Concert din muzică de Bach, de Hortensia Papadat-Bengescu (comentariu literar, rezumat literar)

Hortensia Papadat-Bengescu, prozatoare, poetă, dramaturg, a debutat la patruzeci şi doi de ani, cu volumul de proză scurtă, Ape adânci (1919), primul roman, Balaurul, făcându-şi apariţia în 1923. Sprijinită de George Topârceanu, încurajată de Garabet Ibrăileanu şi sfătuită de Eugen Lovinescu, scriitoarea evoluează către o proză realist-obiectivă, inaugurată prin ciclul familiei Hallipa, alcătuit din patru romane: Fecioarele despletite (1926), Concert din muzică de Bach (1927), Drumul ascuns (1933) şi Rădăcini (1938), inaugurând astfel, în literatura română, romanul citadin.

Cel mai izbutit roman al ciclului este considerat Concert din muzică de Bach, vocea auctorială explorând destinul Hallipilor, al rudelor şi prietenilor lor, cu toţii aparţinând societăţii mondene a Capitalei, aşa-zisa „lume bună”, o faună compusă mai ales din snobi şi mai puţin din aristocraţi adevăraţi, exagerat stilizaţi, aşa cum remarca George Călinescu: „Aici n-avem de-a face cu ambiţioşi politici, cu avari, cu speculanţi, ci cu persoane preocupate de «ce zice lumea», ambiţionând să dea serate, să fie primite la anumite recepţii dificile, să reacţioneze în toate momentele vieţii, chiar cele mai grave, în modul cel mai distins”.

Modernismul romanului se defineşte şi prin contrastele dintre esenţă şi aparenţă, care nu apelează la ridicol, de aceea imaginea personajelor nu este comică, aşa ca la Caragiale, pentru că eroii sunt deprinşi cât de cât cu stilul de viaţă adoptat. Însă egoismul, amoralitatea, lipsa sentimentelor, dar mai ales snobismul care definesc persoanele din sferele înalte ale Capitalei, fac această lume detestabilă, până la accente groteşti prin reacţii pasionale vulgare.

Snobismul

Snobismul este o atitudine umană, o conduită ce se defineşte prin setea de ascensiune pe scara socială a individului preocupat până la exces de mimarea condiţiei nobiliare, a rafinamentului, a bunului gust, păstrând cu străşnicie aparenţele unei etici impecabile. Snobii admiră şi adoptă fără discernământ şi prin orice mijloace tot ceea ce este la modă în societatea înaltă a vremii, în aşa-zisa „lume bună”.

Snobismul eroilor Hortensiei Papadat-Bengescu, asemănător cu acela manifestat de personajele lui Marcel Proust, este un comportament definitoriu pentru burghezia românească, de origine umilă şi precară, fără ascendenţi aristocratici şi cu atât mai dornică de a se integra în societatea mondenă cu orice preţ, adesea recurgând la genealogii false sau făcând compromisuri inadmisibile în plan moral.

Tema romanului

Tema romanului argumentează formula estetică modernă, prin metoda observaţiei şi a introspecţiei psihologice până în cele mai ascunse zone ale conştiinţei şi „trupului sufletesc”, o viziune grotescă asupra lumii şi o prezentare incisivă a snobismului, o boală a societăţii mondene din mediul citadin. Motivul morţii şi al muzicii, prin interesul exclusiv care li se acordă pe parcursul romanului şi care şi finalizează acţiunea, tind să capete statut de teme majore.

Titlul romanului

Titlul romanului defineşte intriga romanului, esenţa snobismului prin care se definesc personajele, evenimentul muzical fiind exclusiv un prilej de a participa la o manifestare mondenă cu circuit închis, personajele fiind în stare de orice pentru a obţine o invitaţie. Concertul din muzică de Bach nu este neapărat o plăcere melomană, cât mai ales o râvnită mondenitate.

Perspectiva psihologică

Perspectiva psihologică este realizată obiectiv şi realist, prin mijloacele de analiză şi introspecţie până în cele mai adânci zone ale sufletului omenesc, naratorul heterodiegetic şi omniprezent apelând la dialog, monolog interior, autointrospecţie, flashback, retrospecţie, observaţie atentă şi profundă a psihicului personajelor etc.

Perspectiva narativă

Perspectiva narativă realistă defineşte punctul de vedere al naratorului omniscient (heterodiegetic) şi omniprezent asupra evenimentelor povestite la persoana a III-a, iar atitudinea naratorului reieşită din relaţia sa cu personajele profilează focalizarea zero şi viziunea „dindărăt”, argumentând caracterul obiectiv al romanului. Naraţiunea este construită prin modalităţi moderne, evoluţia prozei psihologice de la subiectiv la obiectiv, se manifestă prin îmbinarea aspectelor vizibile la suprafaţa sufletului uman cu procesele obscure din adâncimile fiziologice, fapt care l-a determinat pe Eugen Lovinescu să definească romanul autoarei prin paradoxul „subiectivităţii obiective”.

Relaţiile temporale

Relaţiile temporale sunt reale şi cronologice, bazate pe fapte verosimile petrecute în perioada interbelică, din perspectivă cronologică sau discontinuă, prin flashback şi analepsă. Relaţiile spaţiale reflectă un spaţiu real deschis, al Bucureştiului, dar mai ales unul imaginar închis, al trăirilor interioare din sufletul şi conştiinţa personajelor.

Structura şi compoziţia romanului

Structural, romanul este alcătuit din optsprezece capitole şi o notă de prezentare la început, aşezată ca motto: „Acest roman s-a citit pe măsură ce a fost scris şi a fost lucrat pe măsură ce s-a citit în şedinţele literare ale cercului «Sburătorul» din anul 1925”.

Epicul

Epicul este aproape inexistent, nu sunt acţiuni proprii, ci analize şi introspecţii psihologice, care dezvăluie semnificaţiile întâmplărilor, interesează nu ceea ce se întâmplă, ci reacţiile sufleteşti ale personajelor puse sub lupă, mărite de mai multe ori. Prezentarea evenimentelor şi a personajelor făcută direct de naratorul omniprezent alternează cu introspecţia ori analiza psihologică întreprinsă de către personajul însuşi, precum şi cu diferite puncte de vedere ale celorlalte personaje asupra aceleiaşi situaţii, prin relativism, categorie estetică specifică modernismului.

Hortensia Papadat-Bengescu

Primul roman al ciclului romanesc (de romane) al Hallipilor, intitulat Fecioarele despletite, profilează componenţa familiei Hallipa, ai cărei membri îşi continuă destinul în romanele viitoare. Ca modalitate narativă, acest prim roman utilizează personajul-reflector, Mini, care relatează, la persoana a III-a, viziunea sa despre această lume. Doru Hallipa, stăpânul moşiei de la Prundeni, se căsătoreşte cu Lenora, o femeie senzuală şi comodă, care va isca în jurul ei o serie de dezastre. Locotenentul Paulici, primul soţ al Lenorei, se sinucisese în împrejurări misterioase.

Din căsătoria cu Doru rezultă două fete, Elena şi Coca-Aimee, pe care mama le creşte ca pe nişte plante de seră. Pe când îşi renovau conacul, Lenora întreţine o relaţie amoroasă cu un zidar italian şi o naşte pe Mika-Le, care moşteneşte de la tată înclinaţii perverse. Adulterul apasă greu în conştiinţa Lenorei, din care cauză cade într-un fel de apatie nervoasă şi este internată la sanatoriul doctorului Walter. Căsătoria se destramă, Doru vinde Prundenii şi se întoarce la Eliza.

Acţiunea romanului

Acţiunea romanului Concert din muzică de Bach este realistă şi continuă destinul familiei Hallipa prin descendenţii ei, fiind construit - în principal - pe destinul a trei cupluri: Lina şi profesorul Rim; Elena şi inginerul Drăgănescu; Ada Razu şi prinţul Maxenţiu. În cadrul fiecărui cuplu intervine un intrus, care destabilizează relaţiile familiale ale partenerilor, formând un triunghi conjugal, în spaţii casnice diferite: între Lina şi doctorul Rim se interpune Sia, între Elena şi inginerul Drăgănescu intervine muzicianul Marcian, iar între Ada Razu şi prinţul Maxenţiu se amestecă Lică Trubadurul.

Faptele se petrec în Bucureşti, perspectiva spaţială reală şi deschisă argumentând caracterul citadin şi modern al romanului. Stările conflictuale se manifestă fie în casa Elenei, fiica mai mare a Lenorei, căsătorită cu fabricantul bogat Drăgănescu, fie în casa Linei, soţia profesorului Rim ori în familia prinţului Maxenţiu, însurat din interes cu „făinăreasa” Ada Razu.

Cele trei căsnicii s-au realizat din interes, reliefând snobismul personajelor cu adânci rădăcini în orgoliile personale: Elena s-a măritat cu George Drăgănescu pentru a se răzbuna pe fostul logodnic, prinţul Maxenţiu, fiindcă acesta se lăsase cucerit de farmecele surorii ei vitrege, Mika-Le; Doctoriţa Lina, urâtă, bondoacă, dar plină de energie, îşi dorea un statut social onorabil şi îi oferă lui Rim, în schimbul căsătoriei, o catedră universitară; Ada Razu, fiica unui morar îmbogăţit, zisă şi „făinăreasa”, se căsătoreşte cu prinţul Maxenţiu cu scopul ţintit de a pătrunde în societatea înaltă a Bucureştilor, scoţându-l, în schimb, pe acesta din sărăcie şi salvându-i moşia ipotecată.

Incipitul

Romanul începe în casa nouă a Rimilor, la care vine în vizită Mini, personaj-reflector, purtătoarea veştilor şi ştirilor de ultimă oră de la o familie la alta. Un alt personaj-reflector este Nory Baldovin, care are în roman aceeaşi misiune, de a transmite informaţii şi bârfe de la un personaj la altul.

Incipitul romanului este reprezentat de o informaţie care parcă întrerupe acţiunea ce se desfăşura deja în casa Rimilor, anunţând un musafir, pe Mini: „Se auzi soneria la uşa din faţă”. Tânăra constată cu surprindere că, odată cu noua casă, Rimii s-au pricopsit cu o infirmieră, Sia, care să-l îngrijească pe profesor. Fata părea inertă şi greoaie, semănând cu „un bloc impermeabil, care slujea de adăpost unor gânduri puţine, dosnice, încăpăţânate”.

Sia se grăbeşte să iasă la poartă ca să-şi întâlnească tatăl, pe Lică Trubadurul, care o chemase prin fluierături şi Mini află cu uimire că infirmiera este fata lui, aşadar nepoata Linei. În ipostaza de personaj-reflector, Mini observă tot ceea ce se întâmplă în viaţa personajelor şi transmite aceste ştiri celorlalţi. Însă ceea ce nu ştia nici Mini şi nici altcineva era faptul că relaţiile dintre Lina şi Lică erau cu mult mai complicate şi ţinute în secret de către cei doi.

În tinereţe, Lina avusese un „incident” amoros cu vărul ei, Lică, şi o născuse pe Sia, pe care o crescuse el, deoarece „urâta şi proasta se văitase şi bocise”, atunci când „se întâmplase buclucul”. Creşterea fetiţei nu-i îngrădise libertatea „vagabondului inofensiv veşnic cu mâinile în buzunar”, întrucât găsea mereu „îndrăgostite” care să-i găzduiască o vreme pe el şi pe fetiţă, acest „trai aventuros” asigurându-i „tacâmul pus şi patul aşternut pretutindeni, fie ca oaspe, fie ca amant”.

Sia avea acum 19 ani, făcuse ca vai de lume o şcoală de infirmiere, dar fiind proastă şi leneşă nu reuşise să stea prea mult la un serviciu. Sătul să o tot întreţină, Lică o convinsese pe Lina să ia fata în casa ei, sub pretextul de a-l îngriji pe Rim, care suferea de gută, boală pe care el o amplifica dintr-o comoditate şi o lene ieşite din comun. Profesorul Rim avea un caracter urâcios şi Mini credea că face „pe bolnavul cu dinadinsul”, complăcându-se în starea de pacient, părea că vrea „să consume un timp inutil”. Rim, „deşirat şi spălăcit”, fiul unui vameş din Ungheni, considera că Lina trebuia să se simtă onorată că o luase de nevastă, mai ales că „avea s-o aibă pe cap toată viaţa”, chiar dacă el primise în schimb o catedră universitară şi, de curând, această casă, ce fusese cumpărată pe numele amândurora, cu banii Linei.

Plecând de la Sia, Lică o cunoaşte pe Ada Razu, ce se plimba cu trăsura împreună cu soţul ei, prinţul Maxenţiu, care mâna caii şi era gata să-l lovească. Lică prinsese, cu o mână sigură, zăbala cailor şi izbutise să-i supună cu gestul curajos al unui om ce se pricepe la cai, fapt ce o impresionase pe Ada. Prinţul Maxenţiu era fiul unei cântăreţe de varieteu, Zaza şi al unui „prinţ bătrân şi decavat” (care a pierdut toţi banii la jocuri de noroc, ruinat). Deşi cei doi nu erau căsătoriţi, copilul fusese recunoscut şi moştenise titlul nobiliar, care constituise şi argumentul pentru care Ada îl luase de bărbat. Bruneta Ada Razu moştenise o avere importantă la moartea tatălui său, fost morar, care se îmbogăţise „din faină” şi de aceea ei i se mai spunea şi „făinăreasa”.

Maxenţiu, bolnăvicios de mic, lipsit de energie şi sărăcit, îi oferise Adei titlul nobiliar în schimbul traiului îmbelşugat, dar prinţul se îmbolnăvise de ftizie. Ada, fire vioaie, viguroasă, iubind sportul, „îl târa” după ea în diverse vizite, pe terenurile de sport, pentru ca lumea să se deprindă cu noul statut de prinţesă. Toate aceste activităţi obositoare îi agravează boala lui Maxenţiu, care şi-ar dori să zacă acasă şi să-şi studieze simptomele maladiei. De altfel, introspecţia psihologică pe care vocea auctorială o exercită asupra funcţiilor fiziologice are profunzimi nebănuite, urmărindu-se cu meticulozitate reacţiile organismului bolnav şi ale personajului.

Ada Razu îl angajează pe Lică Trubadurul profesor de echitaţie la grajdurile sale, făcându-şi-l amant. Ea urmăreşte să-l introducă pe Lică în lumea mondenă, profitând de faptul că acesta era unchiul Elenei Drăgănescu, dar familia îl respingea ca pe „o ruşine”. Ocazia de a pătrunde în cercul restrâns al Elenei se ivise în persoana muzicianului de talie europeană, Marcian, văr cu Maxenţiu, pe care Ada îl convinge să cânte la concertul din muzică de Bach, organizat de Elena Drăgănescu în saloanele sale, eveniment monden, pentru care toată protipendada Capitalei ar fi făcut orice ca să primească o invitaţie. Tinerele Mini şi Nory sunt în relaţii de amiciţie cu familiile din „societatea înaltă” a Capitalei, comentează toate evenimentele ce au loc în lumea bună, duc ştirile pe care le adună de la unii ca să le spună celorlalţi, ambele întruchipând personajul-reflector.

În alt plan psihologic, cei doi gemeni Hallipa, fraţi cu Elena Drăgănescu, sunt tipuri de detracaţi (dereglaţi, dezechilibraţi) cu inteligenţe complementare şi gesturi automate, deprinşi să-l secondeze pe Rim, ca nişte ucenici groteşti pe maestrul lor, care i-a luat ca asistenţi la facultate. Deşi nu reuşiseră să termine liceul, gemenii veniseră din Germania cu o diplomă de farmacişti, căpătată nu se ştie cum. Ei sunt excesiv de amabili cu oricine, dacă au un interes sau un câştig. Ca orice fiinţe inferioare, iubesc umezeala şi întunericul, făcându-şi un laborator insalubru la subsolul Facultăţii de Medicină, unde se simţeau foarte bine şi unde făceau afaceri cu studenţii care voiau să promoveze examenele fără prea multă învăţătură.

Relaţiile amoroase

Relaţiile amoroase ale personajelor amplifică valenţa psihologică a romanului, în fiecare familie se cristalizează triunghiurile conjugale. Elena devine amanta lui Marcian, relaţie care-i satisface orgoliul de snoabă, deoarece acesta era un muzician celebru şi, totodată, vărul lui Maxenţiu. Ada Razu, poreclită „făinăreasa”, îl cumpără pe prinţ pentru titlul aristocratic, pentru poziţia sa socială şi-i salvează, în schimb, moşia ipotecată, asigurându-i un trai îmbelşugat. Adei i-ar fi făcut mare plăcere să-şi afişeze relaţia amoroasă cu seducătorul Lică Trubadurul, mai ales că boala soţului ar fi fost o scuză acceptabilă, dar convenienţele sociale îi impuneau prudenţă, deoarece „reputaţia ei era prea proaspătă”.

Doctorul Rim o seduce pe Sia, aceasta rămâne gravidă şi este dată afară din casă de Lina. Profesorul o duce în mansarda asistenţilor săi, gemenii Hallipa, fraţii degeneraţi, care încearcă, în demenţa lor, să-i facă o întrerupere de sarcină, după ce profită şi ei de biata fată. Jignită de comportarea soţului, Lina îi mărturiseşte lui Rim că Sia este fiica ei, dar el rămâne impasibil la această destăinuire şi o roagă s-o salveze, întrucât fata făcuse infecţie. Lina refuză cu încăpăţânare să intervină şi Sia moare.

Elementul central al romanului

Elementul central al romanului este pregătirea şi susţinerea concertului din muzică de Bach în saloanele Elenei Drăgănescu, un eveniment monden, care se împiedică în tot felul de amănunte organizatorice, fiind amânat de mai multe ori. Seratele muzicale din casele Elenei Drăgănescu, la care se aduna toată protipendada Capitalei, argumentează caracterul citadin şi modern al operei.

Modalităţi artistice

Hortensia Papadat-Bengescu instalează definitiv în literatură romanul românesc citadin. Deşi prozatoarea face adevărate studii ale personalităţii naturii umane, ea nu realizează un roman social, mai exact, conturează coloristic o lume cosmopolită, o „burghezie de formaţie recentă, fără tradiţii, tară moral, fără gust” (George Călinescu), o societate a parveniţilor, a îmbogăţiţilor de după război: Lică Trubadurul fusese plutonier major în armată, Ada Razu e fată de făinar, milionarul Drăgănescu se trage dintr-o familie de cârciumari, profesorul Rim este fiul unui vameş de la Ungheni. „Sufletul acestor oameni e încă primitiv şi grosier sub reflexe de aur şi de purpur. Din civilizaţie, ei n-au decât confortul” spune criticul Mihai Ralea.

George Călinescu observa gustul pentru patologie al romanelor Hortensiei Papadat-Bengescu: Lenora este mai întâi bolnavă de nervi, apoi moare de cancer, Drăgănescu suferă de inimă, prinţul Maxenţiu moare de tuberculoză etc.

Hortensia Papadat-Bengescu creează o literatură feminină, pendulând între „explozie lirică”, „exuberanţă senzorială” şi „sensiblerie discretă”, spunea Eugen Lovinescu, iar criticul „Vieţii româneşti”, Garabet Ibrăileanu, este de-a dreptul entuziasmat de „originalitatea operei şi caracterul ei eminamente feminin”.

Finalul

În finalul romanului, toate personajele se întâlnesc la înmormântarea Siei, fiecare afişând o mască îndurerată, sub care se ascunde nerăbdarea şi satisfacţia că seara urma să aibă loc mult râvnitul concert din muzică de Bach, care nu constituia pentru nimeni un eveniment muzical, ci unul monden, un prilej de a-şi verifica prestigiul de membri ai societăţii înalte bucureştene.

Romanul nu are un fir epic, întrucât este o proză de analiză psihologică, autoarea urmărind mai ales introspecţia personajelor, a tarelor morale şi sociale.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …