În dulcele stil clasic, de Nichita Stănescu (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia În dulcele stil clasic, de Nichita Stănescu, face parte din volumul căruia i-a dat şi titlul, publicat în 1970. În poeziile acestui volum, Nichita Stănescu se întoarce cu veselie spre lirismul clasic, creând adevărate parodii ale stilurilor sau temelor din poeziile tradiţionale, îmbrăcând formele” bine cunoscute de romanţă, baladă, poem eroic ori madrigal.

Poezia În dulcele stil clasic este o creaţie „lirică galantă - sinteză între elegantul stil trubaduresc şi lamentaţiile amoroase din timpul lui Ienăchiţă Văcărescu - supusă de Nichita Stănescu unui [...] tratament de regenerare-caricaturizare”. (Alex Ştefănescu)

Spre deosebire de viziunea sentimentului de iubire din poezia Leoaică tânără, iubirea, unde dragostea este devoratoare, agresivă şi bulversantă, în poezia În dulcele stil clasic, iubirea este caricaturizată, persiflată, minimalizată după modelul liricii siropoase a poeţilor Văcăreşti.

Tema

Tema poeziei este erotică, dar iubirea nu mai este o „leoaică tânără”, o energie ce poate reordona universul, ci este aici un simplu pretext liric, o iubire întâmplătoare, trecătoare şi nesemnificativă, metafora iubirii fiind aici la fel de sugestivă: „Pasul tău de domnişoară”.

Ideea poetică

Ideea poetică exprimă nepăsarea, indiferenţa jovială a eului liric pentru iubirea efemeră şi convenţională.

Structură, compoziţie, limbaj poetic

Poezia este alcătuită din patru catrene şi un vers liber, ce se constituie într-o concluzie referitoare la efemeritatea timpului în relaţie directă cu sentimentul de iubire, la fel de trecător, „Pasul trece, eu rămân”.

Prima strofă

Prima strofă ilustrează lirismul obiectiv şi exprimă ideea conform căreia iubirea suavă este o galanterie a naturii, care a născut-o din mineral, „Dintr-un bolovan coboară”, ori din vegetal, „Dintr-o frunză verde, pală”, sentimentul fiind exprimat printr-o metaforă care sugerează efemeritatea acestui sentiment uman: „pasul tău de domnişoară”. Aici viziunea despre iubire este aceea de sentiment trecător, şinele poetic nu mai este un „centrum mundi” capabil să reordoneze lumea după legi proprii, ca în Leoaică tânără, iubirea, ci contemplativ, privind ivirea iubirii ca pe ceva exterior eului liric.

Nichita Stănescu

Strofa a doua

Strofa a doua sugerează, prin lirism obiectiv, plasarea iubirii într-o „înserare-n seară”, sentimentul fiind perceput superficial şi efemer ca un „pas de domnişoară”, care trece la fel de repede cum a venit, „dintr-o pasăre amară”. Versul „Pasul tău de domnişoară”, care este o metaforă pentru a exprima sentimentul de dragoste, este aproape un laitmotiv, fiind repetat de patru ori în primele două strofe.

Strofa a treia

Strofa a treia exprimă aceeaşi idee a unui sentiment superficial, care durează puţin, numai „o secundă, o secundă”, din care cauză eul liric are un ton persiflant, „inima încet mi-afundă”. Ca şi în Leoaică tânără, iubirea, sentimentul are conotaţii cromatice, „el avea roşcată fundă”, în cealaltă poezie iubirea fiind o „leoaică arămie”.

Strofa a patra

Strofa a patra aşează eul liric în ipostaza unui suflet împovărat parcă de un blestem, „blestemat şi semizeu”, deoarece el înregistrează, „parcă pe timpanul meu”, trecerea iubirii care nu mai este un sentiment profund, „mai rămâi cu mersul tău” şi de aceea nu simte emoţie şi nici bucurie, „căci îmi este foarte rău”, cu trimitere discretă către stările de chinuri şi leşinuri provocate de dragostea din poeziile Văcăreştilor.

Ultima strofă

În ultima strofă, eul poetic afişează o atitudine contemplativă - „Stau întins şi lung şi zic” -, viziunea iubirii este una exterioară şi nu o stare interioară, profundă, generatoare de energii. Atât sentimentul de dragoste, cât şi iubita sunt minimalizate, persiflate, „Domnişoară, mai nimic / pe sub soarele pitic”, întocmai ca în poezia clasică pe care o parodiază. În ultimele trei strofe atitudinea poetică este dominată de lirism subiectiv.

Versul liber din finalul poeziei

Versul liber din finalul poeziei sugerează curgerea timpului tot prin mişcare, „Pasul trece eu rămân”, la fel ca în poezia Leoaică tânără, iubirea - „Încă-o vreme, / şi-ncă-o vreme...”, cu deosebirea că dacă în această ultimă poezie iubirea, ca forţă esenţială a spiritului, învinge timpul. În această creaţie lirică dragostea este pasageră, atitudinea poetică rămâne impasibilă, deloc marcată de acest sentiment, altă dată atât de bulversant.

Limbajul artistic

Limbajul artistic este voit convenţional, sugestiv pentru o parodie a liricii galante, în care poetul se lamentează şi se văicăreşte.

Nichita Stănescu conferă însă modernitate stilului, prin metafora sugestivă a iubirii, „pasul tău de domnişoară”, prin epitetele inedite „frunză verde, pală”, „roşcată fundă”) şi prin ritmul şi muzicalitatea de tip folcloric a versurilor.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …