Descoperitori de noi spaţii şi culturi între secolele XV-XIX

Spaţiul românesc a evoluat sub aspect politic, social-economic şi spiritual în contextul evoluţiei europene în general şi al celei răsăritene şi balcanice în special. De aceea, orice modificare de esenţă în acest spaţiu a avut impact şi asupra românilor. Statele feudale româneşti au fost implicate în cruciada târzie prin care Europa a încercat să stăvilească expansiunea otomană pe continent. Între români şi ceilalţi europeni au avut loc schimburi de produse pe căile comerciale care legau Europa Centrală, prin Sibiu şi Braşov sau prin „drumul moldovenesc”, de porturile de la gurile Dunării şi Marea Neagră cu Orientul.

Mulţi fii de români au studiat în şcolile din Polonia, Austria sau Italia. Călători, diplomaţi, negustori, misionari, militari, cărturari din diverse zone ale Europei au venit în contact cu realităţile româneşti din secolele XV-XIX, despre care au lăsat numeroase mărturii. La rândul lor, numeroşi români au ajuns în diferite zone ale Europei, Asiei, Africii şi Americii şi au adus informaţii legate de popoarele, obiceiurile, produsele şi credinţele acestora şi au făcut cunoscute istoria, geografia, obiceiurile, cultura şi credinţele românilor.

Descoperitori de spaţii şi culturi în secolele XV-XVII

Epoca marilor descoperiri geografice a fost o epocă de înnoiri care a cuprins societatea europeană şi a început odată cu secolul al XV-lea. Pregătirea acestora s-a făcut în secolele anterioare, care au realizat progresul economic, au perfecţionat arta şi tehnica navigaţiei, au schimbat concepţia oamenilor despre lume. Încrederea în posibilităţile omului, susţinută de umaniştii Renaşterii, a impulsionat cunoaşterea.

Europa a suportat în secolele anterioare asaltul mongol şi musulman. Contactul dintre Occident şi Orient a fost cel mai adesea violent, dar el a permis şi schimburi comerciale şi culturale ce au cunoscut perioade de dezvoltare sau de regres. Imperiul mongol a asigurat, pentru o bună vreme, o stabilitate politică pe largi spaţii în Orient şi a permis negustorilor italieni să folosească porturile Mării Negre în comerţul cu Orientul.

Pentru a stabili relaţii cu mongolii, apusenii au trimis misionari şi soli. Unul dintre aceştia este călugărul franciscan Giovanni del Piano di Carpine, „un om ales de litere şi un bun vorbitor” care, în anul 1245, din însărcinarea papei Inocenţiu al IV-lea, a pornit spre curtea hanului tătar de la Karakorum şi, în drum, a trecut şi prin Moldova. Prin lucrarea sa, Istoria mongolilor, el a fost primul care a adus numeroase informaţii despre locuri, oameni şi obiceiurile lor din Asia centrală şi nordică, lărgind considerabil orizontul europenilor.

Dar cea mai impresionantă descriere a ţinuturilor Asiei, a Chinei şi misterioasei Japonii (Kipangu) ne-a lăsat-o veneţianul Marco Polo. care a stat la curtea hanului mongol timp de 19 ani (1271-1290). În lucrarea Cartea minunilor lumii, el descrie ţări, popoare, obiceiuri şi aduce în Europa numeroase informaţii despre mongoli şi sistemul lor de organizare.

Aceşti pionieri ai descoperirilor de noi spaţii şi popoare au fost urmaţi de alţi numeroşi călători şi misionari europeni care au completat şi îmbogăţit tabloul informaţiilor despre asiatici şi au dus informaţii despre europeni. În secolul al XV-lea se remarcă un călător din Rusia, negustorul Afanasi Nikirin. Acesta face o călătorie în India şi Ceylon (1466-1472). Însemnările şi observaţiile sale au fost reunite în cartea Călătorie peste trei mări. Scrierile acestor călători au contribuit la concepţia despre mirajul Orientului, socotit o vastă regiune cu bogăţii fabuloase.

Comerţul care s-a desfăşurat între Europa şi Orient a cuprins şi ţările române. Tranzitul de mărfuri orientale aduse în centrele comerciale de la gurile Dunării şi Marea Neagră, piper, cuişoare, nucşoară, tămâie, indigo, şofran, citrice, orez, mătase etc. prin Ţara Românească spre marile centre ale Transilvaniei, Sibiu şi Braşov este prezent în toată această perioadă.

Mari descoperiri geografice

Marile descoperiri geografice s-au realizat în a doua jumătate a secolului al XV-lea şi la începutul secolului al XVI-lea şi au avut ca protagonişti Portugalia şi Spania. Cauzele acestora au fost de natură economică (penuria de metale preţioase, dezvoltarea producţiei de mărfuri şi a comerţului, piedicile puse de turci în calea comerţului pe uscat cu Orientul), progresele navigaţiei (cârma, astrolabul şi busola, portulanul şi harta, caravella), politică (rivalitatea dintre oraşele italiene, portughezi şi spanioli, expansiunea otomană) şi spirituale (dorinţa de cunoaştere, misionarismul şi prozelitismul creştin).

Primii care au căutat un drum nou spre ţara mirodeniilor, India, au fost portughezii, prin expediţiile maritime organizate de Henric Navigatorul de-a lungul coastelor Africii. În anul 1497, Bartolomeo Diaz a descoperit Capul Bunei Speranţe, iar în 1497-1498, Vasco da Gama a realizat înconjurul Africii şi a ajuns în India. În călătoriile lor de-a lungul ţărmurilor Africii, portughezii au descoperit ţinuturi şi populaţii noi, cu civilizaţii mult deosebite de cea europeană. Portughezii au întemeiat numeroase puncte comerciale, numite factorii. Noul drum maritim spre Orient era deschis, dar interzis spaniolilor.

Spania a finanţat călătoria genovezului Cristofor Columb. Acesta era convins că pământul este rotund şi a traversat Atlanticul având convingerea că va ajunge în India mergând spre apus. În urma acestei călătorii (1492) el a descoperit o lume nouă şi nu India, aşa cum credea. A rămas cu această credinţă, deşi a mai întreprins şi alte călătorii spre aceleaşi tărâmuri. De aceea populaţiile descoperite au intrat în mentalul european sub numele de indieni. Cel care şi-a dat seama că este un alt continent, „Lumea Nouă”, necunoscut europenilor, a fost navigatorul florentin Amerigo Vespucci. Acesta a primit numele de America.

Între 1519-1522, cu sprijinul Spaniei, portughezul Fernando Magellan a navigat de-a lungul coastelor Americii de Sud descoperite de navigatorul Cabral la 1500, a trecut prin strâmtoarea ce-i poartă azi numele şi a ajuns în oceanul pe care-l va boteza Pacific, până în insulele Filipine, unde a fost ucis de băştinaşi. S-a mai întors în Spania o singură corabie, „Victoria”, sub comanda lui Sebastian del Cano, şi s-a realizat astfel primul înconjur al lumii, demonstrându-se că pământul este rotund.

Marile descoperiri geografice au avut importante consecinţe de ordin politic, economic, social, cultural şi religios. Europenii au trecut la cucerirea, colonizarea şi exploatarea pământurilor descoperite. S-au întemeiat imperii coloniale şi economia europeană s-a afirmat la nivelul globului. Centrul economic al lumii de până atunci s-a deplasat, treptat, din Marea Mediterană în Oceanul Atlantic şi a favorizat ţările europene riverane acestuia ca: Spania, Portugalia, Olanda, Anglia şi Franţa. Între aceste ţări a început o concurenţă acerbă pentru controlul căilor maritime şi comerciale, împărţirea lumii în sfere de dominaţie şi influenţă (secolele XVI-XIX).

În numele ideii că europenii au menirea de a „civiliza” lumea, s-a impus cu torţa religia creştină, civilizaţia europeană, şi au fost distruse civilizaţii înfloritoare ca cele din „Lumea Nouă”, mayaşă, aztecă, incaşă datorită fanatismului civilizator în acelaşi timp descoperirile geografice au lărgit considerabil orizontul de cunoaştere, au dovedit europenilor că nu au singura civilizaţie de pe pământ, i-au pus faţă în faţă cu „celălalt”, au dovedit că pământul este rotund, au permis răspândirea în diverse regiuni ale globului a unor plante şi animale, obiceiuri şi credinţe, au permis întrepătrunderea civilizaţiilor şi mondializarea istoriei.

Drumul deschis de marile descoperiri geografice a generat o adevărată febră a călătoriilor şi descoperirilor de mai mică amploare, ce au mărit orizontul de cunoaştere, au impus civilizaţia europeană pe toate continentele. Printre marii călători spre noi popoare şi culturi care au urmat după primul înconjur al lumii se numără şi românul Nicolae Milescu Spătarul. Acesta a călătorit între anii 1675-1678 prin Siberia în Extremul Orient, Manciuria şi China, lăsând o interesantă descriere a acestor ţinuturi.

Descoperitori de spaţii şi culturi în secolele XVIII-XIX. Progresul ştiinţelor şi tehnicii din „secolul luminilor” a impulsionat procesul de cunoaştere a Terrei. Dacă în secolele anterioare marile călătorii şi descoperiri geografice s-au realizat cu precădere pe mare, în secolele următoare iau amploare şi cele în interiorul continentelor descoperite anterior. Populaţii şi culturi noi au fost astfel cunoscute. În rândul călătorilor şi exploratorilor din secolele XVIII- XIX s-au numărat şi mulţi români.

Check Also

Cultura dacică în secolele I î.Hr. şi I d.Hr.

Vorbind de cultura dacică, înţelegem să expunem în paginile ce urmează nu atât aspectul ei …

Cultura în vremea feudalismului timpuriu pe teritoriul României

Săpăturile arheologice recente au scos la iveală urme de cultură românească încă din veacul al …

Cultura în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVII-lea

Problemele culturii româneşti capătă în cursul secolului al XVII-lea o complexitate tot mai mare, datorită …

Cultura greco-romană în Dobrogea în secolele I-III d.Hr.

Transformările economice şi politice prin care a trecut Dobrogea sub stăpânirea romană au determinat o …

Cultura în ţările române până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea

Veacul al XVII-lea şi începutul celui următor înscriu unele realizări de importanţă deosebită în cultura …