Politică

Începuturile vieţii politice moderne în ţările române în secolul XIX

Încă din 1802, programele politice ale partidei naţionale ceruseră alegerea unui domn străin, iar cererea a fost inclusă şi în rezoluţiile adunărilor ad-hoc din 1857. Românii voiau astfel să înlăture certurile interne pentru domnie care afectaseră viaţa politică a ţărilor române de-a lungul întregii epoci medievale. În acelaşi timp, ei voiau să consolideze noul stat român prin definitivarea unirii şi obţinerea independenţei. Grupul oamenilor politici care l-au înlăturat pe Al. I. Cuza au oferit mai întâi coroana lui Filip de Flandra şi, după refuzul acestuia, lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, un tânăr de 27 de ani, înrudit cu suveranii Prusiei şi …

Read More »

Un model impus în România – „democraţia populară”

23 august şi consecinţele La 23 august 1944 avea loc o lovitură de stat în România. Mareşalul Ion Antonescu şi ceilalţi membri ai guvernului au fost arestaţi. Exercitându-şi prerogativele constituţionale, regele Mihai I l-a numit prim-ministru pe generalul Constantin Sănătescu. Noul guvern era compus din militari, dar îi includea şi pe reprezentanţii Blocului Naţional Democrat ca miniştri fără portofoliu: Iuliu Maniu – PNŢ, C.I.C. Brătianu – PNL, Constantin Titel Petrescu – PSD, Lucreţiu Pătrăşcanu – PCR. La orele 22 a fost radiodifuzată „Proclamaţia regelui Mihai către ţară”. Actul de la 23 august 1944 a fost urmat de eliberarea teritoriului naţional …

Read More »

În căutarea unor noi soluţii politice în secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea

Elita românească În societatea românească din secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea, elita era reprezentată de boierime. Domnitorii fanarioţi au respectat cursus honorum caracteristic vechilor familii autohtone, dar au împărţit dregătoriile şi marilor familii fanariote deja stabilite în Principate sau celor venite o dată cu alaiul lor. După 1822, data restabilirii domniilor pământene, celor 30-40 de mari familii boiereşti autohtone sau alogene, înrudite toate între ele, le reveneau funcţiile în administraţie. Treptat, fiii boierilor pământeni şi-au schimbat opţiunile intelectuale şi apoi politice. Datorită preceptorilor angajaţi să-i înveţe limba franceză şi după ce studiaseră în Occident, ei …

Read More »

Cucerirea puterii politice de către Tudor Vladimirescu. Relaţiile sale cu boierii divaniţi în a doua etapă a mişcării revoluţionare din 1821

Cel care s-a opus venirii lui Tudor Vladimirescu cu Adunarea norodului în capitală a fost şeful gărzii de arnăuţi din Bucureşti, colonelul Sava Fochianos, atât în calitatea sa de căpetenie eteristă, cât şi în aceea de vechi slujbaş al regimului fanariot, iar în momentul acela, de slujitor al principelui Scarlat Callimachi. Sava păzea oraşul şi nu voia să-l încredinţeze decât fie lui Alexandru Ipsilanti, fie domnitorului numit de Poartă, Scarlat Callimachi, el însuşi partizan ascuns al Eterei. La 16 martie, caimacamii lui Callimachi – Constantin Negri şi Ştefan Vogoride -, văzându-şi autoritatea ameninţată de răsculaţii ce se apropiau de Bucureşti, …

Read More »

Diversitatea etnică şi confesională, soluţii politice în perioada interbelică

O nouă structură etnică şi confesională După 1918, România a cuprins patru regiuni care fuseseră multă vreme despărţite una de alta. Această situaţie a influenţat tendinţele demografice, culturale şi lingvistice ale diferitelor provincii şi componenţa socială şi a elitelor din aceste regiuni. Unirea din 1918 a determinat apariţia unui stat în care majoritatea populaţiei era formată din romani, dar şi dintr-un procent de 28,1% minorităţi etnice. Configuraţia confesională a României interbelice ne arată că 27,8% din populaţie nu aparţinea religiei ortodoxe. Existenţa unei populaţii de altă origine etnică în România nu a fost un fenomen singular. În majoritatea statelor europene …

Read More »

Gheorghe I. Brătianu – istoric şi om politic

Gheorghe I. Brătianu este fiul lui Ion I.C. Brătianu, cunoscutul om politic. Învaţă la Iaşi, Cernăuţi şi Paris. Profesor universitar la Iaşi (1924-1940), apoi la Bucureşti, unde este concomitent director al Institutului „Nicolae Iorga” pentru studiul istoriei universale (1940-1947). Membru al Academiei Române (corespondent în 1928, titular în 1942) şi al mai multor foruri ştiinţifice internaţionale. În 1941, se înrolează ca voluntar în campania pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Doisprezece ani mai târziu îşi pune capăt zilelor într-o închisoare comunistă. A lăsat posterităţii o vastă operă istoriografică. Câteva titluri, în ordinea apariţiei: Actes de notaires genois de …

Read More »

Noile alianţe politico-militare şi relaţiile internaţionale la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea

Tripla Alianţă (Puterile Centrale) Cursa înarmării şi rivalităţile dintre statele europene manifestând tendinţe imperialiste au determinat formarea unor alianţe politice şi militare. Consecinţe ale unor conjuncturi şi interese de moment, unele dintre aceste alianţe au fost efemere. Altele, mai durabile, au fost germenul unor grupări politico-militare care au precedat în plan diplomatic izbucnirea primului război mondial. „Alianţa celor trei împăraţi” a fost creată între anii 1872 şi 1873 între Germania, Austro-Ungaria şi Rusia şi făcea parte din „sistemul bismarkian” de alianţe, urmărind izolarea diplomatică a Franţei, care era angajată într-o politică externă revanşardă faţă de Germania. Fără prea mare eficacitate …

Read More »

Opozanţi şi disidenţi ai regimului comunist din România

După minirevoluţia culturală a lui Nicolae Ceauşescu (1971), tot mai mulţi oameni s-au implicat în mişcarea de protest contra regimului comunist. Mulţi scriitori, artişti, profesori universitari s-au exilat ori au fost expulzaţi, cei mai mulţi continuându-şi în exil protestul împotriva nerespectării drepturilor omului în România. Sistemul represiv reinstaurat în anii ’70 a făcut ca disidenţii şi opozanţii regimului comunist rămaşi în ţară să fie mult mai puţin numeroşi şi mult mai izolaţi în România decât în celelalte ţări ale blocului comunist. Protestul lor a fost repede înăbuşit, ei înşişi fiind cel mai adesea închişi sau hărţuiţi de Securitate. Pe de …

Read More »

Diplomaţia românească între Tratatul de la Varşovia şi Uniunea Europeană

Pactul de la Varşovia a fost o alianţă creată de URSS ca o contrapondere la NATO, înfiinţat din iniţiativa Statelor Unite. În momentul constituirii acestuia (1955) România nu putea avea altă opţiune, indiferent cine ar fi fost la conducerea statului. Lumea fusese împărţită între marile puteri iar România se afla în sfera de influenţă sovietică, împreună cu alte state din Europa Centrală şi de Est, iar în planurile militare ale NATO era tratată ca un adversar. Mai ales după anul 1958 România a avut, în cadrul Pactului, o atitudine distinctă care să îi permită afirmarea interesului naţional: nu a admis …

Read More »

Monarhia din România şi partidele politice

România Mare nu a însemnat doar graniţe lărgite, provincii reunificate sau probleme ale minorităţilor, ci şi un nou sistem politic. Votul universal acordat în 1918 şi aplicat pentru prima dată în 1919, a adus cu sine o nouă configuraţie pe scena politică şi un nou tip de discurs politic. Pe de altă parte, după marele rol pe care l-a jucat în timpul războiului, monarhia suferă acum o scădere de prestigiu, în special după ceea ce s-a numit criza dinastică. Monarhia Războiul de întregire a ridicat enorm cota de popularitate a monarhiei: atitudinea lui Ferdinand faţă de Antantă, promisa reformă agrară, …

Read More »