Expediţia dacică din Moesia Inferior (primăvara-vara anului 102)

Retras în defensivă în zona capitalei, dar păstrând contacte cu aliaţii buri şi roxolani, Decebal a încercat în iarna 101-102 răsturnarea situaţiei critice în care se afla printr-o manevră strategică de învăluire a armatei romane, care a constat în declanşarea unui atac în provincia Moesia Inferior. Scopul era de a determina retragerea forţelor romane care ocupaseră o parte din Dacia. Traian nu intenţiona reluarea ofensivei înainte de începerea primăverii.

Informaţiile despre această campanie au fost deduse exclusiv din studierea reprezentărilor de pe Columna lui Traian şi de pe monumentul triumfal de la Tropaeum Traiani (Adamclisi). Nici un izvor narativ nu se referă la ea, cu excepţia unei informaţii vagi din Getica lui Iordanes. La incursiune au participat şi triburile de buri, bastarni şi roxolani care îi dăduseră un ultimatum lui Traian în campania din toamna anului 101 şi care acum îl susţineau pe aliatul lor Decebal.

Din Moldova, atacatorii au trecut Dunărea în Dobrogea, cu scopul de a avansa spre vest pentru a distruge garnizoanele romane din Moesia şi să rupă astfel legătura trupelor staţionate în Dacia cu imperiul. Fiindcă Dunărea nu era suficient de îngheţată, o parte din atacatori, pedestraşi şi călăreţi, au pierit înecaţi. Cei care au supravieţuit au lovit fortificaţiile din Moesia Inferior.

Aflând de incursiune, Traian a decis să transfere o parte din trupele din Dacia la sud de Dunăre. Pentru a nu pierde poziţiile câştigate în Dacia, legiunile au rămas acolo, în luptele din Moesia fiind angajate doar trupe auxiliare. În fruntea acestora, Traian s-a îmbarcat probabil la Drobeta, parcurgând Dunărea până la Novae (Sviştov) sau Sexaginta Prista (Ruse). După debarcare, armata romană a pornit în marş forţat pentru a intercepta inamicul. Au avut loc mai multe bătălii în provincia Moesia Inferior. Un atac de noapte al armatei romane asupra taberei inamice s-a desfăşurat acolo unde se va ridica oraşul Nicopolis ad Istrum (denumit astfel în cinstea victoriei).

Această victorie a fost decisivă pentru soarta campaniei, deoarece a blocat eventuala înaintare a inamicului prin pasul Şipka. După aceasta, armata romană a continuat marşul spre nord-est, pentru a intercepta celelalte trupe ale coaliţiei barbare. Bătălia finală a avut loc acolo unde în 108 va fi ridicat monumentul comemorativ Tropaeum Traiani, la Adamclisi. Scenele bătăliei respective de pe columnă sunt singurele în care apar soldaţi romani răniţi. Conform reprezentărilor de pe columnă, atacul cu suliţe lansate de catapulte a fost decisiv pentru nimicirea inamicilor. Victimele au fost numeroase de ambele părţi, dar victoria a revenit romanilor. Victoria din Moesia este atestată şi de o inscripţie de la Epidaur, datată în mod cert în anul 102.

În Dacia, Decebal a reînceput luptele contra trupelor romane rămase acolo. După victoria din Moesia, a fost reluată ofensiva spre Sarmizegetusa pe mai multe direcţii (valea Mureşului, valea Oltului). Traian a revenit în Dacia pe la Drobeta. Unitatea neregulată (numerus) de cavalerie maură comandată de Lusius Quietus a înaintat spre valea Jiului şi de acolo, prin Pasul Vâlcan, a pătruns în spatele regiunii capitalei dacice. Între timp, unii dintre conducătorii locali daci l-au abandonat pe Decebal, ca şi aliaţii buri.

Decebal a încercat să câştige timp prin tratative, dar armata romană a continuat ofensiva în munţi, ajungând până la capitală. Decebal a fost obligat să capituleze şi să încheie o pace cu condiţii foarte grele, care prevedea să menţină relaţii paşnice cu Imperiul Roman şi cu aliaţii acestuia, să predea prizonierii şi maşinile de război, şi să distrugă cetăţile. Astfel, Dacia a redevenit un regat clientelar, dar cu suprafaţa mult redusă (fără Banat şi Oltenia).

Unii istorici presupun că statul dac s-a menţinut doar la nord de Mureş, capitala mutându-se în cetatea de la Piatra Craivii (o fortificaţie mai mică, de 67 x 36 m), dar nu există dovezi clare pentru o abandonare a Sarmizegetusei. În Dacia au rămas legiunile IV Flavia Felix şi XIII Gemina, precum şi 13 unităţi auxiliare, care au fost puse sub comanda lui Cnaeus Aemilius Cicatricula Pompeius Longinus, fost comandant al trupelor din Pannonia. La Sarmizegetusa a fost instalat un detaşament din legiunea IV Flavia Felix. Expediţia dacică în Moesia este un exemplu de manevră strategică destinată întoarcerii frontului. Ea a eşuat doar pentru că Traian a reuşit să deplaseze în teatrul de război efective suficient de mari pentru a obţine victoria, folosind flota dunăreană.

Fragmente din Dio Cassius, Istoria romană, LXVIII. 8. 9: „Traian însă îi atacă, bătălie (cel mai probabil este cea de la Adamclisi) în care avu prilejul să vadă un mare număr de răniţi printre oamenii săi şi ucise mulţi duşmani. Cum fesele de legat rănile nu mai ajungeau, se spune că împăratul nu şi-a cruţat nici propriile-i haine, pe care le tăie în bucăţi”. (...) (Decebal) acceptă să dea înapoi armele, maşinile de război, oamenii care le manevrau, să extrădeze transfugii, să dărâme lucrările de fortificaţie, să părăsească ţinuturile cucerite şi, în plus, să considere drept duşmani şi prieteni pe duşmanii şi prietenii romanilor. (...) În legătură cu aceste evenimente, Traian trimise o solie la Senat, pentru ca acesta să confirme tratatul de pace încheiat cu Decebal. După ce a luat aceste măsuri şi a lăsat o legiune la Sarmizegetusa, se întoarse în Italia”.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …