Diversitate stilistică în poezia interbelică

Limbajul liricii moderne se revendică nu doar din avangarda poetică, ci şi din simbolism. O demonstrează şi părerea lui Stephane Mallarme cum că „a numi un lucru înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea poemului”, o justificare, în fond, a poeziei ermetice. Dar ermetismul este doar o ipostază a marii poezii a secolului al XX-lea.

Cuvintele lui Mallarme fixează precis una dintre dimensiunile esteticii simboliste - sugestia. De fapt, prin evitarea tabloului descriptiv, poezia simbolistă se desparte de întreaga lirică anterioară - clasică şi romantică - deschizând porţile tuturor experimentelor moderniste de la suprarealism la ermetism. Poezia modernă afirmă însă şi alte caracteristici stilistice precum echivocul noţional, elipsa sintactică, prezenţa propoziţiilor nominale etc.

Se poate spune că poeţi precum Ion Barbu, Lucian Blaga şi Tudor Arghezi au beneficiat de experienţele avangardei, în sensul despărţirii definitive de limbajul poeziei dinaintea Primului Războiului Mondial. A fost şi aceasta o cale de a figura un imaginar poetic specific, suficient sieşi, o cale prin care poezia şi-a dobândit propriul univers. În acest context, interesul pentru metafora revelatorie, de exemplu, va deveni prioritar la Lucian Blaga. Tot o noutate este şi metafora-simbol argheziană, prin care este sublimată o realitate, adesea imundă, în spatele căreia se ridică, însă, umbroasă, o altă realitate, realitatea poeziei.

Diversitatea stilistică a liricii interbelice se reflectă şi în modul variat în care sunt figurate motive poetice noi. Un motiv precum cel al divinităţii este reprezentat în psalmii arghezieni fie prin apelul la vechile imagini - cu reminiscenţe din viziunea populară sau din Vechiul Testament - în care Dumnezeu este „Părinte, Doamne, Şoimul, [ce] Purtai toiag şi barbă-ntreagă” - fie, dimpotrivă, prin imagini mai abstracte, precum „Izvorul meu, cântecele mele, nădejdea mea şi truda mea” etc.

Perioada interbelică nu este doar momentul de vârf al prozei, al romanului în special, ci şi al poeziei. Poeţii reprezentativi ai perioadei - şi sunt mulţi - alcătuiesc, dincolo de o posibilă apartenenţă la o direcţie sau orientare poetică, o pleiadă lirică fără de care literatura noastră nu poate fi imaginată. Creaţia lor nu e doar o sinteză a poeziei româneşti sau un moment în care ea îşi dobândeşte propria autonomie, ci şi expresia unei lărgiri fără precedent a orizontului tematic şi de viziune, a unei sincronizări cu marea poezie europeană.

Multitudinea formulelor literare, diversitatea tematică şi stilistică sunt elementele care dau particularitate epocii. Suprarealism şi expresionism, experimentalism şi fior metafizic, imagism şi poezia chtonică, ermetism şi spiritualism sunt doar câteva ipostaze ale peisajului poeziei interbelice. Şi, ca şi în cazul perioadei de după Mihai Eminescu, despre care Titu Maiorescu spunea că va fi profund marcată de lirica eminesciană, în egală măsură epoca interbelică va marca poezia de după al Doilea Război Mondial, în ciuda tuturor seismelor sociale şi politice.

„Acţiunea modelatoare a operelor lăsate de Arghezi, Barbu, Blaga va fi îndelungată, cei trei scriitori rămânând, până astăzi, clasici necontestaţi ai modernismului poetic românesc, nu doar în sensul exemplarităţii, ci şi în acela (mai profitabil în dezvoltarea literaturii) al stimulării energiilor creatoare vizând diferenţierea. [...] Provocatoare la data apariţiei, operele lor au devenit în timp, elemente de stabilitate în sistemul complex al poeziei naţionale”. (Mircea Scarlat, Istoria poeziei româneşti, III)

Poezie chtonică este poezia pământului; htonian, adj. (fr. „chthonier”, gr. „chthon” = pământ). În lirica lui Tudor Arghezi, tipul acesta de poezie ilustrează cultul muncii şi al strămoşilor.

Check Also

Mediile culturale româneşti în perioada interbelică

O politică de unificare în domeniul culturii Principiile şi temeliile pe care s-a înălţat România …

Tendinţe şi opţiuni în cultura românească interbelică

Europenism şi naţionalism Dacă în secolul al XIX-lea dominanta culturală erau elementele de unire între …

Naţional-socialismul în perioada interbelică

Republica de la Weimar În toamna anului 1918, mişcările revoluţionare l-au determinat pe împăratul Wilhelm …

Revizionismul şi degradarea relaţiilor internaţionale în perioada interbelică

Revizionismul în afara Europei Ordinea internaţională instaurată la sfârşitul primului război mondial prin hotărârile de …

Diversitatea etnică şi confesională, soluţii politice în perioada interbelică

O nouă structură etnică şi confesională După 1918, România a cuprins patru regiuni care fuseseră …