Cucoana Chiriţa în balon, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Scrisă, probabil, în toamna anului 1874, în tihna de la Mirceşti, „farsa de carnaval” Cucoana Chiriţa în balon era destinată a fi interpretată de acelaşi Matei Millo care interpretase pentru prima oară rolul Chiriţei cu aproape un sfert de veac mai înainte (conferă scrisoarea către Iacob Negruzzi, datată 16 octombrie 1874 - în Vasile Alecsandri, Scrisori, 1904).

Alecsandri îi trimite manuscrisul la Bucureşti şi, întrucât Millo întârzia să confirme primirea acestuia, poetul îşi exprima curând nerăbdarea: „Îţi anunţ că am realizat unul din visurile dumitale dragi, acela de a te urca în balon în costumul Chiriţii, ba mai mult, îţi fac cunoscut că ţi-am trimis prin fratele meu această farsă de carnaval, care trebuie să-ţi aducă un bun beneficiu, şi nu-mi răspunzi nimic? nici măcar că eşti mulţumit! E prea din cale-afară! Oricum ar fi, te rog să-mi înapoiezi manuscrisul de îndată ce vei fi pus să se scoată copie. Am nevoie de el şi îl aştept” (scris, datată „Mirceşti, joi, 1874”, în Vasile Alecsandri, Corespondenţă, 1960).

Copia de care e vorba pare să fie aceea aflată la Biblioteca Academiei Române, în manuscrisul nr. 5.855, filele 56r-74v: „Cucoana Chiriţa în balon, farsă de carnaval, compusă de dl. Vasile Alecsandri”, în acelaşi caiet dictando cu „Duelurile, Comedie vodevilă în 2 acte, prelucrată de d-nu Costache Negruzzi” (filele 1r-55r). Manuscrisul autograf al lui Alecsandri nu s-a păstrat, deşi el a fost înapoiat poetului, care îi scria lui Millo într-o „vineri [1874]”: „Am primit manuscrisul meu Chiriţa în balon şi îţi urez să obţii un mare succes... bănesc. Înştiinţează-mă cu toate acestea cam pe când ai de gând să montezi şi să joci piesa... Nu mă aştepta pentru a o face, căci nu ştiu exact când voi putea veni la Bucureşti”.

În această perioadă însă lui Millo îi stătea mai puţin gândul la noua Chiriţă a lui Alecsandri, pentru că el însuşi scrisese şi reprezentase pe scenă o farsă cu acelaşi personaj, intitulată Chiriţa la expoziţia de la Viena, pe care o trimisese, dealtfel, şi prietenului său la Mirceşti. Acesta se amuzase copios citind-o: „Chiriţa la expoziţia de la Viena m-a făcut să râd cu hohot; îţi mulţumesc pentru broşurile ce mi-ai trimis şi pentru momentele de veselie ce mi-ai procurat - îi scria el lui Millo la 25 februarie 1874. Canţoneta e nimerită şi cuprinde unele şfichiuri care au trebuit să producă efect în public, dar totodată să şi cârnească unele nasuri de care sunt aninate portofoliuri ministeriale. [...] În adevăr, tipul Chiriţei va rămânea în repertoriul nostru şi va fi exploatat cu succes încă mult timp, căci este o baie nesecată. Aşa, de exemplu, ce-ar plăti o Chiriţa care s-ar întoarce de la Cameră? O Chiriţa politică? O Chiriţă gheşeftară?”.

Dându-şi seama că reprezentarea propriei sale farse la Bucureşti va mai întârzia, Alecsandri o trimite la Iaşi, unde premiera are loc la 13 februarie 1875, cum relatează Teodor T. Burada, reproducând ştirea din „Curierul de Iaşi”, nr. 14 din 1875: „Joi 13 februarie 1875 s-a jucat pentru prima oară o reprezentaţie interesantă în beneficiul artistei Merişescu, Cucoana Chiriţa în balon, farsă într-un act de Vasile Alecsandri; această piesă a fost trimeasă înadins de poetul Alecsandri spre a fi jucată în beneficiul artistei, care a creat atâtea roluri naţionale; spectacolul s-a încheiat cu Soacra şi ginerele, comedie în 3 acte. Rolurile principale le-a avut beneficienta şi N. Luchian” (Istoria teatrului în Moldova, vol. II, 1922).

Vasile Alecsandri

Premiera de la Bucureşti, cu Millo în rolul Chiriţei, a avut loc la 23 aprilie 1875, cu o montare şi o reclamă aparte. Astfel, francezul Villemet a construit un balon, pe care l-a înălţat pe dealul Mitropoliei. De asemenea, pe scenă s-a montat o maşinărie care o înălţa pe Chiriţa cu balonul. Din nefericire, pe scenă s-a petrecut un accident. Millo a căzut din nacela balonului, fără urmări grave însă. Alecsandri a fost foarte afectat la aflarea acestei ştiri şi a hotărât să-şi retragă piesa: „Sunt foarte fericit să aflu că în afară de o mică zgârietură la mână, căderea dumitale din balon, care ar fi putut să fie foarte gravă, nu ţi-a făcut nici un rău - îi scria el lui Millo la 14 mai 1875.

Scriind această farsă de carnaval intitulată Chiriţa în balon, am avut o presimţire care, din nenorocire, s-a realizat. Vin deci să te sfătuiesc să laşi piesa la o parte şi să nu te mai expui a face ascensiuni care pot să te pună în primejdie şi să-ţi frângă oasele. Îţi făgăduiesc o nouă lucrare pentru viitoarele dumitale beneficii, cu condiţia să renunţi hotărât la isprăvile Chiriţei. Nu vreau să am pe conştiinţă fracturarea vreunuia din mădularele dumitale, de aceea îmi retrag piesa din repertoriu”.

Poate că acest accident neplăcut a fost motivul pentru care Alecsandri n-a tipărit farsa decât într-o publicaţie fără răsunet, şi anume în Calendarul amuzant pe anul bisect de la Christ 1876, anul VI al ediţiunei vechi sau al II-lea al ediţiunei nouă, Bucureşti, 1876.

„Punctul de plecare” al acestei scrieri este identificat de Charles Drouhet în vodevilul într-un act al lui Jean d’Aude, Madame Angot dans son ballon. „În momentul acesta [1872-1873] - spune el - opera bufă a lui Charles Lecocq La fille de M-me Angot atrăsese din nou privirile ironice ale publicului asupra eroinei ce desfătase generaţiile de la începutul veacului şi-i adusese aminte lui Alecsandri de repertoriul ce-l ajutase să dea făptură unuia din personagiile care contribuiseră mai mult la stabilirea reputaţiei sale dramatice. El „se legă” - cum se exprimă singur - iar de Chiriţa, după cum confraţii săi francezi aduseră iarăşi vorba pe scenă de veselele întâmplări ale lui M-me Angot”.

Alexandru Piru e de acord cu Charles Drouhel în privinţa modelului francez, observând că în această farsă „Chiriţa a devenit „hailaifă, model de bonton» şi manifestă dorinţa de a se „ascensiunarisi” în cer ca să vadă „şi alte lumi, nu tot asta de la noi», care-i plină de „bazaconii». Este interesant că autorul nu ridiculizează de data aceasta extravaganţa eroinei sale, dedicându-i, dimpotrivă, un elogiu, fie şi buf.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …