Cristalizarea relaţiilor feudale pe teritoriul României în prima jumătate a secolului al XIII-lea

Învingând piedicile dinlăuntru şi dinafară, societatea românească se dezvoltă lent, dar neîncetat, atât din punct de vedere economic, cât şi social-politic şi cultural.

Situaţia economică

O relativă dezvoltare a agriculturii e dovedită de folosirea forţei hidraulice pentru punerea în mişcare a morilor, precum şi de numărul mare de mori de apă şi de vânt, adeverite documentar atât pe teritoriul Transilvaniei cât şi al Ţării Româneşti şi Moldovei. O altă dovadă a acestei dezvoltări o constituie înseşi obligaţiile în produse agricole datorate de ţărănime atât puterii politice, cât şi clasei dominante în formare, precum şi bisericii.

Cuptoarele de redus minereul de fier, descoperite pe teritoriul Moldovei şi Ţării Româneşti şi mai ales al Transilvaniei, atelierele de fierărie şi obiectele din fier, scoase la lumină, de asemenea, pe întreg teritoriul ţării, dovedesc, pe de o parte, practicarea mineritului, iar pe de alta a meşteşugului fierăriei. Era, de altfel, cel mai dezvoltat dintre toate meşteşugurile, lucru explicabil, datorită importanţei obiectelor de fier pentru agricultură şi diferite meşteşuguri. Progrese înregistrează şi meşteşugul olăritului, dovedit de răspândirea peste tot a obiectelor din ceramică, de tehnica prelucrării pastei la roata rapidă şi a smălţuirii policrome a vaselor.

Obiectele de podoabă, din bronz, dar şi din argint, opera meşterilor locali, descoperite pe întreg teritoriul ţării, dovedesc gradul de dezvoltare a meşteşugului argintăriei. Nu puteau lipsi, fireşte, nici celelalte meşteşuguri, care satisfăceau nevoile de toate zilele ale populaţiei. Existenţa multora dintre acestea (cojocăritul, cizmăritul, lemnăritul etc.) este adeverită documentar pentru Transilvania, iar logica istorică le presupune şi pentru restul ţării. Producţia locală întrecea uneori nevoile populaţiei. O parte era destinată schimbului direct cu alte produse (bizantine, ruseşti), mai ales ceramică fină şi obiecte de podoabă, sau prin intermediul monedei. Este explicaţia descoperirii de monede străine (bizantine, germane, engleze) în diferite locuri şi a monedelor cupate în bucăţi, pentru negoţul mărunt, scoase la lumină la sud de Carpaţi.

Stratificarea socială

Pe măsura adâncirii procesului de destrămare a obştilor săteşti, societatea se diferenţiază tot mai mult. Cele două clase fundamentale ale societăţii feudale se conturează tot mai limpede. De o parte clasa feudală, de cealaltă parte ţărănimea dependentă. Alături de aceasta timp îndelungat şi-a mai putut păstra libertatea social-juridică o masă însemnată de ţărani.

În Transilvania cucerirea arpadiană a grăbit şi mai mult procesul de diferenţiere a societăţii. Se constituie domeniile regale, bisericeşti şi nobiliare care însumează zeci de sate. Pentru a avea un titlu juridic asupra acestora, feudalii, laici şi eclesiastici, obţin din partea regalităţii acte de întărire a proprietăţii funciare şi de scutire a ţăranilor de pe aceste proprietăţi de obligaţii faţă de stat, în beneficiul lor (acte de imunitate). Pentru regatul ungar, inclusiv Transilvania, Bula de aur din 1222 este actul fundamental cu privire la drepturile nobilimii. O bulă asemănătoare este acordată, la 1227, şi feudalilor, cumani şi băştinaşi, dintre Carpaţi şi Dunăre, drept răsplată pentru sprijinirea politicii expansioniste a regatului ungă şi a bisericii catolice.

Clasa dominantă, numită cu un termen generic nobili (nobiles) sau stăpânii pământului (maiores terme) era împărţită în mai multe pături, potrivit cu mărimea domeniului şi cu treapta pe care o ocupa în ierarhia feudală. În această vreme majoritatea ţărănimii îşi mai păstra libertatea, trăind încă în obşti săteşti, atât în Transilvania, îndeosebi la marginile acestei ţări, cât şi în teritoriile de la sud şi est de Carpaţi. La această ţărănime se referă Bula papală din 1234 care pomeneşte pe românii (Walati) din părţile sudice ale Moldovei şi cele răsăritene ale Ţării Româneşti, nesupuşi episcopului catolic, ascultând de episcopii lor ortodocşi, atrăgând la credinţa lor şi pe ungurii şi saşii aşezaţi acolo pentru a scăpa de şerbie.

Ţărănimea aservită, cuprinsă sub numele de iobagi sau şerbi (iobagiones, servi) avea o gospodărie cu drept de posesiune, pe care o putea transmite urmaşilor, dar dreptul de proprietate aparţinea feudalului, faţă de care avea obligaţii în produse şi în muncă (renta feudală). De asemenea ţărănimea în totalitatea ei, iobagă şi liberă, avea obligaţii faţă de puterea politică, tot în produse, în muncă şi în bani. În Transilvania existau în această vreme şi robi, unii proveniţi din prizonierii de război, alţii decăzuţi în această situaţie din cauza neachitării obligaţiilor feudale şi alţii pentru anumite fapte socotite crime de dreptul feudal.

Situaţia politică

Formaţiunile prestatale pomenite în secolul al XI-lea şi al XII-lea, în prima jumătate a secolului al XIII-lea se conturează tot mai mult. În Transilvania regii arpadieni au încercat să introducă la începutul secolului al XII-lea o instituţie străină de această ţară, principatul, suprapusă vechilor voievodate şi cnezate româneşti. Rezistenţa acestora a zădărnicit încercările regalităţii maghiare, astfel că pe la sfârşitul secolului al XII-lea Transilvania este recunoscută ca un voievodat cu largă autonomie în cadrul regatului ungar.

Între Carpaţi şi Dunăre, la începutul secolului al XIII-lea formaţiunile politice mai vechi ajunseseră la o oarecare putere, încât la 1210 s-au putut împotrivi unei oşti din Transilvania trimisă în ajutorul ţarului de la Vidin. Este vorba de acele „ţări”, voievodate şi cnezate pomenite la 1241 (cu ocazia invaziei tătaro-mongole) şi la 1247 (Diploma Ioaniţilor), care în mod cert sunt mai vechi. În sudul Moldovei şi în părţile răsăritene ale Munteniei în prima jumătate a secolului al XIII-lea e pomenită „ţara Brodnicilor”, a locuitorilor de la vadurile râurilor şi trecătorile Carpaţilor.

Marea invazie tătaro-mongolă

Dezvoltarea multilaterală a societăţii de pe teritoriul României a fost zdruncinată de marea invazie tătaro-mongolă din 1241. Uniunea de triburi mongole din Asia îndepărtată, la începutul secolului al XIII-lea, devine un mare imperiu sub conducerea lui Gingis-han. După cuceririle din Asia, cad sub stăpânirea tătaro-mongolă teritoriile din sudul Rusiei dominate de cumani, luând naştere hanatul Hoardei de aur.

După supunerea cnezatelor ruseşti la 1241, iureşul năvalnic tătaro-mongol se abate asupra Poloniei şi a regatului ungar. Spre Buda se îndreaptă coloanele tătaro-mongole din toate direcţiile. Unele prin nordul Transilvaniei, trecând prin foc şi sabie sate şi oraşe (Rodna, Bistriţa, Oradea). Altele străbat Moldova pe care o devastează şi, neputând fi oprite de români şi secui, pătrund în Transilvania, pe care o străbat de-a curmezişul, săvârşind alte devastări în satele şi oraşele întâlnite în cale (Braşov, Sibiu, Alba Iulia). O coloană ajunge în sudul Carpaţilor, unde „Miscelau” din ţara românilor şi „Bezeremban” din Oltenia, neizbutind s-o oprească, înaintează şi ea spre Buda.

Lupta a avut loc la 11 aprilie pe râuleţul Sajo. Armatele regelui Bela al IV-lea al Ungariei sunt zdrobite, teritoriile devastate, oamenii duşi în robie, după mărturia canonicului orădean Rogerius (Carmen miserabile). Lupta popoarelor subjugate pe de o parte, iar pe de alta luptele pentru tronul marelui han, au silit pe tătari să se retragă din Ungaria şi Transilvania, menţinându-şi dominaţia la sud şi răsărit de Carpaţi, mai uşoară în Muntenia, mai apăsătoare şi de mai lungă durată în Moldova. Exploatând populaţia acelor teritorii prin obligaţia tributului în folosul hanilor tătari, totuşi teritoriile respective s-au bucurat de o oarecare autonomie, putându-se dezvolta şi acestea, încetul cu încetul. Dominaţia inegală a tătarilor asupra teritoriului României explică şi dezvoltarea inegală a acestora o oarecare perioadă de timp.

Check Also

Presa în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Drumul ascendent al tinerei burghezii naţionale trebuia susţinut şi printr-o serie de organe de publicitate, …

Criza fărâmiţării feudale în Moldova (1432-1457)

Perioada cuprinsă între moartea lui Alexandru cel Bun şi urcarea pe tron a lui Ştefan …

Evoluţia societăţii pe teritoriul României în secolele XI-XII

Pecenegii şi cumanii pe teritoriul României Aşezarea pecenegilor Dezvoltarea firească a societăţii româneşti în toate …

Construcţia democraţiei postdecembriste în România

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea marchează în România trecerea de la un regim totalitar …

Drepturi şi libertăţi democratice în Constituţia României din 1923

Titlul II al Constituţiei, intitulat „Despre drepturile românilor”, cuprindea articolele 5-32 şi preciza drepturile şi …