Ceva mai bun, mai omenesc, de Panait Istrati (comentariu literar, rezumat literar)

Ceva mai bun, mai omenesc, de Panait Istrati, este o povestire scrisă la Sanatoriul Filaret la 14 mai 1933 şi a cărei primă ediţie a apărut în „România literară”, nr. 66 din 20 mai 1933.

Panait Istrati

Fragment

România literară şi Societatea Scriitorilor Români, fără ca eu să fi ştiut ceva, au hotărât deodată să repare o nedreptate, dezmormântându-mă. Pentru cititorul român.

Mulţumesc uneia şi celeilalte, precum şi confraţilor, în majoritate necunoscuţi decât din scris, care au binevoit să aibă pentru mine numai cuvinte bune.

Şi acum? Care e urmarea acestui gest spontan? Căci trebuie să fie o urmare. Altfel, am impresia că în ziua apariţiei „Paginei” închinată mie nu murise numai bunul Jean Bart, ci şi eu. În aceeaşi zi, despre el şi despre mine se spuneau numai lucruri frumoase, cu fotografie pe două coloane.

Dar eu încă n-am murit, din păcate. Şi deci n-ar fi cuviincios să tac, aşa cum nevoit e să tacă duiosul cântăreţ al zărilor marine. Deşi sensibil ca oricare dintre d-voastră, atât la vorba bună cât şi la cea rea, mie îmi place ca o manifestaţie cu caracter moral să ducă la consecinţele morale dictate de împrejurări. Fără de care, drept să vă spun, totul se reduce la zero.

Într-adevăr, crede cineva în ţara asta că eu n-am umeri să duc o nedreptate până la groapă? Nu sunt eu destul de răsplătit moraliceşte (peste graniţă) de toate nedreptăţile, meritate ori nemeritate, pe care mi le-a adus viaţa? Şi îşi poate cineva închipui că eu sunt omul care să lase să-i scape o împrejurare de a ridica steagul luptei, numai şi numai fiindcă o manifestaţie spontană de simpatie te obligă de obicei să răspunzi cu graţioase temeneli?

Presupun că nici România literară, nici S.S.R. nu mă consideră atât de slab la suflet. Altfel de mult aş fi găsit mijlocul de a nu mă certa cu nimeni, ba chiar ar fi viţelul care suge la două vaci.

Am preferat calea cealaltă. Ce zic? Nici n am preferat-o: mi s-a impus ea. Calea grea a omului care rămâne singur. Singur, după ce o viaţă întreagă mi-am închipuit că lupt alături de cineva. Am crezut sincer că aparţineam clasei din care ieşeam. Am crezut, de asemenea, într-un învăţământ demn de a fi primit, că o religie poate schimba lumea, schimbând ordinea socială. Iluzie. Omenirea nu face decât să schimbe firma, o dată într-un secol sau în câteva secole

Iată hotarul vieţii mele, culcat la pământ, ca o frumoasă coloană antică doborâtă cu tunul, sus pe Acropole. Ea a fost dărâmată de tunul ferocităţii dogmatice al Uniunii Sovietice, unde nu trebuie să fii uman, cinstit, ca să dovedeşti mulţimilor că Karl Marx nu a minţit, să dovedeşti, chiar dacă proletariatul universal trebuie să crape în hăul comunismului. Mergi sau crapă!

Un alt hotar a fost prietenia, iar cel de-al treilea, scrisul. Prietenia există în toată mândra ei realitate, dar nu durează decât dacă o menajezi ca pe o femeie. N-am menajat-o. Şi s-a dus. Rând pe rând. Ce de morminte!

Cât despre scris, vai ce ticăloşie! Ticăloşie şi în ce mă priveşte. Totul se reduce, pentru alţii ca şi pentru mine, la o biată iesle cu grăunţe.

Check Also

Legenda lui Jolde, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Ideea acestei drame istorice, nedusă până la capăt, încolţeşte în mintea lui Alecsandri la Mirceşti, …

Becri-Mustafa, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Schiţa unei drame istorice în trei acte cu acest titlu se află pe fila 14r …

La Bucureşti, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

În scrierile sale dramatice de după 1862, Vasile Alecsandri critica multele păcate ale administraţiei şi …

Sânziana şi Pepelea, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

După apariţia în volum a lui Despot-Vodă, Vasile Alecsandri părăseşte Bucureştii, pe la jumătatea lui …

Les bonnets de la comtesse, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

În iarna 1863-1864, când Vasile Alecsandri atinsese vârsta de 43 de ani, faima lui de …