Expediţia lui Cornelius Fuscus la nord de Dunăre (87 d.Hr.)

După extinderea administraţiei sale asupra întregului mal drept al Dunării în anul 46 d.Hr., Imperiul Roman a încercat să asigure securitatea provinciei Moesia prin plata unor subsidii conducătorilor barbari de la nord de fluviu. Prin ridicarea de castre şi prin constituirea unei flote fluviale, linia Dunării era puternic apărată. Prezenţa armatei romane la Dunăre era însă un motiv de îngrijorare pentru statul dac. Teama că împăratul Domiţian (81-96) va stopa subsidiile a provocat însă încălcarea păcii de către regele Daciei, Duras Diurpaneus. Consolidarea prezenţei romane la Dunăre făcea inevitabilă declanşarea unui conflict cu Dacia.

În iarna anului 85-86 d.Hr., regele Daciei a atacat peste Dunărea îngheţată mai multe garnizoane romane. O interpretare mai nouă susţine că incursiunea dacilor a lovit castrele din sectorul dobrogean al Dunării, care era mai slab apărat. Totuşi, ascunderea unor tezaure monetare în unele castre din Clisura Dunării în această perioadă sugerează că incursiunile dacilor au vizat (şi) acest sector al frontierei. Cu mari eforturi, atacatorii au fost respinşi, dar guvernatorul Moesiei, Caius Oppius Sabinus, a fost ucis. Domiţian a ordonat o campanie de pedeapsă şi a instalat comandamentul la Naissos (Niş). Pentru o mai bună apărare a frontierei, el a divizat Moesia în două provincii mai mici, Moesia Superior şi Moesia Inferior.

Între timp, prea bătrân pentru a mai conduce un război contra romanilor, Duras i-a cedat puterea regală lui Decebal. Regatul lui Decebal cuprindea Transilvania, Banatul şi Oltenia. El era succesorul unuia dintre statele desprinse din marele regat al lui Burebista şi avea centrul la Sarmizegetusa (Grădiştea de Munte, jud. Hunedoara), o reşedinţă care era integrată într-un sistem de fortificaţii situate pe înălţimi (Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Feţele Albe, Vârful lui Hulpe), care controlau o suprafaţă de circa 150 kmp pe valea râului Grădiştea.

După ce Decebal a respins propunerile de pace făcute de Domiţian, armata romană, comandată de generalul Cornelius Fuscus, precum şi de Lucius Funisulanus Vettonianus (guvernatorul Moesiei Superior) şi Marcus Cornelius Nigrinus Curiatius Maternus (guvernatorul Moesiei Inferior), a trecut Dunărea pe un pod de vase instalat ori la Pontes-Drobeta, ori în dreptul castrului Oescus (Gigen, Bulgaria). În prima variantă, marşul spre Sarmizegetusa s-a făcut prin nord-vestul Olteniei cu direcţia Pasul Vâlcan, iar în a doua variantă a fost urmată valea Oltului.

Marile unităţi ale armatei romane care au participat la campanie au fost: legiunile IV Flavia Felix şi VII Claudia de la Viminacium (Kostolac, Serbia), legiunea V Macedonica de la Oescus, legiunea I Italica de la Novae (Sviştov, Bulgaria), legiunea V Alaudae adusă special din Germania. Efectivele armatei romane pot fi apreciate la peste 30.000 de soldaţi (o legiune avea 5.600 de militari), dar au mai participat şi unele trupe auxiliare de infanterie şi cavalerie.

Izvoarele referitoare la această campanie sunt foarte sumare. Totuşi, se poate deduce că Decebal a evitat să intre în contact cu inamicul în teren deschis şi l-a lăsat să pătrundă adânc în teritoriul Daciei. Astfel, armata romană a fost atrasă într-o trecătoare din munţi, unde configuraţia terenului a permis efectuarea unei ambuscade asupra taberei de marş. Unii istorici au localizat bătălia la Tapae, acolo unde a avut loc lupta din anul următor, dar nu există temeiuri în izvoare pentru această ipoteză. Singurul fapt cert este desfăşurarea bătăliei într-o zonă montană.

Efectul de surpriză a condus la o victorie zdrobitoare a dacilor. Generalul Cornelius Fuscus a fost ucis împreună cu un număr nedeterminat de soldaţi romani. Legiunea V Alaudae a fost nimicită. De asemenea, au fost capturate arme, maşini de luptă şi stindardul legiunii V Alaudae. Victoria obţinută de Decebal a evidenţiat avantajele folosirii judicioase a terenului într-un conflict asimetric (disproporţia de forţe a fost compensată prin împiedicarea desfăşurării forţelor în câmp deschis). Dezastrul suferit de armata romană a contribuit la escaladarea confruntării dintre Imperiul Roman şi Dacia. Efectul psihologic la Roma a fost covârşitor şi a impus reluarea ostilităţilor în anul următor.

Fragment din Iordanes, Getica, 77-78: „Domiţian a plecat cu toate forţele sale în Illyria şi încredinţând conducerea aproape întregii armate generalului său Fuscus şi câtorva bărbaţi aleşi, i-a obligat să treacă peste Dunăre împotriva armatei lui Durpaneus (Decebal la Iordanes), pe un pod din corăbii legate între ele. Atunci goţii (numele dat dacilor de către Iordanes), care n-au fost luaţi pe neaşteptate, au pus mâna pe arme şi chiar la prima ciocnire au învins pe romani, omorând şi pe comandantul acestora Fuscus şi au jefuit bogăţiile din lagărul soldaţilor”.

Check Also

Bătălia din Golful Leyte (23-26 octombrie 1944)

Bătălia din Golful Leyte (23-26 octombrie 1944) este o bătălie navală şi aeriană decisivă în …

Bătălia de pe Tamisa (5 octombrie 1813)

Bătălia de pe Tamisa (5 octombrie 1813) este o victorie decisivă a Statelor Unite asupra …

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …