Decebal

Decebal (Diurpaneus) este refăcătorul statului dac, ultimul rege dac (87-106 d.Hr.), comandant militar, om politic şi diplomat. Decebal era fiul regelui Scorilo (aşa cum glăsuieşte inscripţia în limba dacică dar cu litere latine de pe un vas de cult descoperit la Sarmizegetusa care poartă două ştampile: Decebalus şi Per Scorilo). Cum în limba dacică „per” înseamnă fiu, se înţelege că Decebal este fiul lui Scorilo. Iar dacă textul ar fi în latină „per-puer” înseamnă acelaşi lucru.

Urmărind succesiunea regilor daci urmaşi ai lui Burebista în nucleul statal din Munţii Orăştiei, ni se înfăţişează următorul tablou: Deceneu, Comosicus, Scorilo (care a domnit mai mult), Duras (fratele lui Scorilo) şi Diurpaneus (Decebal), fiul lui Scorilo. În succesiunea regilor daci a funcţionat principiul agnaţilor (întâlnit şi la tracii sud-dunăreni) potrivit la moartea regelui, dacă acesta avea frate, îi urma la domnie fratele, înainte ca să domnească fiul. Lui Scorilo i-a urmat la domnie Duras şi nu Diurpaneus. Dar Duras, bătrân şi neputând face faţă armatelor romane trimise de împăratul Domiţian asupra dacilor, cedează puterea lui Diurpaneus (87 d.Hr.) care devine rege.

Diurpaneus izbuteşte să dea o lovitură zdrobitoare armatelor invadatoare conduse de generalul Cornclius Fuscus ce cade în luptă. După această victorie, capătă denumirea de Decebal (cel puternic, cel viteaz). Istoricii latini Tacitus, Marţial şi Iuvenal consemnează dezastrul armatelor romane. Dintre ei însă numai Tacitus pomeneşte numele lui Diurpaneus şi îl prezintă ca pe un tarabostes (conducător militar) din sud-vestul Daciei. Forţa lui Diurpaneus îl determină pe bătrânul Duras să cedeze tronul în favoarea lui Decebal care devine rege (87 d.Hr.) şi e recunoscut unic conducător de toţi geto-dacii liberi.

În anul următor (88 d.Hr.) armatele romane conduse de generalul Tettius Iulianus obţin victoria de la Tapae (Porţile de Fier ale Transilvaniei). Decebal trimite la Domiţian pe fratele său Diegis pentru a solicita împăratului încheierea păcii. La început Domiţian refuză să încheie pace cu Decebal pe care îl considera înfrânt. Dar presat de atacurile triburilor germanice ale cvasi lor şi marcomanilor cedează. Pacea din anul 89 d.Hr. reprezintă un succes diplomatic al lui Decebal care, deşi se recunoaşte client al Imperiului roman, primea de la Domiţian bani, meşteri şi instructori militari.

În anul 98 d.Hr. ajunge împărat Traian. Acesta era tipul reprezentativ al bunului cârmuitor - Optimus Princeps, iar senatul la încoronarea urmaşilor săi a introdus urarea: „Să fii mai fericit decât August şi mai bun decât Traian”. Fire mândră, Traian nu putea suporta condiţiile păcii din 89 pe care o socotea umilitoare. Pe lângă cauzele principale de ordin economic, politic şi militar-strategic, acest motiv subiectiv a contribuit şi el la planul lui Traian de cucerire a Daciei. Se desfăşoară războaiele daco-romane din anii 101-102 şi 105-106. În urma acestora dacii conduşi de Decebal sunt înfrânţi.

Decebal încearcă o ultimă rezistenţă în munţi după căderea Sarmizegetusei, însă dându-şi seama de inutilitatea rezistenţei, după ce căpeteniile dace sorb otravă îşi pune el însuşi capăt zilelor pentru a nu cădea viu în mâinile romanilor. Dacia este transformată în provincie romană (106 d.Hr.). Opera lui Decebal trebuie privită mai întâi prin prisma confruntării Daciei cu lumea romană. Deosebit de vremea lui Burebista însă, statul dac trebuia refăcut prin restabilirea unităţii politice a dacilor în momentul în care lumea romană ajunsese cel mai mare imperiu al anticităţii.

Ca tarabostes Decebal a dovedit mari calităţi subliniate de istoricul Cassius Dio: „era priceput în ale războiului şi iscusit la faptă, ştiind când să năvălească şi când să se retragă la timp, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere”. Centrul de greutate al operei sale cade însă asupra refacerii statului dac, fără de care n-ar fi fost posibilă îndârjita rezistenţă a dacilor faţă de expansiunea romană. Unitatea geto-dacilor s-a refăcut treptat sub urmaşii lui Burebista, dar s-a desăvârşit şi consolidat sub domnia lui Decebal, încât Decebal poate fi şi el socotit un întemeietor de stat.

Esenţial este că sub domnia lui Decebal statul dac ajunge să-i cuprindă pe toţi daco-geţii liberi. Deşi întinderea statului dac este mai restrânsă decât în timpul lui Burebista (corespunzând teritoriului de formare a poporului român şi statului naţional-unitar de la 1 Decembrie 1918), el era la fel de puternic datorită progreselor economice realizate în acest răstimp al unificării. Rezultatele cercetărilor din zona Munţilor Orăştiei ilustrează un stadiu mai înalt al culturii materiale sub Decebal.

Din timpul domniei lui Decebal datează cele mai grandioase construcţii de la Sarmizegetusa regia (sanctuarele de andezit), cele mai bogate locuinţe, cele mai numeroase unelte din fier. Viaţa materială prosperă a mers paralel cu organizarea statală, cu o concepţie în structurarea aparatului de stat, introducerea unui sistem mai centralizat de administraţie. Decebal aşează prefecţi (conducători locali de mare autoritate, funcţionari superiori) în fruntea cetăţilor şi a agriculturii. Cultura şi religia geto-dacilor se structurează şi capătă în vremea lui Decebal formele cele mai avansate.

Religia (deşi politeistă), admite ca zeu suprem pe Zamolxis, divinitate subpământeană a vegetaţiei şi a fertilităţii. Deşi izvoarele îl amintesc şi pe Gebeleizis, zeu ceresc al lumii, pe un zeu al războiului asemănător lui Marte, pe zeiţa Bendis, zeiţă a lunii şi a pădurilor, cultul lui Zamolxis se impune încât domină la un moment dat o concepţie monoteistă ce pregăteşte terenul pentru momentul când dacii vor trece la creştinism în formă latină. Religia îşi menţine şi chiar sporeşte rolul ei în procesul de unificare.

Decebal dispunea ca şi Burebista de sprijinul marelui preot care a fost Vezina. Opera de refacere a statului, a unităţii dace, conferă lui Decebal rolul de întemeietor de stat dar şi de ctitor al aşezărilor din complexul Munţilor Orăştiei, cum ar fi cetatea de la Piatra Roşie. De asemenea, cetatea capitală Sarmizegetusa cunoaşte în timpul lui Decebal maxima întindere, putere şi strălucire.

În calitate de diplomat reuşeşte să obţină o victorie la încheierea păcii din 39 când, deşi înfrânt, condiţiile sunt favorabile Daciei. Moartea de erou, exemplul pe care îl dă în faţa istoriei, fac din Decebal cel mai popular rege dac, erou al strămoşilor şi simbol al luptei pentru libertate. Moştenirea lui Decebal se contopeşte sau se toarnă într-o operă mult mai însemnată, aceea a formării poporului român.