Politică

Diplomaţia, o realitate politică în secolul al XVII-lea

Consideraţii generale Secolul al XVII-lea a reaşezat raporturile între Marile Puteri. În acelaşi timp, în răsăritul Europei au apărut noi pericole. În lupta pentru supremaţie politică s-a afirmat o nouă putere, Rusia. Astfel, teritoriul românesc intrase în zona de influenţă a patru mari puteri: Imperiul Habsburgic, Polonia, Poarta şi Rusia. După domnia lui Mihai Viteazul, Poarta a înţeles că pentru menţinerea stabilităţii în ţările române se impunea respectarea statutului lor de autonomie. Deşi iniţial obligaţiile ţărilor române au fost reduse simţitor, către sfârşitul secolului ele au sporit din nou. În 1658, cetăţile Lugoj, Ineu şi Caransebeş, Ţinutul Hălmagiului şi zona …

Read More »

Conştiinţa naţională şi emanciparea politică în secolul al XVIII-lea

Trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic a modificat statutul politic al principatului, căruia i s-a limitat autonomia internă. Locul principelui a fost luat de un guvernator numit de împărat. Curtea de la Viena a reprezentat speranţa unui sprijin pentru obţinerea drepturilor politice pe care autorităţile locale şi nobilimea maghiară refuzau să le acorde românilor. Prevederile Diplomei Leopoldine din 1701, care acorda drepturi civile românilor trecuţi la greco-catolicism, nu au fost aplicate. Principalul avantaj al unirii cu biserica romano-catolică a fost doar ameliorarea situaţiei economice a clerului unit. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în lipsa unei nobilimi naţionale, lupta …

Read More »

Crearea Partidului Comunist Român

Lupta ideologică pentru crearea Partidului Comunist Român Ideile socialiste au avut în anii următori primului război mondial o arie largă de răspândire, propagându-se în toate categoriile de oameni ai muncii, dar îndeosebi în rândurile proletariatului industrial. Purtătorii acestor idei în perioada, 1918-1921 au fost membrii Partidului Socialist, ai organizaţiilor sindicale muncitoreşti şi ai grupurilor comuniste care, deşi restrânse numericeşte, activau atât în interiorul partidului cât şi în afara lui. Activitatea organizaţiilor muncitoreşti a devenit din ce în ce mai viguroasă şi mai cuprinzătoare odată cu părăsirea teritoriului României de către armatele de ocupaţie germane. În luna noiembrie 1918, vechiul partid …

Read More »

Elita liberală românească în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

Concept, origini, trăsături Elita, în sens general, este grupul oamenilor „aleşi” sau al „celor mai buni” dintr-o comunitate, creatori de valori, care se remarcă prin calităţile lor – instrucţie, talent, origine, avere etc. Elita reuneşte persoanele care influenţează sau participă direct la elaborarea deciziilor economice, sociale şi politice într-un stat. Membrii săi ocupă poziţii importante în economie, în societate, în viaţa culturală şi religioasă, în virtutea cărora se implică în viaţa politică. Aceleaşi trăsături le-a avut şi elita românească în secolul al XIX-lea. De fapt, din cauza deosebirilor de opinii în privinţa căilor de modernizare a României, se poate vorbi …

Read More »

Opoziţia contra lui Mihail Sturdza

Mihail Sturdza a fost combătut tot timpul cârmuirii sale de trei grupuri de opoziţie. Primul grup era al marilor boieri, care toţi se considerau egali cu domnul şi toţi urmăreau să ajungă domni. Al doilea grup era format din boieri de rangul al doilea şi al treilea, dintre care unii îşi cumpăraseră caftanul în timpul lui Ioniţă Sandu Sturdza, iar alţii au ajuns boieri prin asimilarea funcţiilor cu rangurile boiereşti. Mihail Sturdza a fost acuzat că a făcut comişi „din feciorii de casapi şi de cizmari”. Printre noii boieri erau mulţi negustori care, fără să renunţe la practica meseriei lor, …

Read More »

Liberalii şi doctrina lor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

Liberalismul În general, realitatea politică poate fi interpretată în funcţie de trei doctrine sau ideologii fundamentale: liberalismul, conservatorismul şi socialismul. Orientările politice sunt adesea percepute ca fiind de dreapta sau de stânga. În 1789, când s-a întrunit în Franţa Adunarea Naţională Constituantă, conservatorii s-au aşezat pe băncile din dreapta prezidiului. De atunci, conservatorii sunt consideraţi de dreapta, iar radicalii de stânga. Semnificaţia acestor „etichete” s-a modificat până astăzi, dar în epoca modernă a însemnat distincţia reformatori-conservatori sau capitalişti-anticapitalişti. La români, această distincţie a fost percepută clar de contemporani sub formula „alb-roşu”. Esenţa liberalismului constă din limitarea puterii statului prin impunerea …

Read More »

Diversitatea etnică şi confesională. Soluţii politice în România modernă (1859-1918)

Aşezarea geografică a ţărilor române, aflate într-o zonă de confluenţă a intereselor puterilor europene din regiune, cât şi resursele economice au făcut ca încă din Evul Mediu acestea să devină o zonă de atracţie pentru străini. De-a lungul timpului diverse grupuri de imigranţi s-au aşezat în spaţiul românesc dar numărul lor n-a determinat o modificare semnificativă a structurii etnice, care a rămas preponderent românească. La momentul proclamării independenţei circa 86% din populaţie o reprezentau românii. Minorităţile etnice cele mai numeroase erau: evreii, care numărau aproximativ 250.000 de persoane (5%), ţiganii, al căror număr era apreciat la 230.000 de persoane (4,6%) …

Read More »

Securitatea şi represiunea politică din România

Lichidarea prin teroare poliţienească a vechilor elite politice şi culturale, precum şi a oricărei opoziţii, inclusiv a celei dinlăuntrul partidului, a început încă înainte de 1948. Au fost vizaţi pe rând liderii regimului antonescian (1946), elita PNŢ (1947), liderii liberali şi ai social-democraţilor (1948), fruntaşii bisericii greco-catolice (1948). Demnitarii României interbelice au fost cu toţii supuşi regimului de exterminare din închisoarea de la Sighet. Un moment important l-a constituit anul 1948, când autorităţile sovietice de ocupaţie, împreună cu conducătorii comunişti, au apreciat că regimul din România devenise destul de puternic pentru a lichida vechile organe de ordine şi informaţii. Siguranţa, …

Read More »

Constituţiile României

Constituţia este o creaţie a epocii moderne, prima Constituţie adoptată fiind cea americană în anul 1787. În România, intrată într-un rapid proces de modernizare în secolul al XIX-lea. prima Constituţie a fost adoptată în anul 1866. Aceasta venea după alte reglementări cu caracter constituţional care au stat la baza organizării Principatelor Române: Regulamentele Organice (1831-1832), Convenţia de la Paris (1858) şi Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris (1864). Constituţia din 1866 Constituţia din 1866 a stat la baza organizării politico-statale a României moderne. Având drept model Constituţia belgiană, una din cele mai democratice din vremea respectivă, ea proclama principii …

Read More »

Revenirea României la democraţie

România post-revoluţionară se găseşte într-un cadru geopolitic schimbat: comunismul s-a prăbuşit peste tot în Europa; datorită dezagregării URSS, România se alege cu doi vecini noi, Ucraina şi Republica Moldova; începe criza iugoslavă care a dus la dezmembrarea ţării vecine. Pe plan intern, România face paşi spre economia de piaţă şi spre pluralismul politic. Pe plan extern, ea încearcă să se integreze în Uniunea Europeană şi în NATO. Postcomunismul 1990-1996 În mai 1990 au loc primele alegeri parlamentare de după evenimentele din decembrie 1989. Ele sunt câştigate de FSN (transformat între timp în partid politic). Alegerile prezidenţiale care au loc tot …

Read More »