Dobrogea în perioada 527-602

Cel mai de seamă reprezentant al împăraţilor ridicaţi din sânul ţărănimii romanizate din Balcani, a fost Iustinian. Ca şi unchiul său, el s-a născut la Tauresium, în apropiere de Bederiana. Îndelungata lui domnie (527-565) se caracterizează prin uriaşe eforturi de reîntregire a imperiului. Pentru realizarea acestui ţel, imperiul a întreprins costisitoare expediţii în Italia, Africa, Spania şi a purtat războaie grele în Răsărit.

Deşi efortul principal s-a îndreptat către aceste obiective, în timpul domniei lui Iustinian n-au fost totuşi neglijate nici regiunile Mării Negre şi frontiera Dunării. Astfel, provincia Scythia a avut un rol important în acţiunea de recucerire a oraşelor din Crimeea. O armată condusă de Baduarius, ducele Scythiei, a trecut Dunărea şi a înaintat pe uscat împotriva hunilor stabiliţi în Crimeea, în timp ce flota acţiona pe mare. În urma acestei expediţii, poziţia imperiului în Crimeea s-a consolidat. Bosporul a fost recucerit şi fortificat. S-au refăcut fortificaţiile de la Cherson şi din alte puncte.

Deosebit de serioasă era însă situaţia la frontiera de pe Dunărea inferioară. Şesul Munteniei fusese ocupat de sclavini şi anţi şi devenise baza unor năvăliri de pradă în imperiu. Cu toate că Germanus respinsese puternicul atac al anţilor din timpul domniei lui Iustin, începând cu anul 528 provinciile balcanice ale imperiului devin prada unor năvăliri repetate ale slavilor, bulgarilor şi hunilor, năvăliri care se soldau, după informaţiile scriitorilor epocii, cu pierderi mari de bunuri materiale şi de oameni, femei, copii şi bărbaţi, care erau ucişi sau transportaţi ca robi peste Dunăre. În 528 „bulgarii” năvăliră în Scythia şi Moesia Secunda, înfrângând armatele conduse de Baduarius şi Iustin, ducii celor două provincii, înlocuind pe Iustin prin Constantiolus, acesta a reuşit să obţină o victorie cu ajutorul lui Ascum, dar într-o a doua luptă ei fură înfrânţi şi luaţi prizonieri.

Izvoarele antice înregistrează repetate atacuri între 535 şi 562. Un adevărat dezastru pentru imperiu a fost pustiirea Traciei şi Macedoniei în 540. Bulgarii au pustiit atunci până în Grecia, cu excepţia Peloponezului, au ajuns până în periferia Constantinopolului şi au luat un imens număr de captivi. Invazia din 559 a cetelor de cutriguri şi sclavini, sub conducerea lui Zabergan, a pus în primejdie însăşi capitala, care n-a fost salvată decât datorită priceperii bătrânului general Belizariu.

Valoarea personală a unor căpetenii „barbare”, aflate în serviciul imperiului, cum a fost gepidul Mundus şi slavul Chilbudius, nu putea duce, fără un efort mai mare care însă nu mai era posibil, decât la amânarea catastrofei. Lipsa de coordonare a acţiunilor şi conflictele dintre barbari, folosite cu abilitate de diplomaţia bizantină, au uşurat fără îndoială, situaţia imperiului.

Manevrând cu dibăcie populaţiile migratoare unele împotriva altora, stăpânirea imperiului s-a menţinut pe linia Dunării, a reuşit chiar să ocupe din nou unele capete de pod pe malul stâng şi să emită pretenţia de a dispune de teritoriile nord-dunărene, care aparţinuseră odinioară imperiului roman. Este semnificativă în această privinţă „cedarea” cetăţii Turris şi a câmpiei din jur slavilor anţi, cu obligaţia de a se opune „hunilor” (bulgari sau avari).

Cu toate acestea sclavini începuseră să se aşeze până şi pe teritoriul Dobrogei. Procopios îi menţionează la Adina şi la Ulmetum, în centrul Scythiei Minor, arătând că ţineau drumul călătorilor şi că locurile deveniseră foarte nesigure din cauza atacurilor lor. O acţiune importantă a imperiului, menită să întărească apărarea şi atribuită de Procopios în întregime lui Iustinian, a fost opera de reconstrucţie a cetăţilor, operă uriaşă care a cerut multe sacrificii locuitorilor. În lucrarea sa, De aedificiis, Procopios înregistrează în diocezele Illyricului şi Traciei peste 600 de construcţii, din care foarte multe pe teritoriul Dobrogei.

Astfel, după Durostorum, care se afla în Moesia Secunda, Procopios aşează Sucidava (posibil la Mârleanu de azi, lângă Constanţa), Quesor, Palmatis (ambele neidentificate), în apropierea căreia se afla Adina. În apropiere de Cernavodă s-a zidit fortăreaţa Sfântul Chiril - probabil la Rasova - iar mai în interiorul provinciei, Ulmetum, identificată prin săpăturile lui V. Pârvan cu Pantelimonul de Sus.

La nord de aceasta s-a renovat cetatea Ibida, probabil la Slava-Rusă. A fost rezidit şi castelul de la Aegyssus, numit Aegystus la Procopios, sigur la Tulcea, precum şi fortăreaţa Halmyris, „la marginea Scythiei”, probabil cetatea numită Zaporojeni. Reapar Troesmes (Troesmis), Neiaduno (Noviodunum), Altina, Constantiana (dublet pentru Tomis), Callatis, Axiopa (Axiopolis), Carso (Carsium), Tomis, Nono (Novovicus), la Enisala sau Mihai Bravu, în apropiere de Babadag, şi altele.

Săpăturile arheologice au confirmat, măcar în parte, informaţiile lui Procopios. La Ulmetum, Argamum (capul Dolojman), Troesmis, Axiopolis, Callatis, Tomi, Dinogetia-Garvăn, peste tot unde s-au executat cercetări şi săpături, s-au constatat, dacă nu refaceri integrale ale fortificaţiilor, măcar reparaţii parţiale, precum şi construcţii de edificii publice şi private. Astfel la Tomi s-a descoperit un turn al incintei, pe care se păstra inscripţia din epoca lui Iustinian, ceea ce arată că porţiunea respectivă din zid s-a refăcut de asociaţia măcelarilor.

Numeroasele fortificaţii reparate sau rezidite în timpul domniei lui Iustinian au asigurat provinciei o oarecare linişte şi nu e de mirare să constatăm din nou o relativă prosperitate în provinciile de la Dunăre, în orice caz, în comparaţie cu secolul precedent, există semnele unei reînviorări economice şi culturale. Circulaţia monetară devine mai intensă. Încep să se ridice din nou monumente, inscripţii etc., mai ales la Histria şi în celelalte oraşe de pe litoralul mării.

În vremea lui Iustinian, garnizoanele militare au asigurat, în oarecare măsură, apărarea provinciei. sunt documentate în Dobrogea câteva unităţi militare. Astfel la Ulmetum se aflau milites lanciarii juniores, iar la Tomi sagittarii juniores, în rândul cărora cunoaştem pe un Terentius, fiu romanizat al unui got, Gaione, şi pe un hun cu numele Atala, fiul lui Tzeiuk.

Printre măsurile de caracter militar şi administrativ, pentru cele două provincii de la Dunărea de Jos, cea mai importantă a fost înfiinţarea unei circumscripţii compusă din Moesia Secunda, Scythia, insulele Ciclade, Caria, Ciprul, pusă sub conducerea unui quaestor Iustinianus exercitus, având sediul la Odessos (Varna). Acest quaestor avea ca sarcină principală apărarea regiunii Dunării inferioare. Singura legătură între cele cinci provincii ale noii circumscripţii era caracterul lor maritim, Dunărea fiind considerată ca un apendice al Mării Negre. Primul quaestor apare în novela 41, din 18 mai 536.

Situaţia însă a început să se înrăutăţească, din cauza lipsei trupelor necesare. Urmărind cu consecvenţă refacerea imperiului roman, Iustinian şi-a concentrat eforturile în această direcţie, lăsând provinciile dunărene slab apărate, ceea ce avea să ducă la treptata lor slăbire şi, în cele din urmă, la căderea lor sub loviturile viguroase ale populaţiilor de dincolo de Dunăre. Pe la 561 ajunge la Dunărea de Jos o nouă populaţie de păstori nomazi, avarii, conduşi de hanul Baian, care cer împăratului să le acorde pământ în provincia Scythia. Negocierile începute de Iustin, fiul lui Germanus, care deţinea, probabil, comanda armatei de la Dunăre, fiind quaestor Iustinianus exercitus, au fost continuate printr-o ambasadă trimisă la Constantinopol.

Cum Baian ameninţa să intre cu forţa pe teritoriul Dobrogei, Iustin a luat măsuri de apărare a Dunării, silind astfel pe avari să păstreze pacea şi tratatul de alianţă cu imperiul, fără să fi. primit însă pământ. Cât timp a trăit Iustinian, relaţiile au rămas neschimbate. La moartea sa, Iustinian lăsa o moştenire foarte grea. Eforturile făcute pentru reconstituirea imperiului roman în graniţele lui vechi duseseră la epuizarea resurselor financiare şi la ruina economică. Cu un potenţial economic şi militar scăzut, imperiul nu va mai fi în stare să facă faţă situaţiei de la graniţa de nord.

Perioada dintre 565 şi 602 reprezintă o etapă hotărâtoare pentru istoria antică a Dobrogei, ca şi a imperiului. Este perioada în care se duce bătălia decisivă pentru hotarul Dunării şi pentru soarta provinciilor dintre marele fluviu şi munţii Balcani. Creşterea puterii avarilor a avut consecinţe grave pentru imperiu. Până la 566, avarii respectaseră tratatul cu Bizanţul şi nu atacaseră teritoriul imperiului. După ce s-au instalat însă la Dunărea de mijloc (567), raporturile cu imperiul s-au schimbat esenţial. Împreună cu slavii şi gepizii de la Tisa şi Dunărea pannonică, ei încep acţiunile de pradă în teritoriile imperiului.

În ceea ce priveşte relaţiile dintre avari şi slavii din câmpia Munteniei, ele au evoluat de la acţiuni de strânsă colaborare până la conflicte deschise. Astfel, după ce centrul puterii avare s-a mutat în vest, dominaţia lor asupra slavilor de la Dunărea de Jos a slăbit. Între anii 567 şi 583 slavii din câmpia munteană au putut năvăli în imperiu pe cont propriu. Pe la 580 au început chiar să se aşeze pe teritoriul de la sud de Dunăre, probabil şi în Dobrogea, ceea ce reprezenta un pericol serios pentru imperiu. Diplomaţia bizantină a încercat să elimine primejdia slavă, profitând de nemulţumirile hanului avar împotriva sclavinilor din câmpia munteană. Expediţia avarilor contra slavilor s-a soldat cu luarea de prăzi şi cu eliberarea mai multor mii de prizonieri romani, dar fără vreun rezultat mai important.

Relaţiile Bizanţului cu avarii devin apoi din nou duşmănoase. În 587, în timpul domniei lui Mauricios (582-602), Dobrogea fu devastată cumplit de avari. Aceştia distruseră principalele oraşe din Scythia şi Moesia Secunda, ca Marcianopolis, Durostorum, Tropaeum, Zaldapa etc. Rezistenţa opusă de locuitori laolaltă cu micile garnizoane a fost impresionantă, dar zadarnică. Săpăturile de la Ulmetum şi Tropaeum au dat la iveală urmele distrugerii şi morţii care a stins viaţa aşa de înfloritoare altădată a Dobrogei antice.

Puţini locuitori au mai putut rămâne în locurile aşa de îngrozitor pustiite de nomazii avari. Dobrogea va fi colonizată de slavi. Forţele imperiului erau angajate într-un război greu împotriva perşilor. Puţinele trupe de care dispunea Comentiolus, comandantul Traciei, după ce repurtară o victorie la Zaldapa şi una la Tomi, nu putură face faţă până la urmă situaţiei. O coloană condusă de Castus fu zdrobită la nord de Dunăre, unde generalul se aventurase în urmărirea duşmanilor.

Restul trupelor comandate de însuşi Comentiolus fură silite să se retragă la sud de Balcani. Cronicarii bizantini Theophylactos şi Theophanes, care descriu pe larg aceste lupte, explică retragerea ca urmare a unui incident petrecut în armata lui Comentiolus, incident care a provocat a discuţie prelungită între istorici şi lingvişti. E vorba de cuvintele „torna, torna, fratre” după Theophanes, „retorna” după Theophylactos (II, 15), rostite în timpul marşului oştirii bizantine, de un „ostaş” care voia să atragă atenţia unui camarad ce mergea înainte, că bagajele de pe spatele catârului său erau gata să cadă.

Aceste cuvinte incontestabil romanice, precum şi adaosul că strigătul s-a făcut în graiul strămoşesc sau în limba ţării sunt interpretate de o parte din istorici ca reprezentând limba populaţiei locale, fiind considerate de unii ca prima menţiune de limbă românească, în timp ce alţii le consideră ca termeni militari, folosiţi în armata bizantină, alături de alţi termeni moşteniţi de la romani.

Că romanitatea balcanică era puternică în secolul al VI-lea, nimeni nu mai contestă azi. În adevăr, studiile lingviştilor au dovedit că romanitatea a rămas biruitoare, până la aşezarea slavilor pe teritoriile provinciilor dintre Dunăre şi Balcani. Moesia Secunda şi Scythia sunt „provincii latinofone” sau „de exprimare latină”. S-a observat, de pildă, că guvernatorului Haemimontului i se trimit dispoziţiile în greceşte, pe când celui al Moesiei Secunda în latineşte.

Grăbindu-se să încheie pace cu perşii, împăratul Mauricius hotărăşte să înceapă împotriva avarilor şi slavilor o mare acţiune, menită să oprească aceste populaţii la Dunăre. Războiul început în 592, a durat până în 602. La început bizantinii au obţinut câteva victorii asupra slavilor şi avarilor. În 592, trupele bizantine trec Dunărea pe la Durostorum, surprind în câmpia munteană pe o căpetenie a sclavinilor numit Radogast, care scapă cu fuga, şi iau prizonier pe Musocios, şeful unui alt trib. Cu prilejul acestei expediţii, un detaşament bizantin trece râul Ilivachia pe care lingviştii l-au identificat cu Ialomiţa. Avarii însă au intervenit din nou şi expediţia a rămas fără urmări.

Expediţia următoare a fost condusă de Petru, fratele împăratului şi a avut ca teatru tot câmpia munteană. Bizantinii au fost înfrânţi şi nevoiţi să se retragă. Slavii năvălesc din nou în Balcani, ajungând până la Salonic, în timp ce avarii asediază Tomi. Priscus a reuşit să respingă pe năvălitori şi să degajeze capitala Scythiei Minor (599). Dar pacea cu avarii, încheiată în 600, prin care Bizanţul urma să plătească un tribut oneros, nu avea sorţi de durată. A treia expediţie bizantină, condusă de Priscus, are loc în 601, fund îndreptată împotriva avarilor înşişi, în şesul Tisei. S-au obţinut câteva victorii, care n-au fost însă decisive.

În 602, o nouă expediţie condusă de Petru, deşi obţinuse câteva izbânzi, se încheie cu răscoala trupelor obosite de eforturile îndelungate. Conduse de centurionul Focas, trupele intră în Constantinopol. Mauricius fu detronat şi ucis cu întreaga familie, Focas fiind proclamat împărat.

Check Also

Dobrogea în timpul stăpânirii romane

Prin poziţia sa geografică şi strategică, Dobrogea romană constituie un adevărat bastion, a cărui importanţă …

Distribuţia proprietăţii în Dobrogea romană

Aşa cum s-a amintit mai sus, în satele din Dobrogea romană au apărut un mare …

Noi oraşe romane în Dobrogea

Urmele arheologice şi epigrafice descoperite în cele mai multe dintre aceste localităţi dovedesc ca, pe …

Dobrogea în perioada prăbuşirii stăpânirii romano-bizantine (602-679)

Evenimentele din anul 602 însemnau pierderea provinciilor nordice ale imperiului, care au fost luate în …

Dobrogea în timpul stăpânirii bizantine

În veacurile XI-XIII, teritoriul României dintre Dunăre şi Marea Neagră s-a aflat sub stăpânire bizantină. …