Economia şi societatea în timpul marii crize

Criza economică din 1929

Criza economică, un fenomen fără precedent, a început în 1929 în Statelor Unite şi s-a extins apoi în întreaga lume. Extraordinara prosperitate americană din anii ’20 a fost favorizată de mai mulţi factori: organizarea ştiinţifică a muncii, concentrarea şi raţionalizarea întreprinderilor, publicitatea şi creditul. Dinamismul economic american s-a datorat, în parte, şi speculaţiilor bursiere. Cauza profundă a crizei a fost producţia anarhică, care nu a ţinut seama de capacitatea de absorbţie a pieţei. Aproape toate întreprinderile contractaseră împrumuturi masive, majoritatea pe termen scurt, tocmai datorită încrederii în prosperitate şi în posibilitatea rambursării lor. Astfel, întreprinderile au produs mult, dar pe stoc.

Pe 24 octombrie 1929 a avut loc crahul de pe Wall Street. La bursa din New York numeroşi acţionari care nu mai aveau încredere în întreprinderi au încercat să-şi vândă acţiunile. Preţul acţiunilor a scăzut brusc. Criza bursieră a provocat o criză financiară. Depunătorii s-au repezit la ghişeele băncilor pentru a-şi retrage banii. Astfel, numeroase bănci au dat faliment (5.096 de bănci americane şi-au suspendat plăţile între anii 1929 şi 1932).

Criza a căpătat rapid un caracter mondial, cauzat în principal de rolul proeminent în lume al Statelor Unite. Falimentul celei mai mari bănci austriece, Kredit Anstalt, din Viena, la 14 mai 1930, a constituit prima manifestare răsunătoare a crizei în Europa. Germania, ale cărei interese financiare depindeau de Statele Unite, a fost ţara europeană cea mai afectată de criză.

Formele de manifestare a crizei în Europa

Criza a fost însoţită de scăderea producţiei industriale. Uzinele au fost închise, iar numărul şomerilor a crescut. Acest fenomen a fost numit „marea depresiune”, deoarece între anii 1929 şi 1932 producţia mondială industrială a scăzut cu 40%. Cele mai afectate ţări europene de marea depresiune economică au fost Germania şi Austria. În Germania, în 1932 erau circa 6 milioane de şomeri, adică o treime din forţa de muncă.

Cei care au profitat cel mai mult de pe urma nemulţumirilor maselor din Germania au fost naţional-socialiştii conduşi de Adolf Hitler. Nici Anglia nu a fost ocolită de criză. Fiecare al patrulea muncitor era şomer, iar producţia industrială ajunsese la nivelul anului 1900. Pentru a salva rezervele de aur ale Marii Britanii, guvernul a suspendat în 1931 convertibilitatea lirei.

Principala grijă a guvernelor europene în perioada crizei a fost aceea de a practica o politică de deflaţie pentru a salva moneda naţională. În Franţa criza s-a declanşat ceva mai târziu, dar pe o perioadă mai lungă de timp, de aproape şase ani. Producţia a scăzut cu circa 30%, iar în 1935 numărul şomerilor a atins peste 4,2 milioane. Ţările sărace din Europa Centrală şi de Est au fost la fel de serios afectate. În Cehoslovacia, producţia industrială a scăzut cu 40%, iar în România exporturile de grâu şi de ţiţei au scăzut cu 57,6%. Singura ţară europeană neafectată de depresiunea economică a fost URSS care, izolându-se de restul lumii, nu făcea parte din sistemul economic capitalist şi aplica planificarea economică.

În ţările nordice, Danemarca, Norvegia, Suedia şi Finlanda, criza a avut influenţe minime. Deşi multe firme au dat faliment şi numărul şomerilor a crescut, guvernele din aceste ţări au aplicat ample programe economice pentru prevenirea declinului economic. Toate aceste state nordice au instituit sisteme de asigurări menite să rezolve o parte din problemele şomerilor.

Suedia a mers chiar mai departe, elaborând proiecte guvernamentale prin care oferea slujbe muncitorilor disponibilizări, în această perioadă s-a pus bazele modelului suedez, model economic şi politic, dar mai ales un model social. Suedezii au devenit un fel de americani ai Europei şi, în multe privinţe, Suedia a constituit modelul unei organizări sociale mult mai atrăgătoare decât a Statelor Unite, deoarece inegalitatea socială a fost mai puţin profundă. Statele europene care n-au putut contracara efectele crizei au fost nevoite să se confrunte cu fenomenul fascist.

Primele măsuri contra crizei

În general, guvernele au luptat contra crizei pe trei direcţii:

  • reintroducerea protecţionismului;
  • distrugerea stocurilor;
  • reducerea deficitelor bugetare şi a importurilor, însoţită de o permanentă politică de devalorizare monetară, în acelaşi timp, consumul populaţiei a scăzut drastic.

România în timpul marii crize

Criza economică dintre anii 1929 şi 1933 a afectat profund şi România. Scăderea preţurilor mondiale la produsele agricole în 1929 a dus la prăbuşirea agriculturii româneşti, a cărei producţie era incapabilă să concureze produsele similare din ţări precum Statele Unite şi Canada, unde preţurile de cost erau reduse datorită folosirii pe scară largă a maşinilor agricole şi a cuceririlor ştiinţei agricole.

Statul a încercat să menţină preţul grânelor şi să încurajeze exportul de cereale prin stabilirea unor prime de export şi prin achiziţii de mari cantităţi de cereale de la ţărani. Criza s-a resimţit şi în industrie, mai ales în cea a bunurilor de consum. Singura ramură care a cunoscut o anumită creştere a fost industria petrolieră, dar în condiţiile în care preţul petrolului a scăzut cu circa 43% în 1933 faţă de 1929. Pe ansamblu, producţia industrială a scăzut cu 50%.

Apogeul crizei a fost atins în anul 1932, când în România erau înregistraţi 300.000 de şomeri. Având deja în momentul crizei o datorie externă foarte mare, România a fost nevoită să contracteze alte patru mari împrumuturi. Acest fapt a presupus un control străin asupra finanţelor ţării, confirmat în ianuarie 1933 prin „Planul de la Geneva”, care stabilea că experţii străini urmau să asiste Banca Naţională a României şi să reglementeze problema datoriilor sale externe.

Check Also

Societăţile culturale în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Dacă presa din ţările româneşti a izbutit – cum vom vedea – să înmănuncheze, în …

Criza legăturii dintre României şi Austro-Ungaria

În această atmosferă, din care nu lipsea nici idealul de confederaţie „balcano-danubiană” în sud-estul Europei …

Situaţia economică a Craiovei între cele două războaie mondiale

Perioada celor două decenii interbelice a fost şi pentru Craiova o etapă importantă în dezvoltarea …

Noile politici economice în perioada interbelică

Statul-providenţă Economiştii au interpretat criza în diferite feluri. Unii susţineau că a fost o criză …

Dezvoltarea ţărilor române de la sfârşitul secolului al XIV-lea până la mijlocul secolului al XV-lea

În noua perioadă istorică, ţările române realizează progrese atât din punct de vedere economic, politic-instituţional, …