Folosirea scrisului şi literatura slavo-română în timpul feudalismului pe teritoriul României

Folosirea scrisului pare să nu se fi întrerupt niciodată la populaţia de pe teritoriul României, după indicaţiile pe care le dau în această privinţă cuvintele de origine latină „a scrie” şi „carte” (în sensul de text scris). Documentar, existenţa scrierii este atestată cu începere din a doua jumătate a secolului al IX-lea.

O serie de descoperiri arheologice, mai vechi şi, mai ales, foarte recente, aduc tot mai multe dovezi despre răspândirea scrisului, precum arată şi folosirea unor caractere variate - greceşti, runice, glagolitice şi chirilice - uneori amestecate între ele, ceea ce denotă o epocă de căutare. Dacă cele mai vechi inscripţii, din veacul al IX-lea, ale schitului de la Basarabi, sunt în caractere runice, altele, de la sfârşitul acestui secol şi începutul celui următor, întrunesc caractere runice, glagolitice şi chirilice, pentru ca, din cursul veacului al X-lea, să avem apoi o serie de inscripţii chirilice.

Din secolele IX-X datează şi două inscripţii în limba greacă provincială, găsite la Axiopolis, una săpată pe o cruce de piatră, pomenind o persoană cu nume slav, iar cea de-a doua scrisă cu caractere greceşti, amestecate cu chirilice. Tot în Dobrogea s-au mai găsit inscripţii din secolul al X-lea, fragmentar păstrate, pe frânturi de amfore, şi, mai ales, inscripţia chirilică - atât de importantă nu numai ca conţinut, ci şi din punct de vedere epigrafic şi lingvistic - a jupanului Dimitrie, din 943, descoperită la Mircea Vodă.

La celălalt capăt al teritoriului românesc, în Banat, constatăm folosirea scrisului grecesc şi runic în inscripţiile tezaurului de la Sânnicolau Mare, de lângă Cenad, amintind numele a doi jupani şi datând probabil din a doua jumătate a veacului al IX-lea sau de la începutul secolului al X-lea. De un deosebit interes sunt cele trei însemnări în chirilică, găsite la Bucov. Ele au fost zgâriate pe pereţii unui atelier de fierărie - două pe lutul crud, iar cea de-a treia ulterior-şi aparţin secolului al X-lea.

Dacă începuturile scrisului chirilic şi ale folosirii limbii slave în veacul al X-lea sunt azi suficient de bine documentate - fapt care confirmă introducerea liturghiei slave în această epocă - nu ne lipsesc indicii nici pentru dezvoltarea culturii slavo-române în veacurile următoare ale evului mediu timpuriu. E drept că nu e vorba de scrieri localizate şi datate cu certitudine. Numeroşi specialişti consideră însă că aceste scrieri aparţin teritoriului românesc.

Este vorba mai întâi de scrierea a două dintre cele mai vechi manuscrise slave, datate din veacul al XI-lea: Savina Kniga, manuscris pe pergament, cuprinzând evangheliile, păstrat azi în Biblioteca Lenin din Moscova, şi Codex Suprasliensis, scris de asemenea pe pergament şi cuprinzând textul unui minei şi un număr de omilii. Fragmente dintr-un manuscris, copiat în secolele XII-XIII, se mai află la Moscova, iar un altul se găseşte în Biblioteca naţională de la Sofia.

Un grup relativ important de manuscrise pe pergament, aparţinând aceleiaşi epoci a feudalismului timpuriu, se păstrează în Biblioteca Academiei Române Între acestea, se află un Apostol din veacul al XIII-lea, un Octoih ajuns la Caransebeş venind din Moldova (secolele XIII-XIV), fragmentele de minei care au aparţinut mănăstirii Neamţ (secolul al XIII-lea), fragmentul de evangheliar găsit la Râşnov (secolele XIII-XIV) şi acel din Vechiul Testament (secolul al XIV-lea), de aceeaşi provenienţă. Unii cercetători consideră ca fiind scrise pe teritoriul românesc şi alte manuscrise din aceeaşi epocă.

Desigur că studii mai amănunţite vor aduce noi preciziuni în ceea ce priveşte producţia literară de pe teritoriul României, înainte de constituirea statelor feudale. Ceea ce se cunoaşte până acum - chiar cu acest caracter ipotetic - este suficient pentru a ne încredinţa că larga activitate cărturărească desfăşurată în veacul al XV-lea avea la bază pe aceea din perioada feudalismului timpuriu.

Literatura slavo-română cunoaşte, deci, o importantă circulaţie manuscrisă şi apoi tipărită, în ansamblul căreia vor dobândi un loc tot mai însemnat realizările originale. Acestea, împreună cu numeroasele adaptări la condiţiile proprii social-culturale, vor determina caracterele specifice ale literaturii slavo-române şi poziţia ei aparte în cadrul literaturilor slave.

Check Also

Participarea României la războiul antihitlerist

Eliberarea întregii ţări de sub ocupaţia germano-horthystă După încheierea victorioasă a insurecţiei care a dus …

Douăzeci de ani de dominaţie a Coroanei în România

Noul guvern, pregătind alegerile, înăbuşi, în primăvară, acea serioasă mişcare ţărănească, pe baza formulei de …

Instituţiile şi drepturile cetăţeneşti în România

Justiţia şi apărarea drepturilor cetăţeneşti Una din caracteristicile de bază ale unui sistem democratic este …

Cristalizarea relaţiilor feudale pe teritoriul României în prima jumătate a secolului al XIII-lea

Învingând piedicile dinlăuntru şi dinafară, societatea românească se dezvoltă lent, dar neîncetat, atât din punct …

Monarhia, centru de putere în România

Ferdinand I – un monarh constituţional În perioada interbelică, la fel ca în timpul lui …