Literatură

Fabula în literatura română

Fabula, ca specie clasică, este una din principalele manifestări satirice şi polemice din zona comicului în perioada de constituire a literaturii noastre moderne. Folosind investigarea laturilor morale, fabula fost preţuită şi gustată de publicul vremii. Scriitorii reprezentativi ai epocii abordează fabula, fie scriind câteva opere, fie dedicându-se în întregime speciei: Dimitrie Ţichindeal, Gheorghe Asachi, Constantin Stamati, Gheorghe Săulescu, Constantin Facca, Constantin Bălăcescu, Grigore Alexandrescu, Alecu Donici şi Anton Pann. Sanda Radian subliniază interesul pentru analiza fabulei în cazul cercetătorilor români de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, care subliniau importanţa educativă a fabulei. Moses Gaster, de …

Read More »

Marin Sorescu – poezii şi proze despre vieţuitoare

Prin volumele Unde fugim de-acasă? (1966), Cocostârcul Gât-Sucit, O aripă şi-un picior – Despre cum era să zbor (1970), Ocolul infinitului mic, pornind de la nimic (1973), Cirip-Ciorap (1993), Lulu şi Gulu-Gulu (1995) şi Diligenţa cu păpuşi, Marin Sorescu aduce în literatura pentru copii o operă originală nu atât prin conţinut, cât prin formă – foarte modern scrisă şi accesibilă copiilor. Unde fugim de-acasă?, apărută în 1966, cu subtitlul Aproape teatru, aproape poeme, aproape poveşti reprezintă o antologie de mici proze ritmate care descriu universul infantil într-o permanentă relaţie cu cei cărora li se adresează. M.N. Rusu îl consideră un …

Read More »

George Topârceanu – poezii şi proze despre vieţuitoare

George Topârceanu aduce în literatura română, cu volumele sale de versuri Parodii originale. Balade vesele şi triste, Migdale amare, o poezie tradiţională, realistă, delicată, fiind definit, de criticul Constantin Ciopraga, drept un umorist sentimental. În cadrul operei lui George Topârceanu baladele şi rapsodiile ocupă un loc important. În volumul Balade vesele şi triste este fascinat de existenţa plantelor, păsărilor, gâzelor, pe care le descrie în imagini graţioase ce alternează umorul şi lirismul. Poetul umanizează lumea plantelor şi a gâzelor, de aceea a fost mereu comparat cu Emil Gârleanu, datorită sensibilităţii sufleteşti şi realizării artistice. În volumele Baladele vesele şi triste …

Read More »

Tudor Arghezi – poezii şi proze despre vieţuitoare

Poet cu o îndelungată şi bogată activitate literară, Tudor Arghezi a debutat la sfârşitul secolului al XIX-lea în cercul literar al lui Al. Macedonski, făcând parte din grupul de liceeni bucureşteni atraşi de inovaţiile liricii simboliste pe teme religioase. Poet şi prozator, dar şi un temut şi talentat publicist, Tudor Arghezi a fost cel care a inaugurat în presa noastră interbelică o specie de mare succes, tableta. A creat versuri inspirate din teme majore (viaţă, moarte, iubire, ură, prietenie, condiţia creatorului şi a artei, raporturile omului cu divinitatea şi cu celelalte fiinţe din univers etc.) şi a tipărit peste 20 …

Read More »

Otilia Cazimir – poezii şi proze despre vieţuitoare

Poetă, prozatoare, publicistă, traducătoare, Otilia Cazimir s-a dedicat poeziei (60 de volume), primind numeroase premii literare (premiul Academiei Române, premiul „Femina Vie-Heureuse” (1927), premiul Naţional pentru Literatură (1937). Volumele sale, de sursă biografică, sunt adevărate confesiuni sentimentale strecurate în mici pasteluri, care păstrează ecouri simboliste, relevând aceeaşi delicateţe în perceperea naturii şi a sufletului infantil, cu inflexiuni de umor gentil. A debutat cu volumul Lumini şi umbre (1923), pentru care i s-au recunoscut afinităţi cu Alice Călugăru în privinţa talentului deosebit, a formei concentrate, a capacităţii de a obţine maximum de efect artistic, însuşiri rare ale poeziei feminine: sobrietatea în …

Read More »

Elena Farago – poezii şi proze despre vieţuitoare

„Vestală neobosită a focului sacru” (Perpessicius), poetă de o mare sensibilitate, Elena Farago se detaşează printr-o creaţie complexă şi viguroasă, marcată de muzicalităţi suave şi claritate imagistică, chiar cu implicaţii sociale, folosind uneori metodele semănătoriste ca fundal pentru o formulă lirică de mediere a tradiţionalismului cu modernismul de expresie simbolistă. A apărut într-o epocă în care poezia feminină nu cunoştea decât scrisul minor al Mariei Cunţan. Îşi începe activitatea literară în publicistica muncitorească, semnând mai întâi reportaje în „România muncitoare” în 1902, cu pseudonimul Fatma. Figura şi în registrele socialiştilor sub pseudonimul Elena Făgărăşeanu. Cu toate că unele încercări literare …

Read More »

Originea fabulei

Fiind cultivată în epocile în care libertatea de expresie era îngrădită, această specie literară are o foarte mare vechime. A fost dificil de stabilit cu exactitate originea europeană (grecească) sau orientală (indiană, sumeriană, iudaică, egipteană) a fabulei, este posibil să fie cultivată independent în diferite culturi. Romul Munteanu menţionează, alături de mulţi cercetători, că originea fabulei poate fi situată în India şi în Persia. Panciatantra (5 cărţi, secolul III d.Hr.) – o veche culegere indiană de povestiri şi fabule, al căror discurs este simplu, didactic, cu scopul deprinderii unor reguli morale şi politice. Este atribuită lui Vishnusharman, cel care a …

Read More »

Fabulă

Termenul de fabulă provine din latinescul fabula, -ae, cu sensul iniţial de naraţiune a unor evenimente trăite sau fictive. Fabula are două accepţii: ţesătură anecdotică, nucleu de fapte din care se constituie acţiunea; scurtă povestire alegorică, în proză sau în versuri, prin care se satirizează anumite forme de comportament sau trăsături caracterologice, cu finalitate morală, exprimată explicit sau implicit. În Dicţionarul Larousse (1973), fabula este definită astfel: „scurtă povestire alegorică, cel mai adesea în versuri, care serveşte drept pretext unei morale”. În Mayers Lexicon (1962), fabula este o specie sub auspiciile poeziei didactice, supranumită esopică după părintele ei, care pune …

Read More »

Proverbe şi zicători

Proverbele şi zicătorile aparţin literaturii paremiologice, fiind vorbe cu tâlc şi forme de manifestare a înţelepciunii populare. Proverbul este un text scurt cu valoare aforistică, expresie plastică, relativ stereotipă, exprimând concentrat adevăruri cu valabilitate generală, care pornesc de la observarea practică şi concretă a realităţii contingente, ajungând la aspecte generale. Exprimă o cugetare încheiată. Ovidiu Papadima le consideră „învăţături”, iar I.C. Chiţimia arată că „proverbul constată un fapt şi dă implicit o judecată, pe când zicătoarea rămâne la constatarea faptului şi la exprimarea acestei constatări, făcută de multe ori informă metaforică şi poetică. Legătura este strânsă între cele două forme …

Read More »

Pastel

Termenul pastel provine din fr. pastel, it. pastello, unde defineşte un procedeu de pictură bazat pe efectele de culoare ale unor creioane moi. Este o denumire utilizată în cadrul literaturii române, pentru a desemna o specie a genului liric, în versuri, eminamente descriptivă, în care, prin intermediul unui aspect al naturii (peisaje, anotimpuri, indivizi, munci campestre, stihii etc.), sunt exprimate discret sentimentele şi gândurile subiective. Termenul apare aplicat pentru prima oară în domeniul poeziei odată cu titlul dat de Vasile Alecsandri ciclului său de versuri publicat în revista „Convorbiri literare”, 1868-1869. Elemente de pastel întâlnim şi în creaţii epice, în …

Read More »