Floriţa din codru, de Ioan Slavici (comentariu literar, rezumat literar)

Tipul fetei viteze şi isteţe apare la Ioan Slavici în Ileana cea şireată, Limir-împărat şi Floriţa din codru, unde acţiunea se petrece la o cârciumă din codru, şi nu la curtea domnească. Tema basmului este frumuseţea, frumuseţea care poate face lumea mai bună, pe un scenariu clasic, al relaţiei dintre mama vitregă şi fiica adoptivă.

În basmul Floriţa din codru, Slavici a abordat un motiv întâlnit nu numai în Transilvania, ci şi în folclorul unor popoare mult mai îndepărtate, de unde a trecut apoi în culegerile şi prelucrările multor creatori de basme. Dar, în cazul lui Ioan Slavici este abordat nu tocmai tipic (ca în cazul majorităţii basmelor din literatura universală, precum, Hansel şi Gretel, Albă-ca-Zăpada, care abordează tema copiilor orfani).

La Slavici, subiectul apare localizat şi apropiat de realitatea satului românesc. Floriţa nu este fată de împărat, ci o fată fără părinţi, găsită în codru. Un crâşmar a plecat într-o dimineaţă după lemne în pădure şi pe o poiană plină de flori a găsit o fetiţă ce se juca cu nişte pui de căprioară, sărmană, dar nobilă prin înfăţişare şi purtare. Crâşmarul a lăsat lemnele şi a luat fata în braţe, ducând-o acasă. Fata cu cât creştea, cu atât se făcea mai frumoasă. Oamenii i-au spus Floare. Dar frumuseţea Floriţei trezeşte gelozia mamei vitrege. O frumuseţe cu totul diferită de cea a mamei sale adoptive, o frumuseţe subtilă, naturală, datoare naturii înseşi, care a înzestrat-o cu harurile sale.

Basmul ilustrează acest lucru încă de la început: „Nu numai Floriţa, ci şi maică-sa, crâşmăriţa, era însă frumoasă. Crâşmăriţă nu era însă aşa de frumoasă ca şi Floriţa, şi Floriţa altfel iară, nu ca şi crâşmăriţă. Crâşmăriţă era frumoasă ca şi o pană de păun; Floriţa era frumoasă ca şi o floare ce creşte ascunsă în umbra tufelor. Crâşmăriţă era frumoasă încât nimeni nu se putea răbda ca să nu vorbească cu ea şi nimeni nu cuteza să privească la ea; Floriţa era frumoasă încât nimeni nu se putea răbda ca să nu privească la ea şi nimeni nu cuteza să vorbească cu ea. Crâşmăriţa atâta era de frumoasă încât, dacă-i vedeai faţa oglindită în faţa vinului, ţi se părea cum că vinul e mai tare şi mai înfocat; Floriţa atâta era de frumoasă încât, dacă-i vedeai faţa oglindită în faţa vinului, ţi se părea cum că vinul e mai dulce şi mai moale”.

Potrivit Floricăi Bodiştean, este vorba aici, de fapt, de o competiţie între vârste, dar şi între tipologii, între „femininul tentator, senzual, de tip Calipso, un feminin ce stârneşte dorinţa şi o întreţine, şi femininul virginal, cast, adolescentin, gen Nausicaa, cel ce naşte fascinaţie şi îndeamnă la visare. Unul te incită la apropiere, celălalt te îndepărtează ca orice lucru pe care-l simţi inaccesibil; primul e agresiv, al doilea îmblânzeşte asperităţile lumii şi sublimează patimile într-o atitudine pur admirativă”.

Ioan Slavici

Mama vitregă îşi dezlănţuie persecuţiile: o pune pe Floriţa la tot felul de munci peste puterile ei, spre a-i distruge frumuseţea: să măture casa, crâşma, curtea, să fiarbă mâncare, să taie lemne, de dimineaţă până noaptea. Ori de câte ori se vestea trecerea fiului de împărat pe la crâşmă, cârciumăreasa, după ce se gătea, îşi întreba oglinda dacă e frumoasă. Dar, de fiecare dată, oglinda îi spunea că tot mai frumoasă e Floriţa. Apare aici motivul oglinzii, la fel ca în Albă-ca-zăpada. În cele din urmă, pentru a scăpa de ea, mama vitregă trimite pe vrăjitoarea Boanta, s-o omoare în codru. Dar viaţa Floriţei este salvată. Baba Boanta ia ochii de căprioară care căzuseră la Floriţa în poală, şi-i duce cârciumăresei, spunând că sunt ai Floriţei.

Rămasă în codru, Floriţa nu deznădăjduieşte. Ajunsă la casa unor hoţi (nu pitici, 12 la număr), pe care îi socoteşte nişte oameni năpăstuiţi şi caută să le uşureze viaţa; se face utilă, ba chiar indispensabilă: le curăţă coliba, le face mâncare, le coase hainele, îi îngrijeşte, şi astfel, prin bunătatea ei, reuşeşte să-i transforme. Aceştia se lasă de hoţie - a doua dovadă a puterii frumuseţii. Urmează procesul umanizării unor fiinţe gregare şi recâştigarea lor de partea binelui. Vrând să-i intre în graţii, hoţii se întrec în atenţii şi îşi regăsesc candoarea - element inovativ al lui Slavici.

Mama vitregă tulbură această armonie, urmărind s-o piardă pe Floriţa, prin diferite intervenţii, folosindu-se de aceeaşi unealtă malefică, baba vrăjitoare (obiecte vrăjite: inel, rochie, firul morţii). Hoţii o scapă de la moarte de două ori, dar a treia oară ei nu mai reuşesc şi rămân lângă sicriul ei, priveghind-o până mor toţi. Aşa o găseşte fiul de împărat, care o duce la palat. Aici, fetele care aveau grijă de ea, i-au despletit părul şi i-au scos firul morţii. Floriţa reînvie şi devine soţia fiului de împărat. Maştera are parte de o pedeapsă rafinată care să-i reveleze vanitatea: „După nuntă, împăratul porunci ca să se facă o casă cu păreţii de oglindă, să se adune cele mai frumoase neveste din ţară şi să închidă pe crâşmăriţa cea vicleană cu ele, pentru ca să vadă şi, văzând, să se surpe în gândul ei, cum că nu-i ea cea mai frumoasă în ţară”.

Floriţa este personajul care reprezintă simbolul binelui: se afirmă prin frumuseţe deosebită, prin hărnicie, ştie să ia atitudine în lupta cu viaţa, înfruntând greutăţile, fiind plină de curaj. La început hoţii sunt personaje înfricoşătoare, dar, datorită Floriţei, devin oameni cinstiţi. Influenţa pozitivă pe care Floriţa a exercitat-o asupra hoţilor, pune în evidenţă o însemnată idee etică şi estetică, aceea a eficacităţii exemplului bun, a blândeţii şi gingăşiei în reeducarea unor oameni nărăvaşi.

Mesajul basmului este următorul: frumuseţea nesusţinută şi de alte valori este vanitate condamnabilă, căci naşte gesturi radicale, dar şi că în preajma virtuţilor frumuseţii, a frumuseţii integrale înţelese în spirit antic (în baza principiului kaloka-gatheed), dar şi popular, lumea devine mai bună.

Floriţa din codru ilustrează o idee semnalată în general de critică, aceea că universul basmelor lui Slavici este preponderent feminin, femininul malefic, aducător de moarte, reprezentat de zâne, iele, vrăjitoare, mume ale pădurii, vâlve, vântoase, dar şi de cel izbăvitor, fie printr-o acţiune virilă, fie prin fascinaţia pe care o exercită fecioara, activă, adormită sau moartă, asupra celor din jur. Ioan Slavici a adăugat noi valori şi semnificaţii substratului etic al creaţiei populare. Sporirea semnificaţiilor etice se realizează şi prin conturarea unui profil moral, precum şi modul în care concepe finalul basmelor sale. Datorită profundului caracter etic, se vădeşte şi valoarea educativă a basmului.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …