Fraţii Jderi, de Mihail Sadoveanu (comentariu literar, rezumat literar)

Cele trei secole ilustrate de proza istorică sadoveniană marchează zbuciumata istorie a Moldovei, capodopera acestui gen creator constituindu-l romanul Fraţii Jderi, care evocă epoca de glorie a Moldovei în secolul al XV-lea. Romanul se compune din trei volume, fiecare purtând un titlul semnificativ pentru esenţa subiectului: Ucenicia lui Ionuţ (1935), Izvorul Alb (1936) şi Oamenii Măriei Sale (1942).

Opera are în centru epoca de strălucire a domniei lui Ştefan cel Mare, cuprinsă în perioada 1469-1475, fiind prezentată de însuşi autorul ei cu subtitlul „roman istoric” şi este o epopee care reconstituie timpul şi atmosfera acestei perioade cu o deosebită autenticitate a evocării, o cronică, o legendă, un poem folcloric, un roman realist, un roman de aventură, un roman de dragoste, un roman de familie, un roman social. De aceea, această operă este cunoscută ca fiind „un roman de romane”, o adevărată rapsodie naţională în care se împleteşte frumosul cu sublimul şi cu tragicul.

Ca orice roman, Fraţii Jderi este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă desfăşurată pe mai multe planuri narative, organizată prin alternanţă sau înlănţuite, cu o intrigă amplă şi complicată. Personajele numeroase, de diverse tipologii dar bine individualizate, sunt angrenate în conflicte puternice, interioare şi exterioare, iar structura narativă istorică se îmbină perfect cu ficţiunea auctorială şi profilează o imagine convingătoare a Moldovei lui Ştefan cel Mare. Principalul mod de expunere este naraţiunea, iar personajele se conturează direct prin descriere şi indirect, din propriile fapte, gânduri şi vorbe, cu ajutorul dialogului, monologului interior şi al introspecţiei auctoriale.

Perspectiva narativă

Perspectiva narativă defineşte punctul de vedere al naratorului obiectiv şi omniscient (heterodiegetic) asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a, iar atitudinea auctorială reieşită din relaţia sa cu personajele profilează focalizarea zero şi viziunea „dindărăt”, argumentând caracterul obiectiv al romanului.

Timpul narativ

Timpul narativ este cronologic, bazat pe relatarea în ordine a derulării evenimentelor situate într-un trecut istoric, iar spaţiul narativ este real, Moldova secolului al XV-lea.

Instanţele comunicării

Instanţele comunicării sunt reprezentate de concepţiile autorului despre istoria glorioasă a Moldovei, naratorul obiectiv comunicând naratarului, prin intermediul personajelor, propriile concepţii morale, sentimentele şi atitudinea faţă de străvechile tradiţii româneşti.

Semnificaţia titlului

În roman predomină elementele de epopee, care sunt ilustrate chiar de titlul Fraţii Jderi, indicând o „pluralitate familială cu reminiscenţe gentilice”. Numărul de cinci al Jderilor trimite la epopeea indiană Mahabharata, care are ca eroi pe cei cinci fraţi Pandava. Solidaritatea familială a Jderilor implică totodată existenţa unei colectivităţi legate indisolubil. Un exemplu în acest sens îl constituie pasiunea celor doi fraţi, Simion şi Nicoară Jder, pentru aceeaşi femeie, fapt ce nu duce la dezbinarea lor, nu-i face să se urască.

Tema

Tema prezintă istoria Moldovei în timpul lui Ştefan cel Mare, construită ca o amplă cronică a vieţii sociale din perioada de maturitate a domniei, epocă de înflorire a ţării, de progres şi de libertate naţională şi socială. Acţiunea are două planuri: unul istoric care ilustrează evenimentele politice şi militare ale epocii şi unul social, având în centru familia Jderilor şi devotamentul „oamenilor Măriei Sale”.

Structura şi construcţia romanului

Ucenicia lui Ionuţ

Ucenicia lui Ionuţ (1935) prezintă formarea lui Ionuţ Jder, fiul cel mai mic al lui Manole Păr-Negru, pregătirea sa în meşteşugul armelor, pe care-l deprinde în slujba lui Alexăndrel-Vodă, dorind să-şi împlinească visul de a ajunge la Curtea domnească, la Suceava. Cu prilejul sfinţirii hramului mănăstirii Neamţ, Ştefan Voievod îl rânduieşte tovarăş lui Alexăndrel Voievod. Cei doi tineri sunt crescuţi aspru, în spiritul bărbăţiei şi al demnităţii, devin fraţi de cruce, îşi împărtăşesc grijile şi necazurile. Lipsa de experienţă, naivitatea vârstei, firea lor pasională şi cutezătoare îi pun în situaţii grele din care ies datorită inteligenţei, curajului şi priceperii în mânuirea armelor.

Mihail Sadoveanu

După Sărbătoarea Hramului, Ştefan cel Mare se opreşte la grajdurile domneşti din Timiş, îngrijite de comisul Manole Păr-Negru, unde se găseşte armăsarul alb de rasă, Catalan, pentru a fi păzit împotriva hoţilor. Ionuţ află de un complot urzit împotriva domnitorului şi îl salvează vitejeşte pe Alexandrei. În aceeaşi noapte, Manole împiedică furtul armăsarului Catalan, care fusese pus la cale de boierul Mihu, un român pribeag în Polonia şi care tocmise pentru aceasta pe vestitul hoţ, cazacul Gogolea, deoarece se spunea că în acest armăsar stătea puterea legendară a domnitorului şi de aceea învingea în războaie pe toţi duşmanii Moldovei.

În episodul luptei de la Lipnic cu tătarii este evidenţiat eroismul fraţilor Jderi, Simion şi Ionuţ, strategia genială a voievodului Ştefan, ducând la prinderea feciorului hanului tătar. Nasta, iubita lui Ionuţ, este răpită dc tătari, vândută lui Suleiman-Bey şi dusă într-o tabără turcească pe malul Dunării. Ionuţ pleacă în căutarea Nastei, trece prin mai multe peripeţii riscându-şi viaţa, dar e salvat de fraţii şi de tatăl său. Ionuţ află că Nasta s-a sinucis aruncându-se în Dunăre de pe corabia care o ducea în robie. Episodul se încheie cu uciderea hanului tătar de către Gheorghe Botezatu, slujitorul credincios al lui Ionuţ, iar el revine la Curtea domnească şi va deveni un adevărat oştean al Măriei-Sale.

Izvorul Alb

Izvorul Alb este, mai ales, un poem al iubirii. Simion Jder se îndrăgosteşte de Maruşca, fiica lui Iaţco Hudici, care este răpită şi dusă în Ţara Leşească. Cu învoirea lui Ştefan, Jder merge în Polonia şi îşi aduce înapoi iubita. Primirea viitoarei doamne a voievodului şi nunta lui Ştefan cel Mare cu Maria de Mangop sunt un prilej pentru ilustrarea protocolului şi a festivităţilor oficiale intrate în tradiţia Curţii domneşti.

Alt episod al romanului prezintă vânătoarea domnească a bourului alb, care ar fi fost îmblânzit de un sihastru din munţii Ceahlăului, de pe valea Izvorului Alb. Ştefan dorea să stea „la sfat de taină” cu schivnicul, pentru a afla învăţături de care avea nevoie pentru viitorul Moldovei, deoarece pustnicul „punea urechea la pământ ca s-audă glasul pământului” şi „avea cunoştinţă ascunsă despre mersul stelelor şi al soarelui”. Figura lui se desprinde parcă din miturile Daciei arhaice, este o apariţie de mit. Domnitorul redobândeşte Pocuţia prin vitejia Jderilor şi prin diplomaţia arhimandritului Şendrea.

Oamenii Măriei Sale

Oamenii Măriei Sale prezintă evenimentele istorice petrecute între 1471-1475. Este descrisă căsătoria lui Simion Jder cu Maruşca. O pagină impresionantă o constituie lupta de la Vaslui. Turcii pregătesc un nou atac împotriva Moldovei, Ionuţ este trimis - ca iscoadă - de Vodă să aducă veşti din Grecia şi de la muntele Athos. În drumul său aventuros, Ionuţ se întâlneşte cu înţeleptul şi viteazul său frate, călugărul Nicodim, care-l sfătuieşte cum să treacă munţii în Transilvania şi în Ţara Românească. Ionuţ este însoţit de Gheorghe Botezatu, iar drumul este un prilej de a prezenta, în contrast, imaginea Moldovei şi împărăţia Otomană, întâmplările din acest episod sunt dintre cele mai aventuroase: prinderea şi decapitarea unor boieri trădători, primirea solilor veneţieni de către Ionuţ în târg la Roman, apoi la Curtea domnească.

Romanul se încheie cu lupta de la Vaslui, unde Ştefan a obţinut o victorie strălucită împotriva puhoiului turcesc condus de sultanul Mehmed El Fatih, cel ce se socoate „trimis al lui Alah pe pământ”. În luptă au fost şi pierderi grele de vieţi omeneşti, dureroase pentru domnitor. Având cultul morţilor pe câmpurile de bătălie, Ştefan îi plânge pe eroii care au pierit la Vaslui, între care se numără şi bătrânul comis Manole Păr-Negru, Simion Jder, Căliman şi fiul său, Samoilă. Măria-Sa porunceşte o slujbă pentru sufletele celor căzuţi pe câmpul de luptă şi în toate bătăliile anterioare, iar voievodul îi pomeneşte pe flecare în parte, fiind uimitor faptul că le ştie tuturor numele.

Ştefan dictează scrisori diplomatice în care vesteşte izbânda şi previne asupra noului pericol otoman care ameninţă toate ţările şi de aceea cere ridicarea întregii creştinătăţi împotriva păgânilor. În final, părintele Nicodim, întors în chilia lui de la Neamţ, consemnează în ceaslov: „Anul de la Hristos 1475, [...] fost-a mare război cu turcii la Vaslui şi l-a biruit Luminăţia sa Ştefan-Vodă pe păgâni. Pierit-au în acest război părintele nostru după trup, comisul Păr-Negru şi fratele nostru după trup comisul Simion şi alţi mulţi, Dumnezeu să-i miluiască întru iertarea sa”.

Romanul vieţii sociale

Romanul Fraţii Jderi ilustrează traiul, obiceiurile, datinile ţăranilor moldoveni, în a căror existenţă Voievodul pusese capăt neorânduielilor: „În ţara asta a Moldovei, staroste Căliman, umblă neorânduielile ca vânturile. Am găsit în ţara asta [...] şi mulţi stăpâni. Nu trebuie să fie decât unul.” Nicolae Manolescu afirma că „modelul după care se structurează societatea în vremea lui Ştefan este familia” ţăranilor liberi, a răzeşilor, cărora domnitorul le dădea - drept răsplată pentru patriotismul lor - pământ, iazuri, mori. Familia Jderilor devine emblematică, deoarece „voievodul este părintele tuturor”. Ştefan iubeşte şi respectă pe moldovenii care luptă pentru ţară, le botează copiii, îi cunoaşte pe fiecare după nume, îi aduce la curte pentru a-i pregăti să devină oşteni, le face dreptate, îi înţelege.

Prin motivul literar al străinului, cei trei soli veneţieni veniţi ca oaspeţi la curtea domnească observă şi comentează realităţile social-politice din Moldova, interesul lor îndreptându-se spre aspectul social-economic, spre organizarea armatei, precum şi spre relaţiile domnitorului cu supuşii săi. Ei observă starea înapoiată a Moldovei din punct de vedere al civilizaţiei, pentru că aici „muzici şi baluri n-avem; cărţi şi şah nu joacă nimeni”, iar drumurile „pur şi simplu nu există”.

Geronimo della Rovere este surprins de datinile aparte ale moldovenilor, de faptul că aici, „la hotarul lumii barbarilor”, ei privesc viaţa şi moartea cu o înţelepciune tulburătoare şi sunt de religie ortodoxă. Îi place fastul de la Curte, limba - atât de apropiată de italiană - şi apreciază organizarea armatei, pe care o aseamănă cu „rânduiala veche a sciţilor, despre care vorbeşte şi Herodot”. Despre Măria-Sa, solii veneţieni descoperă cu uimire că este un prinţ adevărat, care a învăţat între monahi şi dascăli ai Bizanţului, că vorbeşte „elineşte” şi se adresează solilor în propria limbă. Reiese astfel că Ştefan este o personalitate a Renaşterii, „înzestrat cu o chibzuinţă strategică puţin obişnuită frunţilor încoronate”.

Deplina legătură spirituală a lui Ştefan cu supuşii săi o explică însuşi voievodul, referindu-se la izbânzile luptelor purtate împotriva duşmanilor ţării: „războiul ce pregătesc e un război pentru suflet, după cuvântul sfânt că omul nu se hrăneşte numai cu pâne”. În familia Jderilor, jupâneasa Ilisafta este o autoritate respectată de toţi, deşi ea nu se amestecă în treburile bărbaţilor şi nici în politică este vrednică şi impune prin judecata ei simplă şi profundă. Masele de ţărani sunt prezente ilustrând întreaga tradiţie şi civilizaţie a păstorilor, vânătorilor, plugarilor şi ostaşilor despre care Ştefan Meşter spune că sunt mai vechi decât războinicii lui Herodot şi sunt legaţi de acest pământ în care zac părinţii lor de milenii.

Bătălia de la Vaslui este descrisă cu artă regizorală, vizualizată, personajele au dimensiuni mitice, fabuloase, poartă veşminte de epocă, luptătorii sunt aspri şi gata de jertfă pentru libertatea Moldovei şi pentru Măria Sa. Ştefan este prezent în toate momentele importante ale „larmei de război”, conduce cu fermitate mişcarea oştilor, mesajul patriotic fiind construit cu lirism, într-o viziune romantică şi legendară, care impresionează, prin imaginea sacrificiului suprem al ostaşilor care „au căzut unul lângă altul, cu arma în mână, străpunşi de multe suliţi...”.

Romanul mitic şi baladic

Romanul mitic şi baladic este construit din ilustrarea credinţelor şi datinilor moldovenilor la naştere, nuntă şi moarte, a tradiţiilor transmise din vremuri îndepărtate, oamenii conducându-se după semnele vremii, manifestările naturii şi după superstiţii. Bocănitul cerbilor, plecarea cocorilor, cântatul cocoşilor cu pliscurile spre răsărit sunt cunoscute de toţi, printr-o ştiinţă „veche de când lumea”.

Poveştile

Poveştile, legendele din roman ilustrează spiritul epocii medievale, ele fiind legate de practici magice, de caii năzdrăvani ai lui Ştefan, în special despre Catalan care atunci când „a nechezat de trei ori, bătălia de la Baia a fost câştigată”. Lupta cu Soliman-Beg este redată în gesturi baladeşti, Jderii sunt viteji, iuţi, ei se luptă cu ienicerii „pălind” în stânga şi-n dreapta, fiind înzestraţi cu trăsături fabuloase.

Bourul alb

Bourul alb, un mit care are puteri miraculoase asupra oilor, este răsplătit de moldoveni cu daruri pe care i Ie lăsau în locurile prin care acesta umbla, pentru ca să ferească oile de „vârtejuri ori bolişte”. Bourul fusese îmblânzit de un pustnic ce trăia pe lângă Izvorul Alb, în locuri greu accesibile, pe care „dintru începutul zidirii, oamenii nu le călcase”. Ştefan crede în prevestirile schivnicului care i-se arată în vis şi-l înştiinţează despre un război apropiat, pe care acesta îl binecuvântează şi-l vede ca pe „un pojar uriaş care cuprinsese satele şi târgurile ţării”.

Romanul Fraţii Jderi este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă şi complicată, desfăşurată pe mai multe planuri narative, care se intersectează şi cu o intrigă complicată. Personajele numeroase şi puternic individualizate sunt angrenate în conflicte puternice, structura narativă este amplă şi conturează o imagine bogată şi profundă a vieţii moldovenilor. Principalul mod de expunere este naraţiunea, iar personajele se conturează direct prin descriere şi indirect, din propriile fapte, gânduri şi vorbe, cu ajutorul dialogului şi al monologului interior. Elementele realiste ilustrate, de adevărul istoric, preluat de Mihail Sadoveanu din Letopiseţele cronicarilor definesc opera Fraţii Jderi drept un roman istoric.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …