Consecinţele economice ale primului război mondial

Europa între liberalismul politic şi neoliberalismul economic

La sfârşitul primului război mondial, Europa a cunoscut un al doilea val de construcţii naţionale. Naţiunile Europei Centrale şi Orientale au constituit state naţionale, profitând de fărâmiţarea Imperiului Rus, a celui Austro-Ungar şi a celui Otoman. Astfel, a fost extinsă Europa liberală care fusese încurajată de faimoasa „Declaraţie în 14 puncte” a preşedintelui Wilson în care se regăsea şi ideea respectării dreptului popoarelor de a dispune de ele însele.

Războiul a impus însă statelor europene o economie tot mai planificată, în cadrul căreia un scenariu de dezvoltare prevedea consecinţele unor acţiuni concentrate. Capitalismul bazat pe libera concurenţă a fost menţinut, dar în formula neoliberalismului economic, care însemna intervenţia limitativă a statului în economie.

Refacerea economică a Europei a durat până în 1924. Guvernele au acordat prioritate industriei. Vechile industrii - cărbune, bumbac, construcţii navale - au intrat în declin, în timp ce industriile automobilului şi a electricităţii au cunoscut o mare dezvoltare. Agricultura a fost afectată de imensele distrugeri materiale şi de pierderile umane. Preţurile s-au prăbuşit în condiţiile în care produsele agricole europene nu mai puteau face faţă concurenţei produselor similare provenite din Statele Unite, Canada şi Argentina.

Transporturile şi telecomunicaţiile au fost de asemenea afectate de distrugerile din timpul războiului. Aspectul economic cel mai şocant a fost instabilitatea monetară. Toate monedele europene s-au devalorizat în raport cu dolarul. Inflaţia a atins apogeul în Germania: în iulie 1914 un dolar valora 4 mărci, iar în noiembrie 1923 era echivalent cu 4.200 de miliarde de mărci.

Refacerea stabilităţii economice a impus stoparea anarhiei la nivelul cursului devizelor. Pentru prima oară în istorie, o conferinţă internaţională, la care Statele Unite nu au participat, reunită la Genova în 1922, a reglementat problemele monetare ale Europei. S-a hotărât că fiecare ţară trebuia să ajungă la stabilizarea propriei monede. Fiecare monedă trebuia să devină din nou convertibilă, prin intermediul etalonului de schimb (Gold Exchange Standard), care înlocuia etalonul-aur (Gold Standard).

Imediat după primul război mondial, o criză economică a bulversat societatea europeană. Consecinţele sale au fost: mai întâi creşterea agitaţiei sociale, favorizată de dezvoltarea sindicalismului şi a comunismului revoluţionar de tip bolşevic, care s-a manifestat aproape în toate statele europene, şi creşterea dependenţei Europei de Statele Unite, cât şi de coloniile sale.

Agitaţiile sociale au provocat în unele ţări europene reacţia puterilor conservatoare, care a determinat instaurarea unor regimuri autoritare, în alte ţări europene, democraţia a fost menţinută datorită unor reforme. De pildă, reforme agrare importante au avut loc în România (1921), Finlanda (1922), Bulgaria (1923) şi Cehoslovacia.

Anglia, prima ţară industrializată din istorie, a pierdut în război o parte însemnată a flotei. În plus, legăturile sale economice cu coloniile (India, Egipt, Irlanda) erau puse în dificultate de lupta de eliberare naţională din aceste regiuni. Şomajul industrial a fost important în toată perioada interbelică. Anglia, care avea un sistem economic îmbătrânit, a abandonat în cele din urmă „liberul schimb”, trecând la protecţionism vamal.

Economia Franţei a fost de asemenea grav afectată de război şi de numeroasele datorii către Statele Unite şi Anglia. Franţa a pierdut în această epocă rolul de „cămătar mondial” pe care-l jucase înainte de război. În general, după 1918, influenţa economică a Europei a fost mult diminuată. De acest fapt au profitat Statele Unite, principala putere industrială şi financiară din afara sa. Totuşi, Europa dispunea încă de imense imperii coloniale şi de o mare capacitate de producţie şi inovaţie.

Noile puteri economice

După primul război mondial, Statele Unite au cunoscut, timp de zece ani, o dezvoltare extraordinară. Puterile Antantei datorau Statelor Unite circa 9 miliarde de dolari. Capitalurile americane au fost investite în special în Germania, dar şi în ţările Americii Latine şi ale Asiei, de unde au înlăturat cu precădere capitalul englezesc. Apogeul prosperităţii americane a fost atins în anul 1928, când industria Statelor Unite asigura circa 50% din producţia mondială.

Japonia a profitat de asemenea de consecinţele războiului, extinzându-şi influenţa în zona Pacificului, unde flota sa concura cu cea americană şi engleză. Japonia primise majoritatea coloniilor germane din Oceanul Pacific şi dorea să-şi menţină situaţia predominantă în China. Spre deosebire de japonezi, americanii, animaţi de mândrie dar şi de egoism naţional, s-au retras pe o poziţie de izolaţionism economic.

România după primul război mondial

Deşi Unirea din 1918 a determinat creşterea potenţialului economic al ţării, în ansamblu, România a rămas şi după 1918 o ţară slab dezvoltată din punct de vedere industrial. Statul a făcut însă eforturi susţinute pentru redresarea vieţii economice a ţării afectate de război.

Modernizarea agriculturii şi a relaţiilor agrare a fost unul din punctele forte ale programului de redresare economică a ţării. Reforma agrară din 1921 a schimbat radical structura proprietăţii, astfel încât România a devenit după 1921 o ţară de mici proprietari. Dar fără inventar agricol şi fără capital, ţăranii proprietari nu au putut revigora agricultura românească, producţia de cereale antebelică fiind atinsă abia în 1929.

Anii ’20 au fost şi martorii unei înfierbântate discuţii în jurul problemei industriei şi a industrializării. Liberalii, adoptând lozinca „prin noi înşine”, au susţinut linia industrializării pe căi interne, iar naţional-ţărăniştii au optat pentru politica „porţilor deschise” care favoriza pătrunderea capitalului străin (englez, francez, american) în economia noastră.

Graţie eforturilor proprii, România a atins o rată înaltă de industrializare şi a creat o bună reţea de căi ferate, cu materialul rulant aferent. Totuşi, moneda românească, leul, care fusese echivalent cu francul francez în 1916, s-a depreciat, pierzând din importanţa pe care o avusese în sistemul monetar internaţional.

Check Also

Bazele economice şi creşterea prosperităţii

Fundamentele creşterii economiilor occidentale În 1945, ponderea Statelor Unite în producţia industrială a lumii capitaliste …

Economia şi societatea în timpul marii crize

Criza economică din 1929 Criza economică, un fenomen fără precedent, a început în 1929 în …

Eşecul economic al comunismului

Cauzele eşecului comunismului de tip sovietic După 1945, economia americană domină lumea. URSS, a doua …

Piaţa internă în România între 1864 şi 1878

Cu mult înainte de 1864 începuse a se forma în Moldova şi Ţara Românească o …

Efectele cuceririi Angliei. Feudalitatea şi viaţa economică

De pe vremea regilor saxoni existaseră ţărani şi seniori, colibe şi castele, dar spiritul saxon …