Dorel Dorian

Dorel Dorian (6 mai 1930, Piatra Neamţ) - dramaturg, prozator, eseist şi publicist. Tatăl se numea Mendel Iancovici (expert contabil), iar mama, Tonia Margareta Iancovici (născută Bitman).

Va urma, în anii ’40, Liceul Teoretic Evreiesc din Piatra Neamţ, apoi, la Bucureşti, Liceul „Cultura Max Aziel” şi Liceul „Matei Basarab”, pe care îl va absolvi în 1948. Debutează în 1946, în „Tinereţea”, apoi colaborează cu articole şi reportaje în periodice de stânga, precum „Revista elevilor”, „Tânărul muncitor” şi „Scânteia tineretului”. În aceeaşi perioadă, i se transmit primele adaptări pentru emisiunile de teatru radiofonic (după Fata căpitanului de Puşkin şi Aşa s-a călit oţelul de Ostrovski).

Din 1948, urmează cursurile Institutului Politehnic din Kiev, Facultatea de Electrotehnică, specialitatea energetică, absolvindu-le în 1953. Se angajează în producţie, lucrând ca inginer pe şantierul termocentralei Paroşeni (1953-1956) şi la Trustul Electromontaj din Bucureşti. Experienţa în producţie va cauţiona materialul narativ din care sunt alcătuite primele povestiri, în bună măsură nedesprinse complet de reportaj, din volumul său de debut, N-au înflorit încă merii, apărut în 1955. Între 1956 şi 1959, va fi redactor la „Viaţa studenţească”, apoi la „Ştiinţă şi tehnică”, „Tehnium” şi, din 1974, la „Magazin”.

După 1990, se remarcă prin activitatea sa de reprezentant al comunităţii evreieşti în Parlamentul României. Devine, din 1995, redactor-şef al revistei „Realitatea evreiască”. Implicat în mai multe programe dedicate identităţii culturale a evreilor din România, participă la promovarea patrimoniului evreo-român prin manifestări clasice, dar şi printr-un site pe internet.

Dacă primele sale povestiri reluau fără îndrăzneli canoanele realismului socialist al anilor ’50, personajele nefiind în nici un fel conturate dincolo de tiparele psihologice impuse de o propagandă care masca până la desfigurare realităţile epocii, în schimb, piesele de teatru se vor bucura de un real succes, chiar dacă acesta era unul conjunctural.

În 1959, va fi montată la Teatrul Municipal din Bucureşti piesa Dacă vei fi întrebat, a cărei primire entuziastă va determina introducerea, aproape imediat, în repertoriul Teatrului Naţional din Cluj şi a Teatrului „Constantin Nottara” din Bucureşti a unei alte piese, Secunda 58, anterioară ca redactare. În contextul literaturii proletcultiste, piesele lui Dorian vor realiza o sinteză, prompt încununată de favoarea publicului şi a criticii, între ancheta psihologică de tipul literaturii poliţiste de bună ţinută şi reconstituirea trecutului personajelor printr-o ingenioasă utilizare scenică a analepsei, preluată din lumea filmului. Astfel, conturarea personajelor depăşeşte, cel puţin la nivelul spectacolului, clişeele epocii, introducând o nuanţare a viziunii maniheiste a momentului.

Ritmul alert, marcat prin suspans, buna folosire a experienţei directe pe care i-o oferea autorului stagiul său pe şantier şi în uzină, inventivitatea în organizarea caracterelor şi a elementelor unei intrigi nu atât complexe, cât uneori complicate prin fragmentare sau, mai cu seamă, prin accentuarea elementului dramatic, au dat imaginea unei anumite emancipări faţă de bariera ideologică. Dramaturgul a continuat pe aceeaşi linie, dar fără să-şi mai poată diversifica paleta de opţiuni scenice, pierzând treptat din altitudine. Următoarele piese reiau cu din ce în ce mai puţin succes problematica dramelor etice care frământă conştiinţa reprezentanţilor noii societăţi.

În condiţiile unei liberalizări, fie ea şi controlată, dar nu mai puţin vizibilă a climatului cultural, filonul tematic al pieselor lui Dorian nu mai poate oferi satisfacţia unei depăşiri, chiar iluzorii, a festivismului triumfal oficial, întoarcerea personajelor din piese mai vechi, „după douăzeci şi cinci de ani”, în Cu toată dragostea (1986) şi în Confesiune târzie (1986), încercare vădită de a aplica un clişeu de mare succes în roman, nu putea da rezultate în dramaturgie, mai puternic ancorată în efemerul receptării.

O încercare inedită e Foc în Calea Văcăreşti (1999), o „evocare dramatică după viaţa şi opera lui Isac Peltz”, înscrisă în repertoriul Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti. În schimb, exploatarea cu succes a schemelor literaturii poliţiste de fină analiză psihologică, condimentată de elementele unui decor futurist, în linia literaturii de anticipaţie, confirmă în Dorian un bun mânuitor al clişeelor de succes.

Volumul Ficţiuni pentru revolver şi orchestră (1970), introducând figura superdetectivului Teo Celan, secondat (după modelul romanelor lui Isaac Asimov) de un robot, include o paletă ingenioasă de opţiuni narative, bine realizate sub aspectul unui stil alert, condimentat cu subtile tuşe de umor.

După 1970, elaborează şi câteva scenarii de film: Regăsire (1976, în colaborare cu Anca Arion şi Gheorghe Robu) şi Avaria (1980). O serie de piese într-un act şi texte pentru spectacole de televiziune, reprezentate în anii ’80 sub alte nume, i-au fost recunoscute ca proprietate intelectuală în 2001.

Preocuparea pentru futurologie se va concretiza şi în eseurile din Mileniul II, ultimul sfert de oră (1988), din Paranormal 2000 sau în povestirile din volumul Anchetatorul SF şi forţele oculte (1995), în care interesul pentru progresele ştiinţei închide oarecum peste timp bucla preocupărilor inginerului atras din sfera preocupărilor concrete de cântecul de sirenă al literaturii.

Opera literară

  • N-au înflorit încă merii, Bucureşti, 1955;
  • Dacă vei fi întrebat..., Bucureşti, 1959;
  • Secunda 58, Bucureşti, 1960;
  • De n-ar fi iubirile..., Bucureşti, 1961;
  • Ninge la Ecuator, Bucureşti, 1963;
  • Oricât ar părea de ciudat, Bucureşti, 1964;
  • Corigentă la dragoste, Bucureşti, 1967;
  • Joc dublu, Bucureşti, 1968;
  • Minciuni adevărate, Bucureşti, 1969;
  • Teatru, Bucureşti, 1969;
  • Teatru cu bile, Bucureşti, 1970;
  • Ficţiuni pentru revolver şi orchestră, Bucureşti, 1970;
  • Dacă vei fi întrebat... Joc dublu. Teatru cu bile, Bucureşti, 1978;
  • Cu toată dragostea. Confesiune târzie, Bucureşti,1986;
  • Mileniul II, ultimul sfert de oră, Bucureşti, 1988;
  • Anchetatorul SF şi forţele oculte, Bucureşti, 1995;
  • Foc în Calea Văcăreşti, Bucureşti, 1999;
  • Paranormal 2000, Bucureşti, 2000.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …