Dezvoltarea edilitar-arhitectonică a Craiovei la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea

Secolul al XVIII-lea deschide o perioadă de restaurare a monumentelor din secolele anterioare, dar şi de construcţii noi. Cu un secol mai înainte, Matei Basarab a refăcut în tradiţionalul stil muntenesc biserica Sf. Dumitru, iar Constantin Basarab mănăstirea Jitianu. De la sfârşitul secolului (1699) datează Casa Băniei, cea mai veche construcţie existentă azi în oraş; după aprecierile istoricilor de artă, ea continuă una mai veche, din secolul al XV-lea, a familiei Craioveştilor.

A fost reşedinţa lui Mihai Viteazul, când deţinea demnitatea de mare ban al Craiovei. Construcţie brâncovenească, Casa Băniei este o clădire cu două nivele, cu camere cu bolţi de cărămidă la parter, cu camere şi cerdace la etaj. Este lucrată de către meşterii arhitecţi ai voievodului într-un stil popular, cu coloane care sugerează arhitectonica palatelor domneşti de la Potlogi şi Mogoşoaia sau a mănăstirii Hurez.

Frumuseţea monumentelor de artă craiovene i-a impresionat pe călătorii străini. Baksic releva că biserica domnească este „mare şi frumoasă, cu cinci turle şi un turn cu două clopote mari” iar Paul de Alep înfăţişa mănăstirea Bucovăţ ca un „mare edificiu de piatră, zugrăvită frumos în toate părţile”. Arta craioveană de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea poartă pecetea stilului brâncovenesc, sinteză strălucită a tradiţionalei arte româneşti, a elementelor orientale (bizantine, târzii îndeosebi) şi veneţiene mai ales. Bisericile construite în acest stil au fost refăcute cu timpul. Unele dintre ele păstrează încă numeroase vestigii ale artei brâncoveneşti, cum sunt tâmpla frumos ornamentată, ancadramentele florale, pridvoarele sprijinite pe coloane, o stemă cu vulturul bizantin.

Asemenea biserici cum sunt: Sf. Ilie, construită în 1720 de vornicul Ilie Otetelişeanu şi marii negustori ai oraşului; biserica Tuturor Sfinţilor (1700), biserica Sf. Gheorghe Vechi (1730) sau mănăstirea Obedeanu (1747), relevă nu numai măiestria (constructorilor craioveni, formaţi la şcoala lui Constantinos, a lui Vucaşin Caragea, meşterul pietrar de la Hurez, sau a lui Pârvu Mutu zugravul, ci şi un anume specific al artei lor, constând în îmbinarea strălucită a unei bogate game coloristice, în suprapunerea „imaginilor” laice cu cele religioase, în dimensionarea spaţială a personajelor (în sculptură personajele individuale sunt înfăţişate în proporţii mărite în comparaţie cu sculpturile brâncoveneşti în general).

„Revitalizarea” şi prelungirea stilului brâncovenesc în primele decenii ale secolului al XVIII-lea se explică, pe de o parte, prin faptul că, în Craiova, austriecii au încercat, fără să reuşească, să înlocuiască ortodoxismul tradiţional al populaţiei cu catolicismul (au ridicat în primii ani ai ocupaţiei, 1718-1720, o biserică catolică). Pe de altă parte, o pătură numeroasă de negustori, care se afirmă în viaţa economică a aşezării, contrapun stilul brâncovenesc târziu cosmopolitismului unei boierimi puternic influenţate de cultura fanariotă, ce începea să-şi facă loc în societatea românească la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.

Ridicarea socială şi economică a burgheziei craiovene la sfârşitul secolului al XVIII-lea a determinat înnoiri şi în domeniul urbanistic-edilitar. Un proces lent, dar evident, de modernizare a oraşului se face simţit după 1780, ajungând la începutul secolului următor să se remarce desprinderea de stilul oriental instalat în câteva părţi ale urbei. Negustori, boieri, categorii diferite de meşteşugari, funcţionari, contribuie cu bani şi mână de lucru la amenajarea străzilor cu poduri de bârne şi mai ales la extinderea reţelei de fântâni ou apă potabilă, reţea esenţială în existenţa unei aşezări moderne.

În această perioadă existau 7 fântâni, mari cişmele, în perimetrul oraşului „...una în drumul Bucureştilor, alta la Târgu de Afară cu două ţevi largi; cea de a treia la Târgu de Vale cu trei ţevi de doi stânjeni, a patra în drumul Orevii, în marginea oraşului cu trei ţevi; alta, a cincia, pe sub dealul Vâlcăneştilor, pe drumul Caracalului care se numeşte a Episcopului, a şasea în mijlocul oraşului, ce se orânduise de negustori la Ştirboaica unde a fost mai înainte o fântână cu două ţevi mici şi a şaptea lângă Episcopie”.

Cele mai renumite sunt: Fântâna Jianu, construită către 1800 de boierul Hagi Stan Jianu, pe locul numit Valea lui Jianu, în Piaţa Veche (Piaţa Elca), vechiul vad comercial al oraşului; negustorii de porci Pavel Teodor şi Chir Miron Bulucbaşa au construit, în 1818, Fântâna Purcarului; în documente se spune „la brutăria lui Gherase de lângă Fântâna Purcarului” sau „în casele lui Vasilescu tăbăcaru de lângă Fântâna Purcarului”. În afara acestora mai existau şi alte cişmele: Fântâna lui Bogdan Meicioca, în faţa Parcului, care s-a numit Fântâna cu Ţeapă, Fântâna cu Părul şi altele. De altfel, în documentele vremii este amintit Drumul Fântânilor tocmai pentru a marca importanţa şi prezenţa acestor construcţii în oraş.

Negustorii, boierii şi mănăstirile clădesc pe principalele uliţe comerciale numeroase biserici şi hanuri. Cele mai mari şi mai încăpătoare hanuri ale epocii sunt: Hanul Hurezului, Hanul Ciobacului al bisericii Hagi Enuş, Hanul Paharnicului Nicolae Brăiloiu în Valea Vlăicii, Hanul Puţureanu, lângă Fântâna Purcarului. Călătorii străini, care au trecut prin Craiova - Sallaberry, Langeron, Laurencon şi alţii - au descris pe larg înfăţişarea hanurilor craiovene ca şi varietatea mărfurilor lor.

S-au luat, de asemenea, măsuri pentru iluminatul cu păcură, care se aducea de la Bucureşti. Se pun bazele serviciului poştal, în 1811 organizându-se „menzilurile ce s-au tocmit a fi în Valahia mică”, din care rezultă că pe ruta Bucureşti-Craiova erau 11 staţii de poştă cu 960 de cai, iar pe distanţa Craiova-Vârciorova, 8 staţii cu 520 de cai. Tot acum se creează serviciul de asistenţă medicală, prin construirea Spitalului Obedeanu, care a funcţionat pe lângă mănăstirea cu acelaşi nume între 1754-1794.

Din 1775, funcţionează un medic public al oraşului. Cunoştinţele profesionale ale medicilor erau apreciate de ofiţerul îşi istoricul rus Dimitrie Banţăs, o rudă îndepărtată a lui Dimitrie Cantemir, aflat în 1808 la Spitalul militar din Craiova şi tratat de un medic local. Sunt şi medici şcolari, pe care-i întâlnim în bugetul şcolii de la mănăstirea Obedeanu. Boierimea Craiovei, dar mai ales burghezia în formare receptează pe diferite căi curentele reformatoare ale epocii.

Contactele comerciale şi culturale cu occidentul, difuzarea ideilor revoluţiei franceze, prezenţa consulatelor şi a refugiaţilor străini, mai ales francezi, au exercitat o puternică influenţă în procesul de formare intelectuală şi politică a multor reprezentanţi ai Craiovei. Sunt adoptate moravurile occidentale concomitent cu însuşirea sau adoptarea unor concepţii politice şi filozofice ale vremii.

Un emigrant francez, Sallaberry, vizitând Craiova pe la 1790-1791, ne redă colorat atmosfera societăţii craiovene, subliniind că boierii vorbesc franţuzeşte, dar păstrează încă portul oriental şi jocurile de societate orientale. La începutul secolului al XIX-lea sporeşte numărul francezilor refugiaţi, care devin perceptori ai copiilor de mari boieri şi negustori, ca şi numărul cărţilor, broşurilor şi materialelor de propagandă franceză.

Craiova, profund ancorată în climatul spiritual al epocii, este descrisă cu bogate şi pitoreşti amănunte de către cărturarii epocii. Eruditul cărturar Chesarie de la Râmnic nota, în prefaţa unui mineiu din noiembrie 1778, că oraşul reprezintă un important nucleu demografic şi de continuitate, în ciuda faptului că în epoca sa s-au manifestat tendinţele de dominaţie economică şi politică exercitată de marile imperii ale epocii.

Dionisie Eclesiarhul - un alt mare cărturar - a copiat documente vechi existente în bisericile Craiovei, iar în hronograful său relevă numeroase episoade din istoria oraşului în timpul războaielor ruso-austro-turce şi a invaziilor turceşti, încât lucrarea sa reprezintă o sursă de informaţii deosebit de preţioasă pentru cunoaşterea istoriei oraşului.

Check Also

Craiova în anii creşterii primejdiei fasciste

Anii 1933 şi 1934 au fost bogaţi în manifestaţii de unitate muncitorească, comunişti, socialişti şi …

Craiova – bănie şi oraş medieval

La sfârşitul secolului al XVI-lea se desfăşura un puternic comerţ de tranzit, iar vama de …

Craiova la începutul revoluţiei populare din 1944-1947

În numerele sale din decembrie 1944 şi ianuarie 1945, ziarul „Înainte” îşi informa cititorii despre …

Craiova în preajma Unirii Principatelor

Craiova se înscria printre principalele oraşe ale ţărilor române ca o forţă activă pentru propăşirea …

Organizarea muncitorimii din Craiova în timpul revoluţiei populare din 1944-1947

La Craiova, primul popas în direcţia organizării muncitorimii în întreprinderi l-a marcat constituirea unor comitete …