Dieta Transilvaniei din 1846-1847

În faţa societăţii transilvane stăteau sarcini foarte importante. Trebuia desfiinţată iobăgia, împreună cu toate sarcinile feudale; absolutismul trebuia înlocuit cu o democraţie burgheză. Diferitele naţiuni căutau să ajungă la drepturile lor, la independenţă naţională. Acestea erau sarcinile puse la ordinea zilei de dezvoltarea economică şi socială a Transilvaniei.

Dieta din anii 1846-1847, care a luat în discuţie introducerea reglementării urbariale, a oferit o bună ocazie de strângere a legăturilor între forţele progresiste, pentru a face măcar un pas înainte spre îmbunătăţirea soartei ţărănimii. Această ocazie a fost compromisă însă prin slăbiciunea mişcării reformiste a nobilimii şi prin tendinţa de răpire a pământurilor iobăgeşti din partea majorităţii clasei nobiliare maghiare.

În februarie 1846, nobilii poloni iau din nou armele la Cracovia. Guvernul din Viena reuşeşte însă să folosească răscoala ţăranilor contra stăpânilor, pe care îi urau, şi să înece revolta în sânge. Efectul mişcării ţărăneşti din Galiţia s-a resimţit şi în Transilvania. Frica de mişcarea revoluţionară a ţărănimii va sili nobilimea liberală să încerce ameliorarea sorţii iobăgimii prin votarea unui urbariu. Ideea eliberării iobagilor nu era împărtăşită decât de către o mică grupare de stânga.

Dionisie Kemeny constata că urbariul nu mai satisface pe iobagi, că ei aspiră la proprietatea liberă şi tocmai de aceea cerea: „În ce priveşte reglementarea proprietăţii, să le punem la dispoziţie ceea ce le-am atribuit ca pământ urbarial... Este zadarnic să le dăm în picături concesiunile impuse de vremuri: prin aceasta ne scad numai puterile... (şi totuşi nu vom putea) menţine nici unul din avantajele anacronice pe care le avem”. Majoritatea, şi însuşi Nicolae Wesselenyi, au socotit însă imposibilă de realizat răscumpărarea pe veci şi n-a pus pe ordinea de zi decât întocmirea unui urbariu, şi aceasta cu multă moderaţie.

Pătura nobiliară conservatoare a proclamat însă cu tărie că Transilvania nu poate avea un urbariu mai larg. Curtea de la Viena s-a decis şi ea să înfrângă mişcarea opoziţionistă din Transilvania. Din acest motiv l-a numit cancelar pe Samuil Josika. Cu ocazia alegerilor de deputaţi dietali, candidaturile conservatoare au fost sprijinite la nevoie chiar de forţa armată. Numărul membrilor desemnaţi de Viena (aşa-numiţii fegalişti) a fost ridicat de la 150 la 220.

În cele din urmă, dietei i-a fost prezentat un proiect de urbariu pe baza conscripţiei din 1819-1820 a lui Cziraky. În această conscripţie, iobagii, la îndemnul stăpânilor care îi speriau cu mărirea impozitului, declaraseră mai puţin pământ decât aveau în realitate. Fiindcă, conform proiectului, iobagilor nu li se atribuia decât pământul care figura în conscripţie, tot ce depăşea avea să revină stăpânilor.

Slaba opoziţie din dietă, a cărei sesiune a durat din septembrie 1846 până în noiembrie 1847, a fost complet lichidată. Tabăra conservatoare, ameţită de noile posibilităţi de răpire a pământului iobagilor, acceptă ca bază conscripţia din 1819-1820 şi creează noi posibilităţi pentru ciuntirea loturilor iobăgeşti. Dionisie Kemeny şi alţi reformişti, nevrând să fie părtaşi la votarea acestei legi - care, după părerea lor, ducea la o răscoală ţărănească - au părăsit dieta. Cealaltă parte a opoziţiei a înaintat un protest solemn.

La Viena, Metternich primeşte cu satisfacţie elaborarea urbariului, iar împăratul Ferdinand îl sancţionează, cu mici şi neînsemnate modificări. Punerea în vigoare a acestei legi nefavorabile iobăgimii, întocmite în ajunul revoluţiei, nu a avut loc niciodată. Importanţa ei politică e totuşi foarte mare. Nicolae Wesselenyi califică legea urbariului ca o jefuire pe întreaga ţară „mai grozavă, decât oricare alta, dar care n-a putut fi aplicată nicicând, nici cu arma, nici prin legislaţie”, şi constată că aceasta va da, probabil, „roade, sub forma coasei şi îmblăciului”. Şi, într-adevăr, veştile răspândite despre dietă au sporit neîncrederea şi ura ţărănimii împotriva nobililor.

La încrederea, de altfel iluzorie, a iobagilor că îmbunătăţirea soartei lor o pot aştepta numai din partea împăratului, că Viena e gata să le dea pământ şi că numai nobilimea constituie o piedică, a contribuit în mare parte şi această dietă. Contradicţia de clasă dintre ţărănime şi nobilime, în majoritatea ei maghiară, a putut în acest fel să îmbrace şi mai mult forma luptei naţionale.

Dieta a avut de asemenea un mare efect şi asupra tinerilor români viitori revoluţionari care şi-au legat soarta de cea a poporului. Avram Iancu, care frecventa cu zel şedinţele şi privea cu simpatie spre aripa stingă a opoziţiei, auzind protestul lui Dionisie Kemeny („Protestez în numele poporului sfânt”), a fost cuprins de atâta furie contra nobililor conservatori, încât a trebuit să părăsească sala. Atunci a rostit cuvintele: „Nu cu argumente filozofice şi umanitare veţi putea convinge pe acei tirani, ci cu lancea ca Horea”.

Problema principală în Transilvania în deceniile imediat premergătoare revoluţiei burghezo-democratice din 1848 o constituie lichidarea feudalismului. Absolutismul austriac şi nobilimea conservatoare au făcut totul spre a păstra relaţiile vechi şi perimate. Criza din ce în ce mai acută a feudalismului mobilizează toate forţele societăţii care vor fi gata să lupte pentru promovarea noului, să deschidă drumul instaurării relaţiilor de producţie capitaliste.

Drept bază a revoluţiei stă gata ţărănimea, care suferise cea mai neomenoasă exploatare şi asuprire, iar acum revendica libertate şi pământ. Forţele revoluţionare se pregătesc să lupte în curând pentru răsturnarea feudalismului şi emanciparea naţională.

Check Also

Clasele şi păturile sociale din Transilvania în perioada 1849-1867

Ţărănimea Procesul de diferenţiere a ţărănimii, început încă înainte de evoluţia din 1848, s-a accentuat …

Industria în Transilvania (1822-1847)

În deceniile premergătoare revoluţiei burgheze, chiar şi unii stăpâni de moşie care urmăreau lărgirea pieţei …

Adâncirea crizei feudale în Transilvania. Încercări de reforme (1822-1847)

În deceniul al treilea din secolul al XIX-lea, Imperiul habsburgic continuă să rămână sub raportul …

Consolidarea voievodatului Transilvaniei şi lupta antiotomană a ţărilor române sub conducerea lui Iancu de Hunedoara (1441-1456)

În prima jumătate a veacului al XV-lea, primejdia cotropirii otomane a început să ameninţe direct …

Dezvoltarea capitalismului în agricultura din Transilvania în perioada 1849-1867

Revoluţia din 1848-1849, cu toate că a fost înfrântă, a adus schimbări hotărâtoare în economia …