Diversitate tematică în poezia interbelică. Motive poetice

Lucrul cel mai evident care particularizează, la o privire de ansamblu, lirica interbelică este diversitatea tematică. Ea se motivează prin sensibilitatea artistică novatoare, modernistă, prin modul nou de raportare la existenţă şi, ca o consecinţă, prin diversitatea formulelor estetice, a apartenenţei la curente şi orientări literare.

De exemplu, Ovid S. Crohmălniceanu, în Literatura română între cele două războaie mondiale, inventariază numai în lirica argheziană un număr impresionant de teme şi de ipostaze ale lirismului: de la lirismul individualismului impenitent, la lirica mândriilor solitare, lirica neînţeleşilor, a blestemaţilor şi a însetaţilor de absolut, a universului ţărănesc, a temniţei ca infern, a microcosmului domestic, a eresului domestic sau a jocului şi a senectuţii. Se pot adăuga, desigur, şi alte aspecte tematice, precum o lirică a ipostazelor credinţei sau, mai concret, a ipostazelor divinităţii. Lirica argheziană recuperează, de asemenea, şi o temă a eresului neînţeles, cu ecouri eminesciene, sau tema baudelaireană a urâtului, în Flori de mucigai.

Lirica lui Lucian Blaga se va constitui, în bună măsură, în jurul unor teme expresioniste, în care prezenţa eului este puternic marcată de aventura cunoaşterii: participare la misterul universal, fiorul absolutului, sensul creator al existenţei, dragostea, moartea, timpul, înstrăinarea, opoziţia sat-oraş, toate văzute însă sub semnul unui fior metafizic. Generic vorbind, poezia lui Lucian Blaga este una a reprezentărilor cosmice şi a fiorului metafizic.

Mai restrânsă ca întindere, lirica lui Ion Barbu conţine şi ea numeroase teme subordonate celor trei direcţii poetice: parnasiană, baladesc-orientală şi ermetică. Refuzul temelor „sentimentale” este suplinit de o temă generică şi anume cunoaşterea.

Oscilând între teme precum, iubirea, natura spiritualizată, jocul, senectutea, moartea şi miracolul existenţei, dar abordând şi teme noi care vizează metafizicul, transcendenţa sau absolutul ca formă de participare la vitalitatea cosmică, recuperând imaginea satului ca spaţiu metafizic sau dialogând cu divinitatea în multiple ipostaze, universul tematic al poeţilor modernişti poate fi, în cele din urmă, redus la o singură şi generică temă: imaginea ontologică a omului, surprins în aproximările şi în înstrăinările sale, în dilemele sale rezultate din încercările de a da un sens înalt vieţii şi universului. Poeţii modernişti sunt, aşadar, toţi, într-o formă sau alta, marcaţi de cea mai presantă dintre probleme modernităţii: sensul existenţei.

Check Also

Mediile culturale româneşti în perioada interbelică

O politică de unificare în domeniul culturii Principiile şi temeliile pe care s-a înălţat România …

Tendinţe şi opţiuni în cultura românească interbelică

Europenism şi naţionalism Dacă în secolul al XIX-lea dominanta culturală erau elementele de unire între …

Naţional-socialismul în perioada interbelică

Republica de la Weimar În toamna anului 1918, mişcările revoluţionare l-au determinat pe împăratul Wilhelm …

Revizionismul şi degradarea relaţiilor internaţionale în perioada interbelică

Revizionismul în afara Europei Ordinea internaţională instaurată la sfârşitul primului război mondial prin hotărârile de …

Diversitatea etnică şi confesională, soluţii politice în perioada interbelică

O nouă structură etnică şi confesională După 1918, România a cuprins patru regiuni care fuseseră …