Ediţiile antume ale poeziilor lui Vasile Alecsandri

Deşi, fără îndoială, Vasile Alecsandri a fost poetul cu cea mai mare popularitate în cursul vieţii lui, poeziile sale nu au avut totuşi prea multe ediţii antume. Larga răspândire a versurilor sale se datoreşte faptului că ele erau ecoul nevoilor, aspiraţiilor poporului român, fiind cunoscute prin reproducerea frecventă în periodice sau diverse culegeri, prin circulaţia în unele cântece, coruri sau romanţe compuse pe textul lor, în manuscrise şi chiar oral.

Scriitorul nu a părut niciodată grăbit să-şi publice versurile în volum, deşi din mărturiile pe care le avem rezultă că insistenţele amicilor săi nu lipseau. Încă de la sfârşitul anului 1842 sau începutul anului 1843, deci foarte curând după citirea în public a primelor doine, publicând câteva din acestea în Calendar pentru poporul românesc pe anul 1843 (Iaşi, 1843), Mihail Kogălniceanu, în elogioasa prezentare, anunţa că poeziile lui Alecsandri, singurele care în acea vreme „în adevăr şi cu drept cuvânt se pot numi poezii româneşti”, „subt titlul de Doine va ieşi în curând la „Cantora Foiei săteşti”.

Proiectul însă nu s-a realizat, desigur din cauza poetului, care amina mereu, după cum rezultă dintr-o relatare ce ne-o oferă Costache Negruzzi într-o Mărturisenie publicată în „Foaia pentru minte...”, din 1845, cu ocazia publicării în volum a traducerilor sale din baladele lui Victor Hugo:

„Într-o zi d-l Alecsandri, la dojana ce-i făceam că nu dă la lumină frumoasele sale Doine, îmi zise, cu sfiala ce caracterizează pe adevăratul poet, că va face dacă mai întâi voi tipări eu poeziile mele.

- Tu ştii că n-am poezii, i-am răspuns; abia poate, dacă vei răscoli mult, vei găsi nişte bucăţi de proză rimată - păcate a tinereţelor şi a neştiinţii! - ce nu seamănă a poezii cum nu seamănă Doinele tale cu logogrifele d-lui V. şi cutare fabule alegorice. Şi apoi avem o cenzură, şi...

- Aşa este, dar Baladele lui Victor Hugo?

- Acelea sunt tipărite şi moarte.

- Învie-le într-o broşură, şi-ţi dau parola că îndată voi tipări şi eu Doinele mele.

Făgăduinţa aceasta mă îndeamnă a tipări aceste balade, a căror singur merit este că d-l Alecsandri, credincios parolei sale, a şi pus sub teasc poeziile sale atât de simple şi de româneşti.”

Vasile Alecsandri

Primul volum de versuri nu apăru, însă, nici în urma acestei făgăduieli. L-a împiedicat probabil episodul de dragoste cu Elena Negri, apoi durerea ce-i urmează, în sfârşit, evenimentele de la 1848 şi exilul. Intenţia clară de a-şi publica poeziile într-un volum Alecsandri personal n-o exprimă decât prin 1851, fără însă ca acestui proiect să-i stabilească o dată mai precisă a realizării lui.

Trimiţând în primăvara anului 1851 un album cu versurile sale în manuscris prietenului Costache Negri, poetul spunea între altele în scrisoarea cu care-l însoţea: „Mi-ai scris acum câteva zile o scrisoare în care mă îndemni să-mi public poeziile. Asta-i şi intenţia mea, dar, în ce priveşte epoca publicării lor, nu m-am hotărât încă. Poate că asta se va întâmpla într-un an sau doi, dacă îmi va da zile Dumnezeu...”. Lucrul s-a întâmplat, într-adevăr, abia doi ani şi ceva mai târziu, în 1853, după ce publicase baladele populare.

La 1 august 1853, scriitorul expedia, de la Paris, amicului său Ion Ghica, la Constantinopol, câteva exemplare din primul volum cu versurile sale, declarând: „Ţi-am trimis zilele acestea trei exemplare din poeziile mele, care abia au apărut”. Aşadar, spre sfârşitul lunii iulie 1853, a apărut la Paris întâia culegere din poeziile lui Alecsandri: Doine şi Lăcrimioare de V. Alecsandri (1842-1852), tipărite în editura pariziană De Soye et Bouchet. Ea cuprinde ciclurile Doine, Lăcrimioare şi Suvenire.

Prin aprilie-mai 1863 apărea la Iaşi, „tipograf-editor” fiind Berman Pileski, volumul, intitulat ca şi cel dintâi, Doine şi Lăcrimioare, cu menţiunea „ediţia II”, cuprinzând, fără nici o schimbare în ce priveşte numărul şi aşezarea bucăţilor, ciclurile Doine, Lăcrimioare, Suvenire din prima ediţie, cărora le adăuga ciclul nou Mărgăritarele.

Următoarea tipărire a poeziilor lui Alecsandri se face, reeditând vechile cicluri şi adăugind altele, abia în ediţia Opere complete publicată în Editura Socec din Bucureşti, în 1875. Ediţia aceasta este formată dintr-un prim volum, intitulat Doine şi Lăcrimioare, cuprinzând, pe lângă cele două cicluri din titlu, şi ciclul Suvenire, dintr-un al doilea volum cuprinzând Mărgăritarele, care-i dau şi titlul, în sfârşit dintr-un al treilea, care cuprinde ciclurile Pasteluri, Varia şi Legende.

În 1880, Alecsandri publică un nou volum de versuri, în cadrul aceleiaşi culegeri a „operelor complete” editate de Socec - al nouălea volum din această culegere - cu însemnarea destul de ciudată că este tot volumul III din Poezii şi cuprinzând ciclurile Legende nouă şi Ostaşii noştri.

Ca un fel de anexă la volumul X din ediţia operelor complete din ediţia Socec, apărut în 1884, Alecsandri oferea, după piesa Fântâna Blanduziei, micul ciclu Varia, pentru a-l deosebi de cel dintâi, acesta fiind ultimul ciclu publicat în volum de poet. Trebuie să concludem, deci, că ediţia Opere complete din 1875-1884 aduce, de fapt, în ciuda unor contradicţii în numerotare, 3 volume în 1875 (vol. I: Doine, Lăcrimioare, Suvenire; vol. II: Mărgăritarele; vol. III: Pasteluri, Varia, Legende), un volum în 1880 (Legende nouă şi Ostaşii noştri) şi „anexa” Varia din volumul Fântâna Blanduziei din 1884.

Către sfârşitul vieţii - după cum ne relatează Dimitrie C. Ollănescu-Ascanio - poetul alcătuise, cu ajutorul colaboratorului său de la legaţia din capitalele Franţei, George Bengescu, o selecţie din poeziile publicate până atunci, pe care intenţiona să o publice într-o editură pariziană, se înţelege, în limba română. Proiectul însă nu s-a înfăptuit şi, din păcate, nici manuscrisul acelei culegeri nu s-a păstrat sau cel puţin nu este deocamdată cunoscut, deşi ar fi fost extrem de preţios atât pentru a vedea forma definitivă a fiecărei poezii la care se oprise Alecsandri, cât şi pentru a cunoaşte ce anume considerase el ca fiind mai valoros şi mai reprezentativ din propria sa creaţie în versuri atunci când se afla către apusul vieţii.

Check Also

Balduin, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Proiectul acestei drame istorice, consemnat în manuscrisul Bibliotecii Academiei Române nr. 2.253, fila 13r-v, conţinând …

Legenda lui Jolde, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Ideea acestei drame istorice, nedusă până la capăt, încolţeşte în mintea lui Alecsandri la Mirceşti, …

Becri-Mustafa, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Schiţa unei drame istorice în trei acte cu acest titlu se află pe fila 14r …

La Bucureşti, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

În scrierile sale dramatice de după 1862, Vasile Alecsandri critica multele păcate ale administraţiei şi …

Sânziana şi Pepelea, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

După apariţia în volum a lui Despot-Vodă, Vasile Alecsandri părăseşte Bucureştii, pe la jumătatea lui …