Evoluţia poeziei în literatura română

Accepţii ale termenului

Poezia este creaţia literară care exprimă ori sugerează o idee, o emoţie, un sentiment, o stare sufletească, apelând la imagini artistice, la cuvinte cu sens figurat, având - din punct de vedere formal - armonie şi ritm. Poezia poate aparţine genului epic, dacă are fir narativ şi exprimă ideile autorului indirect,prin intermediul personajelor său genului liric dacă exprimă în mod direct sentimentele, stările, ideile, atitudinile, concepţiile scriitorului, modul de expunere fiind descrierea. Liricul este b formă artistică, prin care poetul „se comunică”, aşa cum definea Tudor Vianu limbajul poetic al ideilor şi sentimentelor exprimate direct.

Comunicarea în textul poetic

Comunicarea în textul poetic este definită atât de eul liric, cât şi de raportul dintre autor şi eul liric. Poezia modernă impersonalizează comunicarea, introducând un nou concept, „eul liric” sau „eul poetic”, cunoscut şi ca lirism subiectiv. Acesta nu trebuie confundat cu „eul empiric”, adică biografic şi nici cu „eul psihologic”, care aparţine simţirii personale a autorului. Eul poetic este „vocea interioară” a creatorului de poezie, detaşat de lume şi de realitatea înconjurătoare.

Cea mai plastică definiţie a eului liric a dat-o poetul francez Rimbaud: „Eu este un altul”, în sensul înstrăinării poetului de ideea de confesiune, ei dimpotrivă, mergând către obiectivarea creaţiei. În studiul intitulat sugestiv Poetica, Aristotel diferenţia, pentru prima oară, discursul oratoric de, evocarea imaginară, care se bazează pe imitaţia realului, adică „mimesis”. Poetica tratează aşadar aspectele generale, legate de natura şi de funcţiile textului literar, atât pentru creaţiile în versuri, cât şi pentru cele în proză. Principiul mimesis-ului a generat sistemul de norme specifice operelor literare, prozodia, procedeele, stilistice, reperele estetice şi filozofice care se regăsesc într-un text literar.

În studiul intitulat Atitudinea şi formele eului în lirica lui Eminescu, în afară de „eul poetic”, Tudor Vianu a definit încă două tipuri de liric:

  • lirica „măştilor” se manifestă în poezia în care poetul îşi exprimă ideile, sentimentele, concepţiile „sub o mască străină”, aşa cum se întâmplă în poemul Luceafărul, Eminescu ilustrând ideile sub masca astrului sau a Demiurgului; în cazul liricii măştilor, se manifestă „un eu mai îndrăzneţ, mai viu colorat, mai radical în judecăţile şi simţirile sale”; exemplul prin care susţine acest nou concept este poezia Rugăciunea unui dac de Mihai Eminescu;
  • lirica „rolurilor” în care poetul se identifică, se contopeşte cu un personaj, „aşa cum face totdeauna creatorul de caractere dramatice şi epice”; respectivul personaj nu reflectă, în totalitate, sentimentele poetului, deşi acesta nu le respinge, ba chiar „le susţine şi pe acestea”, dar pe care le-a remarcat manifestându-se în jurul său şi le relevă în poezie; lirica rolurilor reliefează „un eu care se joacă şi care experimentează posibilităţi dintre cele mai îndepărtate ale sale”; exemplul dat este poemul Înger şi demon de Mihai Eminescu.

George Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, remarcă o particularitate inedită a poeziei lui George Coşbuc şi anume lirismul obiectiv Prin această nouă tehnică lirică se realizează o poezie obiectivă, în afara conştiinţei poetului şi independent de ea, cu alte cuvinte comunicarea stărilor, sentimentelor ideilor acestuia se face prin intermediul altor personaje, dar atitudinea creatorului rămâne lirică. În idilele pastorale, construite ca „nişte monoloage”, se manifestă „lirismul în forma aceasta obiectivă”, Coşbuc realizând „o poezie teatrală, aşa cum există un teatru de poezie”.

Elemente de compoziţie în textul poetic

Elementele de compoziţie în textul poetic sunt următoarele:

  • titlul - cuvânt, sintagmă sau text care se aşează în fruntea unei cărţi, a unui capitol, a unei poezii etc. concentrând tema ilustrată;
  • incipitul - formulă introductivă artistică, având o diversitate de modalităţile construcţie: descriere, puncte de suspensie, confesiune, autoadresare/adresare directă etc.;
  • elementele de recurenţă: motiv literar - situaţie cu caracter de generalitate, personaj, obiect sau număr simbolic, maximă sau formulă care se repetă în momente variate ale aceleiaşi opere sau în creaţii diferite, îmbogăţindu-se de fiecare dată cu noi sensuri; unitate structurală minimală, relevând o situaţie tipică şi având semnificaţii simbolice; prin repetare, devine laitmotiv;
  • relaţii de simetrie şi de opoziţie: relaţiile de simetrie se realizează prin dispunerea, într-un mod asemănător, a unor cuvinte / sintagme / secvenţe poetice identice în discursul liric, fiind aşezate într-o îmbinare armonioasă şi având rol eufonic şi de a accentua ideea poetică; relaţiile de opoziţie constituie un raport între elemente lirice antitetice, care coexistă opunându-se ori excluzându-se pentru a scoate în evidenţă ideea poetică sau semnificaţiile acelor cuvinte / sintagme / secvenţe poetice;
  • secvenţa poetică - unitate de construcţie a unei poezii, concentrând o idee literară, corespunzătoare, de regulă, unei strofe.

Caracteristicile limbajului poetic

Caracteristicile limbajului poetic sunt următoarele:

  • expresivitatea poetică este o caracteristică a conţinutului afectiv al unui text care evocă în imagini vii sentimente, idei, stări, emoţii ale eului liric;
  • ambiguitatea este calitatea unui text poetic sau a unui cuvânt/sintagme de a putea fi interpretat diferit, în funcţie de crezul artistic al poetului, de receptarea subiectivă a cititorului, putând declanşa mai multe înţelesuri, aşadar, o analiză din mai multe unghiuri;
  • sugestia este o tehnică poetică de a induce o idee, o viziune despre ceva în mintea/afectul receptorului, apelând la conexiuni sau asocieri grăitoare;
  • imaginarul poetic defineşte ansamblul manifestărilor produse de fantezia creatoare a poetului, prin care se reflectă realitatea transfigurată artistic, ilustrată prin imagini artistice (vizuale, auditive, olfactive, motorii etc.) şi figuri de stil.

Elemente de versificaţie

Elementele de versificaţie structurează forma poeziei şi se referă la: strofă, vers, vers alb, măsură metrică, rimă şi ritm. Prozodia este o ramură a poeticii, care se ocupă cu studiul tehnicii versificaţiei, având în vedere sistemul de pronunţare a silabelor - accentuate şi neaccentuate, lungişi scurte - referindu-se, deci, la metrică şi versificaţie.

Strofa este subdiviziunea unei poezii, diferenţiindu-se după numărul de versuri care o compun: monovers, distih, terţei (terţină), catren, cvinarie, sextină (senarie) şi polimorfă (7-12 versuri). Unele creaţii lirice nu sunt structurate pe strofe, în special,cele aparţinând literaturii populare.

Versul (stihul) este un rând dintr-o poezie, în care se manifestă toate regulile de prozodie: ritmul, rima şi măsura.

Rima este tehnica versificaţiei referitoare la potrivirea sunetelor la final de vers şi conferă poeziei muzicalitate. În funcţie de prezenţa accentului pe silabele care alcătuiesc rima, aceasta poate fi:

  • feminină - accentul cade pe penultima silabă: „Peste vârf de rămurele / Trec în stoluri rândunele” (Mihai Eminescu);
  • masculină - accentul cade pe ultima silabă: „La paşa vine un arab / Cu ochii stinşi, cu glasul slab” (George Coşbuc).

După succesiunea în poezie, rima poate fi:

  • împerecheată (a a b b);
  • încrucişată (a b a b);
  • îmbrăţişată (a b b a);
  • înlănţuită (a b a);
  • mixtă sau variată (îmbinarea versurilor rimate diferit);
  • semirima (x ax a): „Pe aceeaşi ulicioară / Bate luna la fereşti. / Numai tu de după gratii / Vecinic nu te mai iveşti”;
  • monorimă (a a a a);
  • vers alb (fără rimă).

Ritmul este succesiunea silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers, din a căror îmbinare rezultă piciorul metric sau măsura versului:

  • ritmul trohaic - format din două silabe: prima accentuată şi a doua neaccentuată;
  • ritmul iambic - format din două silabe: prima neaccentuată, iar a doua accentuată;
  • ritmul amfibrahic - format din trei silabe: prima accentuată, a doua neaccentuată, ultima accentuată;
  • ritmul dactilic - format din trei silabe: prima accentuată iar celelalte două neaccentuate;
  • ritmul anapest - format din trei silabe: primele două neaccentuate, ultima accentuată.

Check Also

Contribuţii craiovene la tezaurul literaturii române

Existenţa la Craiova a unui însemnat număr de reviste şi ziare, a unor tipografii şi …

Limbajul şi expresivitatea textului poetic în literatura română

Limbajul şi expresivitatea textului poetic în literatura se caracterizează prin sensul conotativ, figurat al cuvintelor, …

Literatura română postbelică

Literatura română nu poate fi întreruptă de nici un eveniment politic, economic sau social. Doar …

Epoca de tranziţie în cultura şi literatura română

Continuând idealurile culturale şi patriotice caracteristice iluminiştilor din generaţia precedentă, la sfârşitul secolului al XVIII-lea …

Clasicismul în literatura română

În ţările române şi în alte ţări din sud-estul Europei, condiţiile au fost mai vitrege …