Conflictul din Orientul Apropiat

Statul Israel s-a născut în 1948. Mai mulţi factori s-au conjugat pentru a realiza acest lucru.

A fost mai întâi sionismul, ideea întoarcerii evreilor în Palestina, ţara pe care strămoşii lor fuseseră obligaţi să o părăsească cu 2.000 de ani înainte. Mişcarea sinonistă a fost creată la sfârşitul secolului al XIX-lea de Theodor Herzl. Evreii au obţinut mai întâi susţinerea britanică (Declaraţia Belfour, 1917) apoi internaţională (Conferinţa de la San Remo, 1922) pentru ideea unui Cămin Naţional Evreiesc în Palestina.

Al doilea război mondial şi genocidul nazist au pus cu acuitate problema creării unui stat evreu. ONU a decis în 29 noiembrie 1947 partajarea Palestinei în două state: evreu şi palestinian. La 15 mai 1948, Israelul şi-a proclamat independenţa. Statele arabe au refuzat să-l recunoască şi au pornit războiul. Circa 900.000 de palestinieni şi-au părăsit patria şi s-au stabilit în ţările vecine. Israelul a ieşit victorios şi şi-a sporit teritoriul.

Al doilea război israeliano-arab a avut loc cu ocazia crizei Canalului Suez, în 1956. Egiptul a fost salvat de Statele Unite şi URSS, dar Israelul şi-a păstrat dominaţia asupra regiunii Sinai. Al treilea conflict arabo-israelian, numit „războiul de şase zile”, a fost câştigat tot de Israel, care a anexat noi teritorii. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în 1973 în războiul de Yom Kippur. Statele arabe au ripostat, mărind preţul petrolului de patru ori, precipitând criza economică mondială.

Palestinienii au întemeiat în 1964 Organizaţia de Eliberare a Palestinei (OEP), al cărei lider a devenit Yasser Arafat. În lupta contra Israelului ei s-au folosit şi de mijloace teroriste. În 1979, preşedintele egiptean Anwar Sadat a recunoscut statul Israel. Considerat drept trădător de către arabi, a fost asasinat în 1981. Yitzak Rabin, primul-ministru israelian, a recunoscut în 1995 dreptul Palestinei la stat propriu, dar a fost şi el asasinat (1995). Din 1994, o Autoritate Naţională Palestiniană s-a instalat în Gaza şi în Cisiordania.

Declaraţia de independenţă a statului Israel, mai 1948

„Ţara lui Israel a fost leagănul poporului evreu. Acolo s-a format identitatea sa spirituală, religioasă şi naţională. Acolo şi-a realizat independenţa şi a creat o cultură de valoare atât naţională, cât şi universală. Acolo a fost scrisă Biblia şi de acolo a fost dăruită lumii. Exilat de pe solul Palestinei, poporul evreu a rămas fidel în toate statele în care a fost dispersat şi nu a încetat niciodată să creadă şi să se roage pentru întoarcerea sa în Palestina şi pentru restaurarea libertăţii sale naţionale. [...] La 29 noiembrie 1947, Adunarea generală a Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie în favoarea creării unui stat evreu independent în Palestina [...]. În consecinţă, noi, membrii Consiliului naţional, reprezentând poporul evreu din Palestina şi mişcarea sionistă mondială, [...] proclamăm înfiinţarea statului evreu în Palestina ce se va numi Israel.”