De ce m-am retras la Brăila, de Panait Istrati (comentariu literar, rezumat literar)

De ce m-am retras la Brăila, de Panait Istrati, este o povestire scrisă la Brăila în 1930 şi a cărei primă ediţie a apărut în ziarul brăilean „Ancheta” din 30 decembrie 1930.

Panait Istrati

Fragment

Brăila e oraşul în care am văzut pentru întâia oară lumina zilei. Am iubit-o în copilărie, am urât-o în adolescenţă, apoi am pierdut-o. M-am dus în lume. N-am mai fost pentru ea decât un musafir.

Acum, după ce-am făcut înconjurul mai multor vieţi, îmi regăsesc Brăila.

Cu ce stare sufletească o regăsesc, n-are să se ştie decât foarte târziu. Şi e păcat, fiindcă un tălmăcitor al limbajurilor mute se serveşte de fire, de viaţă, de fapte, numai şi numai ca să-şi strige la cer propria-i stare sufletească, zbuciumul lui lăuntric. Căci nu firea, nu viaţa, nu faptele există, ci numai stările noastre sufleteşti. De acolo vine că ne înţelegem aşa rău unii pe alţii, chiar atunci când suntem de bună-credinţă. Tot de-acolo vine şi faptul uimitor că ne înţelegem de minune, chiar atunci când singuri nu ştim de ce . Şi dacă potrivirile ori nepotrivirile acestea, deopotrivă de absurde , sunt adevărate pentru a judeca pe muritorul de rând , cât trebuie să fie ele adevărate, şi mai ales de rău venite, atunci când vrem să ascultăm, apoi să judecăm pe un tălmăcitor al limbajurilor mute, fără să ştim ce stare sufletească l-a stăpânit în clipa în care s-a pus să ne povestească ce e firea, cum e viaţa, care e înţelesul adânc al multelor noastre fapte.

Cu alte cuvinte, lumea nu piere atât de foame, de boală, de războaie, cât piere din neputinţă de a-şi da inima pe faţă. Piere, tot continuând să se sprijine pe două picioare, adică: cea mai crâncenă dintre toate morţile.

De-această moarte înceată se stinge astăzi Occidentul. Mor suflete în cămaşa lor de piele, care continuă să se bălăbănească în vânt până în ziua când o sută de capete pleşuve o conduc la ţintirim, fără să se verse o lacrimă. Singure bocitoarele publice, adică jurnaliştii, se tânguiesc pentru toată lumea, povestind pe şapte coloane ori pe două vingalace, cât de mândră a fost preţioasa cămaşă de piele care a încetat de a se mai bălăbăni în vânt.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …