Etapele dezvoltării limbii române

Pe scurt

  • În jurul anului 600 se încheie procesul de formare a limbii române.
  • Între secolele al VI-lea şi al VIII-lea limba română asimilează o serie de influenţe slave.
  • Epoca anteliterară este cuprinsă între secolele al VIII-lea şi al XV-lea.
  • Limba română veche (sec. XVI-XVIII).
  • Începuturile perioadei moderne sunt făcute de Şcoala Ardeleană şi consolidate prin contribuţia paşoptiştilor care au creat curentul istoric şi popular.
  • Societatea literară „Junimea”, prin contribuţia marilor clasici, creează o limbă literară, la jumătatea veacului al XIX-lea, când începe perioada modernă.

Pe larg

Lingviştii şi istoricii români au concepţii diferite în privinţa perioadelor importante ale dezvoltării limbii noastre, dar majoritatea sunt de acord că există o lungă perioadă de formare, o alta, şi mai lungă, de consolidare prin evoluţie orală, o perioadă a începuturilor limbii literare (scrise) şi o alta modernă.

După romanizare, populaţiile dace de la nord de Dunăre, cât şi cele trace din sud vor vorbi o latină populară care va evolua după legi proprii, lipsită de cizelare culturală sau de relaţii cu civilizaţia celor două imperii romane agresate de atacurile barbarilor. Această limbă (protoromâna) este atestată în două cronici bizantine, cea a lui Simokattes, din secolul al VII-lea, şi cea a lui Theophanes, din secolul al VIII-lea. Ambii cronicari povestesc despre o bătălie purtată de bizantini împotriva avarilor, în anul 587, în timpul căreia un trac a strigat ceva într-o limbă asemănătoare cu latina.

Cuvintele tracului sunt torna, torna, fratre! (întoarce-te, întoarce-te, frate!) şi consemnează naşterea limbii române; cum în armata bizantină soldaţii vorbeau între ei în greceşte, iar comenzile militare erau date în limba latină, înseamnă că strigătul tracului trebuie să fi fost într-o limbă lesne de confundat cu latina, dar totodată vorbită curent în Tracia (unde se petrece acţiunea) de către soldaţii traci, înrolaţi în armata bizantină. Pornindu-se de la aceste cronici, în mod convenţional, s-a acceptat ideea că la anul 600 atât la sud, cât şi la nord de Dunăre se vorbea o limbă bine întemeiată, desprinsă din latina populară, anume limba română, iar îndemnul torna, sau retorna constituie cea dintâi rostire românească atestată documentar.

Între secolele al VI-lea şi al VII-lea pe teritoriul de astăzi al ţării noastre se perindă triburi de slavi; primul val, apărut în secolul al VI-lea, se aşează în sudul actualei Românii şi stă acolo aproape un secol, apoi, la chemarea Bizanţului, trece Dunărea; slavii veniţi în secolul al VII-lea sunt asimilaţi de populaţia românească; în aceste condiţii, limba română primeşte o serie de influenţe slave, dar faptul că structura limbii noastre rămâne, în esenţă, latinească, dovedeşte că în această perioadă limba română, deşi arhaică, era bine consolidată, iar procesul de constituire - de mult încheiat.

Epoca anteliterară, după cum o numeşte Iorgu Iordan, este cuprinsă între secolele al VII-lea şi al XV-lea, perioadă în care, limba noastră evoluează în totală izolare de celelalte limbi romanice şi în condiţii istorice grele. În secolele XVI-XVIII se fixează începuturile scrisului românesc şi, o dată cu el, începe etapa formării unei limbi literare. Limba română veche are un teren restrâns, căci primele scrieri sunt traduceri religioase (manuscrisele maramureşene), scrisori private (Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung), cronici istorice (ca letopiseţele cronicarilor moldoveni) şi aproape deloc scrieri literare (singura creaţie importantă fiind Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir).

Începuturile perioadei moderne sunt făcute abia de Şcoala Ardeleană şi consolidate prin contribuţia paşoptiştilor care au creat curentul istoric şi popular, acum se fixează primele norme literare prin gramaticile cărturarilor ardeleni şi prin Gramatica lui Ion Heliade Rădulescu. În secolul al XIX-lea, „Junimea”, prin strădania consecventă a lui Titu Maiorescu, dar mai cu seamă prin operele marilor clasici, pune bazele limbii literare moderne.

Check Also

Stilurile funcţionale ale limbii române

Cuvântul stil vine de la latinescul stylus care înseamnă condei. Naturalistul francez Buffon definea încă …

Contribuţia istoriografiei la dezvoltarea limbii şi literaturii române

Contribuţia cronicarilor la dezvoltarea culturii române este în primul rând de ordin istoriografic. Ei au …

Sistemul fonetic (fonematic) al limbii române

Fonemele vocale şi semivocale Vocalele sunt sunete care se rostesc fără ajutorul altor sunete: a, …

Formarea limbii şi a poporului român

După ce, din cele expuse până acum, am cunoscut istoria societăţii omeneşti pe teritoriul României, …

Limba şi literatura română între cele două războaie mondiale

Este a doua mare şi fertilă epocă din literatura română, după epoca marilor clasici. Mai …