Doină cultă

Scriitorii epocii paşoptiste sunt puternic influenţaţi de folclor, astfel, după modelul doinelor populare, ei abordează specia doinei, datorită complexităţii tematice şi a realismului sentimentului evidenţiat în forma sa naturală.

Vasile Alecsandri deschide seria scriitorilor moderni care pun bazele doinei culte. Aceasta s-a constituit prin prelucrarea creaţiei populare, respectiv doina populară, imitată în ciclul Doine (publicate mai întâi în periodice între 1843-1849, apoi în volum, în 1853) cu ecouri şi în creaţiile din Lăcrămioare şi Suvenire. Prin aceste creaţii, se evidenţiază o nouă estetică, bazată pe teme majore: dragostea de viaţă, integrarea firească a omului în natură, elan vital şi optimism.

Poezia Doina, care deschide ciclul Doinelor, este axată pe tema dragostei şi a haiduciei. Este urmată de o suită de texte (balade) - Baba Cloanţa, Sora şi hoţul, Crai-nou, Andrii-Popa, Groza, Strigoiul etc. - toate de inspiraţie folclorică. Potrivit lui Al. Piru, acest prim volum de poezii exprimă conţinutul de idei şi sentimente al poeziei populare, cât şi modul ei de expresie.

Doină

Continuator al lui Vasile Alecsandri, George Coşbuc, în poezia Doina din volumul Fire de tort (1896) reflectă trăsăturile morale şi sufleteşti ale românului care decurg din obiectul zugrăvit, adică specia doinei evocată antropomorf. Personifică doina sub chipul unei copile care exprimă sentimentele, bucuriile şi durerile unui neam întreg. Pentru el, doina este cântec de dragoste, de jale, de cătănie, de haiducie, de amar şi revoltă, de alinare a durerii şi suferinţelor celor mulţi: „Noi plângem toţi, şi-amarul / Mai dulce ni-i aşa / Şi toate plâng cu tine / Şi toate te-nţeleg / Că-n versul tău cel jalnic / Vorbeşte-un neam întreg”.

Şt. O. Iosif, Octavian Goga, Mihai Eminescu, Ana Blandiana valorifică lirismul popular şi continuă tradiţia doinei.