Epoca bronzului pe teritoriul României

Încă din neolitic oamenii au început să prelucreze metalul, făurind obiecte şi unelte de aramă. Dar arama era un metal prea moale; abia atunci când s-a descoperit că în aliaj cu cositorul sau cu plumbul ea dă un material de duritate sporită, bronzul, metalurgia a putut lua avânt. Timp de un mileniu (1700-700 î.Hr.) bronzul a fost materialul caracteristic pentru o serie de unelte, arme, obiecte de uz practic şi de podoabă; tocmai de aceea această vreme e cunoscută sub numele de epoca bronzului. Acum înfloreşte şi prelucrarea aurului.

Dezvoltarea forţelor de producţie şi organizarea social-politică

Dar bronzul era un material destul de scump, căci zăcămintele de cupru nativ se epuizau repede, iar cele de cositor şi de plumb erau rare în toată Europa; acesta e motivul pentru care uneltele de piatră continuă să fie confecţionate şi folosite până târziu în epoca bronzului, cu toate că productivitatea uneltelor de metal era mai mare.

Apariţia uneltelor perfecţionate nu reprezintă unicul progres în domeniul forţelor de producţie. Plugul de lemn permite practicarea agriculturii pe suprafeţe mai întinse, defrişate în prealabil cu ajutorul focului şi al topoarelor de bronz; acestea servesc şi la o prelucrare mai rapidă a lemnului, iar carele trase de vite înlesnesc transporturile. Păstoritul ocupă un loc însemnat în viaţa economică, fiind ocupaţia principală a unor triburi, în timp ce altele se îndeletnicesc cu precădere cu agricultura. Această primă mare diviziune socială a muncii între triburile de agricultori şi cele de păstori dă impuls schimbului, ce se făcea şi în trecut, dar sporadic; acum produsele animale ale păstorilor sunt regulat schimbate pe produsele agricole ale triburilor de plugari.

De altfel, pendularea păstorilor cu turmele lor din zonele de munte în cele de şes, uneori la mari depărtări, va contribui, de-a lungul epocilor bronzului şi fierului, la difuzarea elementelor de cultură materială şi spirituală. Pentru epoca bronzului s-a putut documenta existenţa unor legături de schimb până şi cu îndepărtata Mycene; săbii de bronz de tip mycenian au fost descoperite în diferite puncte ale României. Se dezvoltă şi meşteşugurile casnice (torsul, ţesutul, olăritul, prelucrarea lemnului, a osului, a pieilor, a pietrei), dar în fruntea tuturor ocupaţiilor meşteşugăreşti se situează metalurgia, care cere anumite cunoştinţe de specialitate; faurii au un rol important în sinul comunităţilor vremii, bucurându-se şi de un anumit prestigiu.

Comunităţile omeneşti erau organizate pe temeiul patriarhatului. Ginţile şi triburile continuă să existe, dar familia patriarhală devine celula economică fundamentală a societăţii: ea munceşte un lot primit din pământul obştesc şi e stăpână pe roadele muncii sale; de asemenea, familia patriarhală stăpâneşte asupra uneltelor pe care le întrebuinţează şi e proprietară a vitelor pe care le creşte. În felul acesta, apare, alături de străvechea proprietate colectivă, şi proprietatea privată care va duce treptat la diferenţe de avere în cadrul triburilor; din masa membrilor tribului începe să se desprindă o pătură bogată - aristocraţia militară.

Nobilimea tribală e războinică pentru că acum ciocnirile dintre triburi devin frecvente; dorinţa de a pune mâna pe un teritoriu fertil, pe turmele de vite, pe rezervele de hrană sau de metal ale altui trib - iată tot atâtea motive de ciocniri armate. Pentru a-şi spori puterea, triburile înrudite se coalizează în vaste uniuni tribale conduse de şefi militari. Deoarece egalitatea formală între membrii tribului mai persistă, adunarea bărbaţilor înarmaţi având dreptul să decidă în chestiunile cele mai importante, forma aceasta de organizare a primit în istoriografie denumirea de democraţie militară. Tot mai mult însă aristocraţia îşi impune voinţa asupra membrilor de rând ai triburilor, ceea ce face din democraţia militară o treaptă de dezvoltare premergătoare apariţiei statului.

Productivitatea sporită a muncii permite ca un om să producă mai mult decât consumă el însuşi; apare în felul acesta tendinţa exploatării omului de către om şi prizonierii făcuţi în lupte nu mai sunt, ca înainte, omorâţi sau adoptaţi de tribul învingător, ci înrobiţi şi puşi să muncească. Apare, aşadar, sclavia patriarhală.

Viaţa spirituală a societăţii

Viaţa socială a societăţii continuă să fie dominată de credinţe religioase izvorâte din ignoranţă. Vechile culte neolitice ale fecundităţii şi fertilităţii nu dispar, dar îşi pierd din importanţă; locul lor e luat tot mai mult de adorarea forţelor naturii, în primul rând de cultul soarelui. Pe diferite obiecte apar simboluri solare: cercuri, cercuri cu patru spiţe, spirale; la Sighişoara s-a descoperit o vatră de foc ornamentată cu asemenea simboluri, iar la Sărata Monteoru, în părţile Buzăului, s-a descoperit un adevărat loc de cult unde se depuneau ofrande de carne şi cereale. Pe la mijlocul epocii bronzului se trece de la ritul înhumării morţilor la acela al incinerării (arderii) lor, fenomen care oglindeşte, fără îndoială, şi anumite schimbări în credinţele despre viaţa de apoi.

În artă, ornamentele pictate din neoliticul târziu sunt înlocuite, în ceramica epocii bronzului, prin motive geometrice incizate sau încrustate în pasta vaselor. Ornamente geometrice (vârtejuri de spirale, motive „în stea”) se găsesc şi pe obiectele de metal, în special pe arme, brăţări, pe foi subţiri de bronz care acopereau brâurile late de piele. Reprezentările realiste (figuri de oameni şi de animale) sunt mult mai rare; în genere, ele nu mai au neapărat un caracter magico-religios, ci oglindesc dezvoltarea simţului estetic ca manifestare a creşterii conştiinţei sociale.

Culturile epocii bronzului

Ca şi epocile anterioare, vârsta bronzului a fost împărţită de specialişti tot în trei perioade: timpurie, dezvoltată şi târzie. Cea dintâi se caracterizează prin aşezări mai modeste, în care obiectele de bronz sunt încă rare. Metalurgia bronzului ia avânt începând din perioada a doua, când se formează culturi înfloritoare: Monteoru (Muntenia), Periam-Pecica (Banat), Otomani (Crişana), Sighişoara (sau Wietenberg, după numele unui deal din apropierea oraşului, în Transilvania), cu o ceramică extrem de numeroasă şi de variată şi cu felurite unelte şi arme de metal. Către sfârşitul mileniului al II-lea î.Hr. se accentuează importanţa păstoritului datorită pătrunderii culturii Noua din Moldova în Transilvania.

Mai târziu apar şi mari aşezări fortificate pe înălţimi, servind drept adăpost şi refugiu nu numai oamenilor, ci şi turmelor; asemenea cetăţi de pământ s-au cercetat la Someşul Rece (lângă Cluj), Mediaş şi Sighetu Marmaţiei. Cea mai mare înflorire a metalurgiei se constată însă în perioada finală a bronzului; arheologii au descoperit şi studiat depozitele unor mari ateliere de prelucrare a bronzului, aflate mai cu seamă în Transilvania: unul din aceste depozite, descoperit la Uioara, pe Mureş, cântărea peste o tonă. Produsele atelierelor transilvănene ajung până în Europa centrală şi pe ţărmul meridional al Mării Baltice.

Populaţia României în epoca bronzului

Din amestecul triburilor neolitice locale cu triburile păstoreşti şi călăreţe venite la noi dinspre est şi nord-est se naşte acum o populaţie nouă, vorbind o limbă indo-europeană. Ceva mai târziu, din această populaţie se vor diferenţia popoarele pomenite de izvoarele antice ca locuind în partea sud-estică a continentului european: ilirii, tracii, daco-geţii. Aşadar, în creatorii şi purtătorii culturilor epocii bronzului trebuie să-i vedem pe cei mai îndepărtaţi strămoşi direcţi ai poporului nostru.

Check Also

Construcţia democraţiei postdecembriste în România

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea marchează în România trecerea de la un regim totalitar …

Drepturi şi libertăţi democratice în Constituţia României din 1923

Titlul II al Constituţiei, intitulat „Despre drepturile românilor”, cuprindea articolele 5-32 şi preciza drepturile şi …

Miniştri de externe ai României (1918-1940)

Ion I.C. Brătianu – 29 noiembrie 1918 – 12 septembrie 1919 şi 21 iunie – …

Folosirea scrisului şi literatura slavo-română în timpul feudalismului pe teritoriul României

Folosirea scrisului pare să nu se fi întrerupt niciodată la populaţia de pe teritoriul României, …

Sistemul concentraţionar în România

Sistemul concentraţionar al României comuniste a cuprins numeroase închisori şi lagăre de muncă precum cele …