Cine sunt albanezii?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Cine sunt albanezii?, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie a fost publicată în „Analele Academiei Române”, tomul XXIII, „Memoriile secţiunii literare”; republicat, fără modificări şi aproape în acelaşi timp, în „Literatura şi arta română”, 1900-1901. Titlul studiului este însoţit de menţiunea: „Conferinţă ţinută în şedinţa Academiei Române de la 25 mai 1901”.

În transcrierea textului am lăsat nemodificată grafia sunt (cu u), pentru că scrierea latinizată cu u se impusese, influenţând, pe la 1900, rostirea, cultă; totodată, trebuie arătat că se scria nu numai în „Analele Academiei”, ci şi în revista lui N. Petraşcu „Literatura şi arta română”.

Strat şi substrat, cu subtitlul: Genealogia popoarelor balcanice, a fost publicat în „Analele Academiei Române”, tomul XIV, 1891-1892, precum şi în „Revista nouă” nr. 1-2 din 1892. Acest studiu e reprodus şi în Etymologicum Magnum Romaniae, 1893. Hasdeu susţine aici ideea autohtonismului albanezilor şi că aceştia ar fi „traci nelatinizaţi”: „Din prima amalgamare - latinizarea tracilor - se sustrage numai neamul albanez, unicul supravieţuitor nemijlocit al stratului antelatin şi acela mulţumită căruia noi putem şti astăzi cam ce fel de ginte a fost acea tracică, ceea ce n-am şti aproape deloc după puţinele date linguistice şi etnice împrăştiate pe ici-colea în literatura clasică” (1976).

B.P. Hasdeu

Ipoteza că leagănul primitiv albanez trebuie căutat la litoralul Adriatica, adică în actuala patrie a albanezilor, ne întâmpină la Hasdeu încă din 1875, în Istoria critica a românilor.

Referindu-se la Wilhelm Tomaschck (1841-1901), lingvist şi istoric vienez de origine cehă, Hasdeu are în vedere opera celebră a acestuia Die alten Thraker, I-II, Wien, 1893-1894.

Pe Louis Benlöv (scris şi Benlocw) îl reţine ca autor al lucrării Apercu general de la science comparative des langues. Paris, 1858. A colaborat la primele numere (1897) ale revistei albaneze „Shqiperia”, care apărea la Bucureşti. A publicat, de asemenea, Analyse de la langue albanaise, Paris, 1879, şi, mai de vreme, La Grèce avant les Grecs, Paris, 1877.

G.H.T. Reinhold, medic german, autor al cărţii Noctes pelasgicae, Atena, 1855, care conţine şi fragmente de cântece populare provenite de la albanezii din Grecia.

Dr. Blau era cunoscut lui Hasdeu prin Das Albanesische als Hulfsmittel zur Erklärung der Lykischen Inschriften, în „Zeitschrift der deutsch. Morganländische Geselschaft”, vol. XVII, Lipsiae, 1865.

Moratti publicase la Firenze, în 1887, volumul Studi sulle antiche lingue italiche, iar doi ani mai târziu, în 1889, la Pavia, Fondi antelatini nelle lingue romanze.

Girolamo de Rada (1814- 1903), poet romantic şi publicist patriot provenit din colonia albaneză din Calabria; capodopera sa este poemul romantic Canti di Milosao figlio del Despota di Scutari, Napoli, 1836. În 1864, publică la Napoli Antichità della nazione albanese e sua affinità con gli Fileni e i Latini. De Rada a întemeiat şi a condus câteva publicaţii cu caracter patriotic. „L’Albanese d’Italia”, scoasă de el la Napoli în 1848, este, de fapt, prima gazetă albaneză. Împreună cu fiul său, Giuseppe, a întocmit o Grammatica della lingua albanese, Firenze, 1870.

În legătură cu Graziadio Isaia Ascoli (1829-1907), amintim că în revista întemeiată de el în 1873, „Archivio glottologico italiano”, şi-a tipărit Hasdeu studiul consacrat articolului în română şi albaneză intitulat: Le type syntactique „home-ille ille-homo e sa parantele (în tomul III, 1879). Într-o formă mult dezvoltată, studiul a fost republicat în Cuvente den bătrâni, vol. II, 1879. Hasdeu se referă aici la lucrarea lui Ascoli Framinenti albanesi, în Studii critici, 1861.

Din lista de cuvinte „albaneze” din română dată de Hasdeu sunt mai greu de acceptat codru, mire, sat, stăpân, văpaie, deşi nu lipsesc dovezile că şi acestea ar fi putut proveni din substrat.

Melc are aparenţa unui cuvânt din substrat, dar dovezile pentru aceasta ne lipsesc. Unii cercetători pornesc de la singularul învechit melci (singularul melc ar fi fost refăcut ulterior) pentru a demonstra originea bulgară a termenului (conferă Dicţionarul limbii române). În codomelc, e posibil să avem o compoziţie în care primul termen ar fi coadă (conferă Dicţionarul limbii române, s. coadă).

Echivalentul albanez al rom. melc este kermill (cu pi. hermij). Dicţionarele mai înregistrează şi formele kethmill şi kacamill; la G. Meyer sunt date şi kremill, kermi, kemill, garmill, atestate în texte vechi sau în graiuri; pentru alte variante; Cabej, Studime gjuhesore, vol. I, Prishtine, 1976, unde se propune şi o etimologie pentru kermill: un plural singularizat al lui krinib „vierme”. Celelalte variante se explică, după tabel, fără dificultăţi. De remarcat că învăţatul albanez nu face nici o apropiere între alb. kermill şi rom. melc.

Pentru detalii asupra ipotezei lui Hasdeu privitoare la originea indo-europeană a lui melc, v. în acest volum studiul Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică.

Hasdeu a consacrat rotacismului câteva pagini de mare valoare în Cuvente den bătrâni, 1879. Cu problema rotacismului lui n intervocalic s-a ocupat şi la unul dintre cursurile sale universitare.

Ideea că unele cuvinte de origine latină şi-au schimbat sensul prin calc după traco-dacă este extrem de valoroasă. Un studiu special cu această temă nu s-a făcut încă.

Rom. omuşor, alb. njerith, diminutive derivate de la om, respectiv njeri „om” şi având înţelesul de „uvulă, luetă”, îşi găsesc un corespondent cu structură lexico-semantică identică în bulgară: (derivat de la „bărbat”).

Pledoaria lui Hasdeu pentru ideea că între română şi albaneză asemănările gramaticale sunt cu mult mai numeroase şi mai importante decât cele lexicale se întemeiază pe lucrările lui Jernej Bartolomeu Kopitar (1780-1844), lingvist austriac de origine slovenă, care a studiat limbile balcanice din perspectiva, trăsăturilor comune ale acestora.

După Kopitar, româna, albaneza şi bulgara ar reprezenta o singură formă de limbă exprimată prin trei materiale lingvistice: „nur eine Sprachform..., aber mit dreyerley Sprachmaterie”; „drey lexicalisch verschieden, aber grammatisch identischen Sprachen”. Asemănările din gramatica celor trei limbi se explică, după învăţatul austriac, prin acţiunea substratului trac. Aceste idei, prin care se anticipa lingvistica balcanică, au fost continuate, între alţii, de Miklosich, Weigand, Sandfeld.

Numele lui Franz Miklosich (1813-1891), elev al lui Kopitar, revine extrem de des în studiile lui Hasdeu. Importanţa excesivă pe care, chiar în acest studiu, Hasdeu o acordă elementelor de fonetică şi de gramatică atribuite substratului este determinată şi de influenţa pe care Miklosich a exercitat-o asupra sa. Lucrările lui Miklosich sunt fundamentale pentru lingvistica balcanică, al cărei creator poate fi considerat cu tot dreptul.

Cităm aici: Die slavischen Elemente im Rumunischen, Viena, 1862; Albanische Forschungen, I-III, Viena, 1870, 1871; Rumunischen Untersuchungen, Viena, 1881; Etymologisches Wörterbuch der slavischen Sprachen, Viena, 1886 etc. cât priveşte româna, Miklosich a explicat ca fenomene de substrat vocala ă, rotacismul lui -n-, formarea numeralului cardinal de la 11 la 19 cu super, formarea viitorului cu velle plus infinitivul, omonimia genitivului cu dativul, înlocuirea infinitivului prin conjunctiv, postpunerea articolului definit etc., precum şi un mare număr de cuvinte: abure, a băga, brad, brâu, buză, a bucura, cătun, copil, gata, groapă, grumaz, guşă, mal, moş, pârâu etc. Asemănările dintre română, albaneză şi bulgară se explică, după el, prin substratul comun. Miklosich vorbeşte mereu de influenţa limbii dace asupra latinei balcanice.

Am insistat aici în mod special asupra operei lui Miklosich pentru a arăta că în chestiunile de balcanistică Hasdeu l-a urmat îndeaproape, deşi nu de puţine ori i-a respins ideile.

Dr. Rethy Laszlo, istoric maghiar din secolul trecut, adversar al ideilor de continuitate românească la nordul Dunării. Rethy este o victimă în furci a lui Hasdeu în Etymologicum Magnum Romaniae, 1976.

Existenţa dacilor liberi în zonele de nord, nord-vest şi nord-est faţă de Dacia Traiană este recunoscută astăzi de toţi istoricii.

Sabituus (rex) nu e înregistrat în repertoriile recente de nume proprii dace (Decev, Georgiev, Duridanov, Russu).

Explicaţia numelui albanez tosc, atribuit populaţiei din jumătatea de sud a ţării, din costo(boci), prin metateză, nu trebuie luată în seamă.

Demetrio Camarda, cărturar albanez din Italia, autor al unei opere clasice: Saggio di grammatologia comparata sulla lingua altánese, Livorno, 1864, urmată de un Appendice (Prato, 1866), care conţine texte însoţite de traducerea lor în italiană, precum şi de un foarte util indice de cuvinte. Hasdeu a folosit mult gramatica lui Camarda.

Anastas Kulluriotis (1822-1882), om de cultură, publicist şi patriot albanez din Grecia; a cules folclor.

Karbe „vultur” nu e înregistrat în dicţionarele explicative. G. Meyer se referă la atestarea din versul lui Kulluriotis, arătând că termenul ar proveni din slavă; în orice caz, nu are nici o legătură cu numele carpilor, care provine dintr-un radical comun cu al oronimului Carpaţi (la Ptolemeu), ceea ce Hasdeu constatase încă în Istoria critică. În albaneză există însă un substantiv harpe „stâncă”, pe care numeroşi învăţaţi îl consideră de origine balcanică (tracă sau iliră) preromană.

După ortografia actuală: shqiptar „albanez”, shqip „în limba albaneză”, shqipenje, -a „vultur” (şi shqipe, -ja „id”).

În legătură cu numele vechi al albanezilor şi al Albaniei, trebuie spus, mai întâi, că o întinsă zonă de câmpie din vestul Albaniei se cheamă şi astăzi Arben. În sudul ţării, toponimul Arber, este răspândit şi, tot acolo, o regiune întreagă poartă numele Laberia, care nu este altceva decât Albania devenit Alleria (cu rotacism) şi apoi, cu metateză, Laberia.

În textele vechi, din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, termenii Arbeni „Albania”, arbenesh „albanez”, aiberuer „id”, arbenisht „albanezeşte” apar frecvent. În scrierile vechi ale popoarelor vecine, s-au impus (direct sau indirect) termenii albanezi: în sârbă arbanas, în română arbănaş, în bulgară arbananu. În scrierile latine medievale sunt cunoscuţi termenii Albania, arbanenses şi albanenses. Ptolemeu, în secolul al II-lea, d.Hr., însemna pe harta sa un trib Albanoi, cu oraşul Albanopolis. Concluzia este că albanezii şi-au păstrat neîntrerupt, din antichitate până astăzi, numele naţional arben, arber.

Numele de astăzi, shqip, shqiptar, shqiperi, sunt relativ noi, s-au impus în perioada de dominaţie otomană. Aceste nume nu apar în vechile texte albaneze şi, ceea ce e foarte important, ele nu sunt cunoscute nici albanezilor din Italia şi din Grecia, care, după cum se ştie, au plecat din Albania în secolul al XV-lea, când a început asuprirea otomană.

Trebuie menţionat însă că la autorii vechi (Buzuku 1555, Budi, 1621, Bogdani, 1683) apare cuvântul shqip cu sensul „în limbă; în limba albaneză” (deci nu cu sensul etnic propriu-zis). De la acest cuvânt a derivat verbul shqiperoj „a explica, a traduce în albaneză” şi shqiptoj ,,a rosti”. În jurul anului 1700, shqip începe să fie folosit ca termen etnic.

După Cabej (Studime gjuhesore), care a studiat numele naţionale albaneze, shqip „albanez” nu ar avea legătură etimologică cu shqipe „vultur”. Etimologia lui shqip este încă neelucidată.

Besa este un termen de jurământ, o „parole d’honneur”, pe care odată dat, albanezul îl respectă chiar cu preţul propriei vieţi. Dacă cineva e urmărit de crimă şi-ţi cere besa în propria-ţi casă, eşti dator să-l aperi chiar dacă afli de la urmăritori că fugarul e vinovat de uciderea fiului tău. Besa a jucat un rol important în perpetuarea vendetei, dar şi în cultivarea încrederii în forţa colectivităţii din vremea asupririi otomane.

Mai obişnuit se spune besa bese „jurământul (e) jurământ” (conferă şi locuţiunea: u lidhen me besa bese „s-au legat cu jurământ”; i hane dhane bese „i-au dat jurământ”, Fjalor shqip); de la bese, verbul besoj „a crede”, adjectivul besnik „credincios” etc. Besa este o lege a pământului, ca şi ospitalitatea. Ea e descrisă în Canonul lui Leka Dukagjin, de Stjefen Konst. Gjecov, publicat la Shkodra în 1933. Dintre studiile mai noi asupra besei, cităm cartea lui Mark Krasniqi. Gjurme e gjurmime (= Traces et recherches), Prishtine, 1979.

Alb. bese „credinţă” a fost pus în legătură etimologică cu numele tribului trac încă de Hahn, Albanesische Studien. Ideea că ar fi un derivat nu prea vechi din be „jurământ” cu suf. -se (conferă Cabej, Studime etimologjike) nu e convingătoare, mai ales că bese este el însuşi un cuvânt foarte productiv în derivate; de asemenea, suf. -se nu se adaugă decât la teme verbale. Bese sa răspândit şi în unele limbi vecine.

Explicaţia propusă de Hasdeu pentru rom. dial. abeş „zău! pe legea mea” repetată de unii învăţaţi, nu rezistă.

Hidronimul antic Ister nu poate fi explicat, cum crede Hasdeu, prin alb. i sterhă (corect: sterre, adj., fără articol prepozitiv); alb. sterre pare recent, dezvoltat din sterne „groapă adâncă în care se adună şi se păstrează apa de ploaie” (conferă Cabej, Studime gjuhesore).

Hasdeu nu şi-a onorat promisiunea: cele două studii nu au apărut niciodată.

În transcrierea actuală, proverbul cu care Hasdeu îşi încheie studiul se redă astfel: gjaku uje s’benet „sângele apă nu se face”.

După cum se ştie, teoria lui Hasdeu privitoare la originea albanezilor a fost respinsă de Ovid Densusianu, dar acceptată, într-o anumită formă, de Vasile Pârvan, Sextil Puşcariu şi mai recent, de Vladimir Georgiev.

Check Also

Doina răstoarnă pe Rosler, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Doina răstoarnă pe Rosler, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie …

Doina. Originea poeziei poporane la romani, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Doina. Originea poeziei poporane la romani, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui …

Ghioc şi sglăvoc. Un dublet greco-latin în limba română, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Ghioc şi sglăvoc. Un dublet greco-latin în limba română, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Din istoria limbei române, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Cele zece articole din cuprinsul cărţii Din istoria limbei române, de B.P. Hasdeu, au apărut …

Laletica sau fiziologia sonurilor, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Laletica sau fiziologia sonurilor, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie …