Cauzele interne şi externe ale înfrângerii Revoluţiei din 1848 în Ţara Românească

Înfrângerea revoluţiei a fost determinată de faptul că în ţară capitalismul era slab dezvoltat şi de faptul că burghezia, temându-se de mase, nu a dus o luptă hotărâtă în alianţă cu acestea împotriva boierimii. Burghezia românească, încă slabă, după ce a cucerit puterea cu ajutorul maselor, temându-se de elanul lor revoluţionar, a căutat să ajungă la înţelegere cu boierimea prin concesiuni care au dus la trădarea ţărănimii de către cea mai mare parte a ei, reprezentată de către liberalii moderaţi în frunte cu Eliade.

Trădate, masele ţărăneşti au pierdut o parte din elanul lor revoluţionar, dar nici burghezia nu le-a organizat şi nu le-a condus la lupta pentru apărarea revoluţiei cu armele în mâini. „Falşii liberali”, cum i-a caracterizat Bălcescu, s-au arătat gata pentru o înţelegere cu boierimea, unii de la început, iar alţii în desfăşurarea revoluţiei, acţionând pe această linie până la sfârşitul revoluţiei şi continuând să acţioneze în acelaşi sens şi după aceea.

Referindu-se la liberalii germani din perioada revoluţiei de la 1848, Marx şi apoi Lenin au observat că la baza tacticii acestora a stat „teoria concilierii”, a concilierii între monarhie şi popor, între vechea putere şi forţele revoluţiei. Această tactică a exprimat interesele de clasă ale burgheziei germane în revoluţia burgheză din Germania şi se explică prin teama burgheziei în faţa eventualităţii că revoluţia ar fi dusă până la capăt, că proletariatul şi-ar fi dobândit libertatea, că ţărănimea ar fi dobândit o victorie deplină asupra exploatatorilor ei medievali. „Interesele de clasă ale burgheziei o îndemnau să încheie o tranzacţie cu reacţiunea, („conciliere”) împotriva revoluţiei”, conchide Lenin. Această constatare este în cea mai mare parte confirmată şi de exemplul revoluţiei din Ţara Românească, după cum a reieşit din desfăşurarea evenimentelor.

La baza pactizării dintre „falşii liberali” şi o bună parte a boierimii - în special a boierimii mici şi mijlocii - a stat teama că dezvoltarea mişcării populare putea duce la atacarea principiului proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie, nu numai feudale, dar şi burgheze, şi la „anarhie” - cum spunea Eliade - adică la răsturnarea dominaţiei de clasă a burgheziei însăşi.

La aceasta trebuie să se adauge faptul menţionat, că numeroase elemente ale burgheziei - mari arendaşi, cămătari şi mari comercianţi de cereale şi vite - erau interesate în menţinerea marii proprietăţi funciare şi că pătura cea mai bogată a burgheziei se temea de proletariatul în formare, care putea deveni curând, ca şi în Occident, ameninţător pentru proprietatea burgheză însăşi. Salvarea proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie i-a apropiat, aşadar, pe tranzacţionişti de boieri şi a dus la fracţionarea conducerii revoluţiei.

Totodată a dus la oprirea revoluţiei „la jumătatea drumului”, în sensul limitării unor reforme democratice, cum a fost aceea a votului universal şi mai cu seamă aceea a emancipării şi împroprietăririi clăcaşilor. Acelaşi tranzacţionism s-a manifestat şi prin cruţarea reacţiunii, chiar atunci când a complotat pentru răsturnarea revoluţiei, precum şi prin folosirea elementelor reacţionare atât în guvern, cât şi în aparatul administrativ în general. Exponenţii curentului democrat-revoluţionar, în frunte cu Nicolae Bălcescu, au acţionat în sensul intereselor poporului, dar s-au aflat în minoritate.

Cauzelor interne ale înfrângerii revoluţiei din Ţara Românească trebuie să li se adauge o cauză externă, ofensiva contrarevoluţionară care a început în Europa în urma înfrângerii insurecţiei din iunie a proletariatului parizian de către burghezie. În articolul său Mişcarea revoluţionară, publicat la 1 ianuarie 1849, Marx atrage atenţia că înfrângerea clasei muncitoare franceze şi victoria burgheziei au însemnat totodată şi victoria barbariei feudale asupra civilizaţiei şi „asuprirea românilor” de către ţar şi sultan.

Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească, punctul cel mai înaintat spre răsărit al luptei revoluţionare europene, a constituit momentul culminant al luptei poporului român pentru răsturnarea feudalismului, pentru libertăţi democratice şi un moment important al luptei pentru independenţa şi unirea naţională. Ea a contribuit la dezvoltarea luptei revoluţionare în răsăritul Europei, în special în Balcani. Deşi înfrântă prin trădarea majorităţii burgheziei şi prin invazia masivă a armatelor contrarevoluţionare străine, revoluţia din 1848 din Ţara Românească a deschis drum luptei largi a maselor orăşeneşti şi ţărăneşti pentru sfărâmarea dominaţiei boiereşti şi înfăptuirea statului naţional român independent.

Nemaiputând rezista presiunii maselor, boierimea s-a văzut nevoită să ajungă, prin concesiuni reciproce, la înţelegere cu burghezia, dar poporul a dezvoltat lupta pentru sfărâmarea asupririi, aşa încât revoluţia burghezo-democratică începută la 1848 va fi desăvârşită peste un veac sub conducerea proletariatului, singura clasă consecvent revoluţionară.

Check Also

Adevărata organizare a statelor româneşti de către Mircea cel Bătrân în Ţara Românească şi de către Alexandru cel Bun în Moldova. Certurile lăuntrice între pretendenţii la coroana domnească. Luptele cu turcii

Când Mircea cel Bătrân luă în dibacele sale mâni puterea unică, necontestată, pentru a o …

Poziţia caimacamilor lui Scarlat Callimachi în timpul Revoluţiei din 1821

Susţinerile unor istorici despre sprijinul dat de Constantin Samurcaş răsculaţilor în Oltenia implică negarea caracterului …

Fiscalitatea în Moldova şi Ţara Românească (1774-1821)

Între 1774 şi 1829, regimul fiscal a rămas în esenţă ceea ce a fost în …

Decăderea clasei ţărăneşti, evreii şi viaţa boierilor din Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVIII-lea

Se întemeiase oare prin aceste reforme norocul de care principatele române fuseseră atâta vreme lipsite? …

Desăvârşirea procesului de formare a statului feudal Ţara Românească şi consolidarea sa

Reîntărirea dominaţiei tătare în ultimele două decenii ale veacului al XIII-lea, mai ales la gurile …