Drepturi şi libertăţi democratice în Constituţia României din 1923

Titlul II al Constituţiei, intitulat „Despre drepturile românilor”, cuprindea articolele 5-32 şi preciza drepturile şi libertăţile democratice. Dezbaterea acestor articole a suscitat vii discuţii. În articolul 5 proiectul de Constituţie definea drepturile românilor.

Cele mai multe amendamente la acest articol au fost aduse de către reprezentanţii minorităţilor. Acestea au fost însă respinse, fiind considerate nefondate. Una dintre problemele îndelung discutate în Parlament, ca şi în afara lui, a fost aceea a acordării de drepturi civile şi politice femeilor, drepturi ce urmau a fi consacrate prin articolul 6.

În România de după 1918, mişcarea feministă a cunoscut o activitate intensă, deoarece situaţia femeii era diferită în noile provincii faţă de restul ţării. Conform Constituţiei din 1866, femeile nu erau considerate egale în drepturi cu bărbaţii. În Transilvania şi Basarabia, pe baza vechilor coduri de legi, femeile aveau unele drepturi civile.

Cele mai multe obiecţii s-au concentrat în jurul ideii că admiterea unui mare număr de femei în Parlament şi administraţie ar fi dus la dezechilibrarea organizării politice şi la slăbirea vieţii de familie. În cele din urmă, s-a hotărât numai acordarea drepturilor civile femeilor, cele politice urmând a fi introduse prin legi speciale.

O altă problemă în jurul căreia s-au purtat ample dezbateri în Parlament a fost cea referitoare la naturalizarea străinilor. În decursul dezbaterii articolului 7 au ridicat obiecţii reprezentanţii evreilor şi reprezentantul minoritarilor saşi. Pentru evrei se cerea naturalizarea şi pentru cei care nu erau născuţi în Vechiul Regat. Reprezentantul saşilor cerea şi înscrierea în Constituţie a garanţiilor asupra exercitării drepturilor. În cele din urmă, articolul 7 a fost adoptat în forma propusă în proiect.

Articolele 8, 11, 13 proclamau principiul libertăţii şi egalităţii tuturor cetăţenilor, desfiinţarea privilegiilor de clasă şi garantarea libertăţii individuale. Proprietatea privată era garantată de articolul 17. Articolul 21, un articol nou înscris în Constituţie, garanta libertatea muncii şi reglementa raporturile dintre stat şi patronat.

De asemenea, libertatea conştiinţei şi a învăţământului erau garantate de articolele 22 şi 24. Dezbateri mai intense au prilejuit articolele privind presa. Prevederile legale erau favorabile. România se afla pe una din cele mai avansate poziţii ale democraţiei europene în privinţa libertăţii presei.

Constituţia din martie 1923 a fost cea mai înaintată lege fundamentală din istoria de până atunci a României şi una dintre cele mai avansate din Europa. În general legea fundamentală a asigurat funcţionarea regimului democratic din România.

Check Also

Construcţia democraţiei postdecembriste în România

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea marchează în România trecerea de la un regim totalitar …

Miniştri de externe ai României (1918-1940)

Ion I.C. Brătianu – 29 noiembrie 1918 – 12 septembrie 1919 şi 21 iunie – …

Folosirea scrisului şi literatura slavo-română în timpul feudalismului pe teritoriul României

Folosirea scrisului pare să nu se fi întrerupt niciodată la populaţia de pe teritoriul României, …

Sistemul concentraţionar în România

Sistemul concentraţionar al României comuniste a cuprins numeroase închisori şi lagăre de muncă precum cele …

Instaurarea şi organizarea regimului burghezo-moşieresc în România (1866)

Aplicarea reformei agrare din 1864 prin menţinerea unor însemnate rămăşiţe feudale, dintre care principala a …