Efemeride, de Mateiu I. Caragiale (comentariu literar, rezumat literar)

În Fondul Saint-Georges de la Biblioteca Naţională a României, în portofoliul donaţiei făcute de Marica M. Caragiale, conţinând actele şi hârtiile soţului ei defunct, documentul olograf de cea mai mare întindere este un text de 87 file, intitulat de autorul său Ephemerides. Foile reprezintă sferturi de coală scrise mărunt cu cerneală neagră, în ortografia binecunoscută a scriitorului şi nu sunt datate.

Cuvântul fastes, din preajma titlului, a fost ulterior şters, iar hârtia este de o calitate inferioară, contrastând cu foiţele veline sau din material pergamentat pe care se află alte liste de notaţii, scrisul este adeseori grăbit şi înghesuit, cu sistematice prescurtări. Cerneala diferă pe porţiuni, unele pasaje sunt scrise cu creionul. Numărătoarea filelor apare defectuoasă pe alocuri, îndrituind bănuiala unui text în prima versiune, întocmit într-o perioadă de timp mai îndelungată.

Lectura documentului, pe alocuri dificilă, relevă un op cronologic, răspunzând sensului secundar al noţiunii de efemeride (cărţi, opere sau simple noţiuni indicând evenimente întâmplate în acea zi a anului, la diferite epoci) şi acoperind perioada cuprinsă între anii 1895 şi 1916. Sub această dată, care numeşte moartea pictorului Luchian şi totodată intrarea României în primul război mondial, în josul textului apare inscripţia „fin de l’ancien regime”.

Întregul text este scris în limba franceză, în a cărei ortografie sunt transcrise toate numele proprii şi toponimice, dintre care cele mai multe sunt româneşti. După conţinut - note telegrafice privind evenimente sociale, mondene, împrejurări insolite, decese în primul rând, decorări -, conchidem că acesta va fi fost un soi de memento în care Mateiu îşi „centraliza” datele care-l interesau în epocă. Afară de predominanţa deceselor, figurează cauza lor - asasinate, sinucideri, dispariţii, accidente, dueluri mortale, cu funcţiile şi decoraţiile mortului în cauză, iar la femei, cu numele dinaintea căsătoriei.

În alegerea listaţilor, autorul a arătat o marcată preferinţă înaltei societăţi, extinzându-şi însă bunăvoinţa şi asupra acelor vlăstare ale burgheziei care accedaseră la situaţii superioare. Intelectualii nu sunt ocoliţi, nici artiştii, înglobaţi în faptul divers la o anumită configuraţie socială - afaceri tenebroase, fraude, scandaluri. Pe parcursul redactării, Mateiu a eliminat, prin ştersături, cele mai multe date referitoare la persoane şi evenimente din străinătate, pe când alte pasaje au fost subliniate cu un creion albastru.

Mateiu I. Caragiale

Stilul este cel mai frecvent eliptic de verb, iar dintre categoriile de evenimente înregistrate predomină ceea ce am putea numi mişcarea decoraţiilor, consecvent urmărită. Legat de interesul cauzat de acordarea de decoraţii este consemnată şi orice circumstanţă aptă să producă o nouă recoltă de decorări: schimbări de guvern, vizite de capete încoronate, aniversări. Legătura de la cauză la efect este foarte clară: „Octobre, visite roi Serbie il recoit Etoile Roumanie brillants”.

Când primesc decoraţii loturi întregi de demnitari, militari etc. listele sunt transcrise integral, încât, de-a lungul anilor, realizăm un tablou impresionant al promovărilor în grade ale unora şi aceloraşi actanţi. Defuncţii sunt întotdeauna trecuţi cu palmaresul decoraţiilor, ca un pandant al slujbelor avute. Raportul pare a fi, pe de o parte, curgerea ineluctabilă a vremii, cu hecatombele ei, iar pe de alta, compensatoriu, decorările - ca o recomandare pentru eternitate.

Propriu-zis, cele două decenii şi mai bine cuprinse în Efemeride complinesc un tablou, un caleidoscop al ieşirii din scenă a reprezentanţilor vechiului regim, înaintea faptului social care le-a retras puterea politică. Materialul alcătuitor al Efemeridelor se vădeşte, în acest sens, enorm şi ar oferi oricărui romancier în căutarea atmosferei de epocă, cel puţin, o sursă onomastică de prim ordin.

Privitor la portretul lui Mateiu I. Caragiale, Efemeridele confirmă larg, dacă nu prisoselnic, datele anterior cunoscute, opţiunile sale. Actul scrierii acestor Efemeride a fost, credem, gratuit, chiar când, abil consultate de autorul lor, ar fi contribuit la faima unei memorii excepţionale. Ele trebuie să fi fost un adjuvant de antrenament al acelei memorii, ce nu trebuia să lenevească! Apoi, dincolo de pura satisfacţie a enumerării muzicale a unor nume care îl încântau - Darvari, Ghica, Sturdza, Cantacuzino, Lahovary, Grădişteanu, Manu, Kalinderu, Suţu, Mavrocordat, Filitti etc. etc. - şi care au figurat în corespondenţa sa către N.A. Boicescu -, dincolo de acest miraj în care se cuprindea şi pe sine, ca purtător al numelui Caragiale, trebuie să căutăm mecanica actului analitic al viitorului romancier de moravuri. În spatele unei opere de ficţiune stă să se prăvale muntele factologic.

Ca document de pură psihologie, Efemeridele sunt, neapărat, de un nepreţuit ajutor. În sfera relaţiilor cu părintele său găsim consemnate numai date oficiale: banchetul la împlinirea a şaizeci de ani, o decorare, ferparul mortuar. Mult mai mult spaţiu se acordă, de exemplu, familiei Darvari. Mai palpabile sunt în Efemeride datele care pot fi raportate la Mateiu însuşi. Bineînţeles, Efemeridele iau act de numirea lui Mateiu ca şef de cabinet, de împrejurările decorării sale cu Ordinul Sf. Ana, cu Medalia Bene-Merenti (prilej de a fi trecuţi şi alţi purtători ai distincţiei: Eugen Lovinescu, George Topârceanu).

Tentativă de recuperare a timpului pierdut, Efemeridele au fost, cu toată probabilitatea, întocmite în primii ani de după primul război mondial, înaintea prozelor care l-au făcut celebru pe Mateiu I. Caragiale. Un calcul din text, la M. Pherekvde, spre a-i afla vârsta, numeşte anul 1920, an pe cate-l considerăm parametrul cel mai sigur, cu adaosul unui timp înainte sau în urmă. Din manuscrisul Efemeridelor lipsesc filele 35-38, cu anul 1907, dar nu putem şti dacă autorul a fost cel cate le-a înlăturat. Câteva file răzleţe din acelaşi fond arhivistic, conţinând necroloage ulterioare primului război mondial, ne demonstrează că, cel puţin o vreme, Mateiu s-a gândit să-şi continue munca, fără să mai găsească timp şi plăcere pentru aceasta.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …