Circulaţia monetară în Moldova şi Ţara Românească în perioada de trecere de la feudalism la capitalism

În lipsa unui sistem monetar naţional, interzis de stăpânirea otomana, ţările române au fost expuse tuturor inconvenientelor şi daunelor rezultând din haosul monetar al Imperiului Otoman. La începutul secolului al XIX-lea circulau în principate peste 20 de specii monetare, în care nici boierii nu se puteau descurca. Confuzia şi nesiguranţa pe care o întreţinea această varietate de monede au fost agravate prin politica monetară a Porţii, care altera titlul monedelor, bătea chiar monede străine false şi le impunea la un curs arbitrar.

Aceste practici au zdruncinat creditul, au creat nenumărate conflicte între creditori şi debitori şi au provocat mari perturbaţii în viaţa economică. Kiselev a evaluat pierderile care rezultau pentru economia noastră din practicile frauduloase ale Porţii la 25% pe an. Consulii Austriei se plâng de asemenea că varietatea monedelor şi instabilitatea cursului, determinate de politica monetară a Porţii, contribuie la descurajarea negustorilor austrieci care trimiteau mărfuri în Orient.

Marii negustori au rezolvat aceste dificultăţi servindu-se în măsură tot mai mare de poliţe şi de plata prin compensaţii. Unii au făcut afaceri mănoase din schimbul monedelor, din speculaţii asupra cursului şi chiar din baterea monedei. Ei strângeau beşlii, funduclii şi alte monede de argint bun şi le converteau la monetăria din Alba Iulia în taleri austrieci, realizând un câştig de 35-40%.

Dar aceste speculaţii n-au făcut decât să scoată şi mai limpede în evidenţă situaţia anormală şi dăunătoare economiei principatelor. Ele nu puteau face o politică economică naţională fără o monedă a lor, stabilă şi reală. Concluzia care se desprindea din această experienţă era că, pentru a avea o politică economică naţională, jugul otoman trebuia scuturat.

Această constatare e cu atât mai importantă cu cât, în perioada de care ne ocupăm, se formase o pătură de negustori pământeni care o puteau transforma într-o bază de acţiune politică. Cu toată concurenţa austriacă, negustorii de ţară s-au înmulţit şi s-au întărit. Casele de comerţ din Transilvania, ca aceea a lui Hagi Constantin Pop sau a fraţilor Manicate, au format numeroşi negustori pământeni şi i-au introdus în reţeaua afacerilor lor, care cuprindea tot sud-estul Europei. Corespondenţa comercială a reprezentanţilor acestor case, ţinută în limba română, dovedeşte progresul negustorilor băştinaşi.

Dezvoltarea comerţului mai e atestată şi de un număr din ce în ce mai mare de boieri de toate gradele, care se fac negustori. Cazul lui Barbu Pleşoianu, care declară lui Hagi Constantin Pop că „mai mult iubesc partea neguţătorească decât partea boerească” sau acela al lui Răducanu Golescu, care oferă aceluiaşi Pop toată mierea şi ceara ce va strânge, sunt caracteristice. Ele arată că negoţul exercită deja o atracţie atât de puternică asupra clasei feudale, încât o descompune, o transformă şi o asimilează în parte.

În concluzie, negustorii au jucat, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea un rol progresist, pe care F. Engels, referindu-se la situaţii similare, nu ezită să-l califice de „revoluţionar”. Ei introduc sub diverse forme - arendăşia, avansuri asupra producţiei, împrumuturi - capitalul comercial în economia feudală rutinară şi închisă şi, forţând-o să producă pentru piaţă, extind, diversifică şi internaţionalizează producţia. Prin aceasta, comerţul favorizează dezvoltarea germenilor noului mod de producţie capitalist.

În toate domeniile de activitate, influenţa comerţului, considerabil întărit, se face tot mai mult simţită. Tranzacţiile comerciale iau, după 1774, un avânt atât de puternic, încât putem considera ultimul sfert al secolului al XVIII-lea ca un moment decisiv pentru dezvoltarea economiei noastre. În urma victoriilor Rusiei asupra Imperiului Otoman, tratatele de pace, ca şi firmanele smulse Porţii de diplomaţia rusă, au îngrădit monopolul turcesc şi au creat comerţului nostru condiţii de dezvoltare mai favorabile.

Chiar şi Poarta a trebuit să-şi plătească aprovizionările la un preţ din ce în ce mai apropiat de acela al pieţei. Astfel, Lejeune, traducătorul şi comentatorul lui Raicevich, a putut să constate, între 1788, data apariţiei Observaţiilor acestuia, şi 1820, data traducerii lor în limba franceză, „schimbările fericite” care s-au produs „în cursul ultimelor domnii” în Ţara Românească.

Check Also

Prefacerile politice din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Apariţia unei noi boierimi A doua jumătate a veacului al XVI-lea este frământată de un …

Consolidarea poziţiei internaţionale a Moldovei (1365-1400)

Statul feudal moldovean s-a consolidat şi şi-a desăvârşit organizarea în a doua jumătate a secolului …

Cauzele interne şi externe ale înfrângerii Revoluţiei din 1848 în Ţara Românească

Înfrângerea revoluţiei a fost determinată de faptul că în ţară capitalismul era slab dezvoltat şi …

Criza fărâmiţării feudale în Moldova (1432-1457)

Perioada cuprinsă între moartea lui Alexandru cel Bun şi urcarea pe tron a lui Ştefan …

Întărirea presiunii otomane asupra Ţării Româneşti (1496-1521)

La sfârşitul secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al XVI-lea, istoria Ţării …