„Cronicele României” de Kogălniceanu, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Cronicele României” de Kogălniceanu, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie a fost publicată în „Columna lui Traian” nr. 31 din 15 septembrie 1872, de unde îl reproducem; reluat în „Românul” din 18-19 septembrie 1872.

În acelaşi număr al „Columna lui Traian”, la paginile 269-273, este republicată şi prefaţa lui Kogălniceanu la noua ediţie, din 1872, a Cronicelor României. Reţinem aici din prefaţă fragmentul la care se referă articolul lui Hasdeu: ,,D.B. Hasdeu, ale cărui lucrări, merite şi aptitudine rară pentru istoria ţărei sum eu cel dintâi a le recunoaşte, în concluziunile sale critice asupra unei cronice vechi a Moldovei, pe care d-sa a descoperit-o într-o traducţiune polonă şi pe care d-sa o califică de Cronică putneană zice că lucrarea mea, adecă întâia ediţiune a Letopiseţelor Moldovei, este parţială şi nu satisface toate exiginţele ştiinţei moderne. Apoi continuă: «Nu-şi poate închipui cineva câtă lumină ar revărsa asupra istoriei noastre măcar contextul analitic al variantelor. Vom da un exemplu: Analele lui Ureche ne sunt cunoscute până acum numai în neşte copii mai mult sau mai puţin moderne şi modernizate. Fiecare copie difereşte de toate celelalte, şi numai critica ar fi în stare a restabili textul primitiv» etc.

Dorinţa întâi a d-lui Hasdeu, de a se face în privinţa cronicelor române o lucrare completă, astăzi se realizează prin această ediţiune, care coprinde toate cronicele Moldovei şi ale Ţârei Româneşti, tipărite şi manuscrise, câte ne sunt cunoscute până astăzi.

Dorinţa a doua, de a se publica contextul variantelor, cred că în privinţa cronicei lui Ureche şi a lui Miron Costin este împlinită! La celelalte cronice contextul variantelor ar fi de prisos, când s-a luat de bază la tipărire mai totdauna înseşi originalele! Cât de a se face o lucrare critică despre letopiseţe, în conformitate cu prescripţiunile ştiinţei moderne, şi eu am exprimat aceasta şi dorinţă deja la publicarea întâiei ediţiuni. Iacă ce ziceam în prefaţa acei ediţiuni: «Ştiu că colecţiunea mea va avea încă multe lipsuri, multe fapte rău citate, multe date nepotrivite, dară îndreptarea acestora este treaba ori a istoricilor ce vor întrebuinţa-o, ori a criticilor ce vor lămuri-o».

Ce ziceam atunci, o zic şi acum. Odată ţara înzestrată cu publicarea unei colecţiuni complete a cronicelor sale, va veni desigur un erudit carele va face lucrarea cerută de d. Hasdeu. Poate d-sa însuşi va îndeplini această trebuinţă, ca unul ce are toată capacitatea pentru a o putea face cu succes. Însă, până atunci, lucrarea de mare importanţă era şi este de a scăpa de la pieire analele noastre, cari fiind numai în manuscrise, din zi în zi au dispărut şi, din nenorocire, dispar şi astăzi!

B.P. Hasdeu

Când însă d. Hasdeu pretinde că cronica lui Ureche ar fi reprodusă numai după nişte copii mai mult sau mai puţin modernizate, d-sa este în mare eroare. Cronica lui Ureche, publicată pentru întâiaşi dată de mine, este scoasă de pre un manuscris, carele dacă nu este originalul, dară este netăgăduit cel dintâi sau una din cele dintâi copii ale cronicei lui Ureche compilată de Miron Costin! Manuscrisul acesta numără o vechime de cel puţin două sute de ani!

Ceea ce s-a făcut cu Ureche s-a făcut cu toţi ceilalţi cronicari. Ediţiunea mea este făcută nu după copii moderne sau modernizate; ea reproduce, cu un respect filial, textul chiar al originalului sau al copiilor celor mai vechi cunoscute până astăzi. Nu cred, o spunem cu oareşicare fală, ca cineva să fie avut sub ochi şi să fie studiat un număr mai mare de cronice, decât eu Biblioteca publică din Iaşi posedă o colecţiune interesantă de vro zece letopiseţe manuscrise. Toate aceste s-au studiat de mine, fiindcă au fost ale mele, şi după săvârşirea întâiei ediţiuni au fost cedate bibliotecei.

Biblioteca din Bucureşti are asemenea vro patru letopiseţe: şi pre aceste le-am cercetat, cu toate că nu oferă nemic interesant, fiind numai neşte copii moderne. Pretutindene unde am aflat că există vreun letopiseţ manuscris, n-am cruţat nici timp, nici sacrificii spre a-l putea dobândi pentru studiare. Aceasta se va dovedi prin lista manuscriselor ce am întrebuinţat la publicarea acestei colecţiuni, şi cu care se va încheia tomul al cincilea al ediţiunii. Din această listă, îndestul de numeroasă, am pretenţiunea de a posede manuscrisele cele mai vechi, şi prin urmare cele mai preţioase.

Mihail Kogălniceanu

Cele expuse mai sus îmi dau dreptul de a sprijini că colecţiunea mea, departe de a moderniza pre vechii noştri cronicari, îi reproduce în toată fidelitatea textului aflat în originale şi în copiile cele mai vechi cunoscute, în reproducerea lor, eu am pus un deosebit şi sunt scrupul pentru a păstra limba în care ei au scris. Modernizare nu s-a făcut decât în privinţa caracterelor latine, pre cari le-am adoptat la această ediţiune, din cauză că literele chirilice au devenit necunoscute la cea mai mare parte din cititori, şi că scopul principal al lucrării mele este de a populariza în generaţiunea actuală cunoştinţa vechilor noştri cronicari, şi prin urmare istoria noastră naţională, aşa cum ea este scrisă de dânşii, în limba lor naivă, pitorească şi adesea chiar sublimă”.

Ediţia Kogălniceanu a reprezentat, la apariţie, un act de mare cultură, fapt recunoscut în unanimitate de contemporani şi mai ales de Hasdeu. Din punct de vedere filologic, posteritatea a criticat ediţia cam în acelaşi mod în care o criticase Hasdeu: absenţa variantelor şi modernizarea textului. Mai mult, Hasdeu cerea includerea între variante a pasajelor din cronici folosite de istoricii din secolul al XVIII-lea (Şincai, Maior), cu atât mai mult cu cât „înseşi manuscriptele utilizate de cătră dânşii nu se mai ştie unde se află”.

După cum se ştie, Kogălniceanu a încercat, dar fără succes, să disocieze pasajele care reprezentau interpolările lui Simion Dascălu în cronica lui Grigore Ureche.

O lungă şi savantă recenzie la ediţia Kogălniceanu a publicat Grigore Tocilescu, Studii critice asupra cronicelor române. I. Cum sunt publicate cronicele române, în „Columna lui Traian” din septembrie 1876.

Ipoteza că Nestor Ureche, iar nu fiul său Grigore, ar fi adevăratul autor al letopiseţului, nu a rezistat cercetărilor ulterioare.

Hasdeu scrisese despre Milescu un întins studiu intitulat Viaţa faptele şi ideile lui Nicolai Spătaru din Mileşti, în „Traian”, nr. 7, 8, 9, 11, 12, 14 şi nr. 16 din 1870.

Check Also

Zglobiu. Cu un răspuns lui Miklosich, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Zglobiu. Cu un răspuns lui Miklosich, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui …

Doina răstoarnă pe Rosler, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Doina răstoarnă pe Rosler, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie …

Doina. Originea poeziei poporane la romani, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Doina. Originea poeziei poporane la romani, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui …

Ghioc şi sglăvoc. Un dublet greco-latin în limba română, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Ghioc şi sglăvoc. Un dublet greco-latin în limba română, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Din istoria limbei române, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Cele zece articole din cuprinsul cărţii Din istoria limbei române, de B.P. Hasdeu, au apărut …