol purificator în propriul discurs. El ştie să regizeze însă şi explozii imagistice prin notaţii nemediate de subterfugiile livreşti. Starea poetică, aptă să „comunice” întreg cuprinsul lumii fenomenale, încearcă să surprindă momentul desfacerii lumilor şi a timpului, al condensării şi încâlcirii emoţiilor, inclusiv al unui erotism difuz.

În absenţa iubirii, se pronunţă divorţul estetic de lume cu Poeme golăneşti (1997), aici totul funcţionând ca un alibi: „Trage la ţintă, cât încă tânăr pierzi vremea printre femei / de duzină, cât trupurile lor în valuri te poartă-n / naufragiul visat, cât încă-ţi stă-n putere să poţi renunţa / la ele ca la nişte cărţi de joc trişorul”.

Opera literară

  • Esopia, Bucureşti, 1982;
  • Poeme introductive, Iaşi, 1986;
  • Paşii poetului (în colaborare cu Emil Iordache), Bucureşti, 1989;
  • Elegiile după Rilke, Iaşi, 1993;
  • În căutarea poemului pierdut, Botoşani, 1995;
  • În absenţa iubirii, Timişoara, 1996;
  • Scriitorul, Timişoara, 1996;
  • Poeme golăneşti, Bucureşti, 1997;
  • Infernul migrator, Botoşani, 1997;
  • Insula nimănui - Niemansinsel, ediţie bilingvă, Kastellaun (Germania), 1998;
  • Poesia mirabilis, Iaşi, 1999;
  • Caţavencii, Iaşi, 2001;
  • Singur în faţa lui Dumnezeu, Timişoara, 2001;
  • Un poet la New York, Cluj Napoca, 2002;
  • Un acoperiş plin de îngeri - Un teho lleno de angeles, ediţie bilingvă, Botoşani, 2002;
  • Cafeneaua Kafka, Bucureşti, 2003;
  • Cartea fabuloasă, Bucureşti, 2003;
  • Eranos. Scene din viaţa şi opera Poesiei, Iaşi, 2003;
  • Sfârşitul sau Momente din viaţa unui om falsificat, Cluj Napoca, 2003.

Antologii

  • Zece poeţi români laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (1991-2000), Botoşani, 2002.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …