Literatură

Proverb

Proverbul este o specie folclorică exprimând, adeseori metaforic şi uneori rimat, într-o propoziţie sau într-o frază, un adevăr cu valabilitate generală, impus prin tradiţie. Denumirea speciei este de provenienţă cultă (din latinescul proverbium şi francezul proverbe) şi a înlocuit mai vechiul parimie, de origine neogrecească. În popor se folosesc termenii cuvânt, pildă, vorbă, zicală şi zicătoare. Izvorât dintr-o experienţă colectivă îndelungată, proverbul a circulat la toate popoarele, din cele mai vechi timpuri. Pătrunzând foarte devreme în scris, s-a confundat cu maximele, sentinţele, pildele filosofilor şi scriitorilor din Antichitate, a fost difuzat prin texte juridice, religioase şi cărţi populare. Şi-a păstrat, …

Read More »

Protocronism

Încă de pe la sfârşitul deceniului al şaptelea al secolului al XX-lea, ideea de protocronism plutea în atmosfera dezbaterilor culturale româneşti. Termenul care va desemna orientarea, ce se va contura din ce în ce mai limpede, avea să fie însă propus de Edgar Papu, chiar în titlul unui articol publicat în revista „Secolul 20” în 1974. Acelaşi autor va fi, peste câţiva ani, şi teoreticianul en titre al noului concept, precum şi cel dintâi aplicator al metodologiei sale, de-a lungul unui întreg volum, apărut în 1977, sub un nume simplu şi neutru, Din clasicii noştri. În realitate, acesta a avut …

Read More »

Proletcultism

Proletcultism este un termen utilizat în critica şi istoria literară (ca şi în critica de artă), cu referire la perioada dintre anii 1948 şi 1960, când „generaţia Labiş” se emancipa, într-un context de relativă relaxare politică, de rigorile dogmatice. Această uzitare este, de fapt, abuzivă. Proletcultismul înţeles ca formulă a politicilor culturale şi a literaturii din deceniile al cincilea – al şaptelea ale secolului al XX-lea – reprezintă resemantizarea prin extensie a unui concept importat din spaţiul sovietic; ea depăşeşte cu mult intervalul în care cuvântul reflectă o realitate din câmpul cultural: anii 1945-1948 sau, ţinând cont de anticipări şi …

Read More »

Preromantism

Preromantismul este un curent artistic apărut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, preromantismul s-a manifestat ca reacţie la clasicism şi ca prefigurare a romantismului. Apărut în terminologia istorico-literară franceză abia către sfârşitul secolului al XIX-lea, preromantismul a devenit un concept frecvent şi operaţional după primul război mondial, datorită în special monografiei Le Preromantisme a lui Paul van Tieghem (I-III, 1924-1947). Anterior, termenul fusese întrebuinţat de Fernand Baldensperger, prima dată doar pentru desemnarea fazei incipiente a romantismului, fiind considerat o „prefaţă” a marelui curent, iar după A. Monglond – o „uvertură a simfoniei”. Van Tieghem numeşte, de altfel, prin …

Read More »

Postmodernism

Postmodernism este un termen frecvent utilizat şi examinat în ultimele decenii în câmpul disciplinelor umaniste – filosofia culturii, istoria civilizaţiilor şi a mentalităţilor, istoriografie, teoria artei şi critica de artă, teoria, istoria şi critica literară etc. – postmodernismul rămâne mai degrabă un subiect de dispute şi controverse decât un concept pe deplin clarificat, fixat şi general acceptat. Nu este considerat un curent artistic şi/sau literar cu identitate şi cuprindere relativ clar definite – cum au fost simbolismul, parnasianismul, dadaismul, letrismul, constructivismul, expresionismul, chiar suprarealismul – şi nici o modalitate estetică cu desfăşurare istorică mai amplă, ca romantismul ori realismul. E …

Read More »

Poporanism

Poporanismul este un curent ideologic şi literar afirmat în ultimul deceniu al veacului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea. Noţiunea a fost lansată de Constantin Stere în ciclul de foiletoane Din notiţele unui observator ipocondric, publicat de suplimentul literar al ziarului „Adevărul” în toamna anului 1893, dezvoltată în paginile revistei „Evenimentul literar” tot de Stere, căruia i se alătură, tot aici, Garabet Ibrăileanu şi, mai târziu, intervenţiile din „Viaţa românească” (1906). Termenul reprezintă traducerea cuvântului rus narodnicestvo şi trimite la modelul ideologic şi cultural al narodnicismului rusesc, amendat şi completat în spiritul realităţilor româneşti. Apariţia poporanismului este marcată …

Read More »

Pluguşor

Pluguşorul este o formă a colindei legată de obiceiul uratului din ajunul Anului Nou. Regional, obiceiul se mai numeşte „cu plugurelul”, „cu plugul”, „cu buhaiul”, „cu cârceia”, iar colindătorii – „plugari”, „plugăraşi” sau „urători”. Se practică, în forme mai simple sau degradate, de către copii, iar în forme ample, adesea spectaculoase, de bărbaţii tineri sau maturi şi, mai rar, de femei. Urătorii se organizează în grupuri de două sau mai multe persoane şi urează la fiecare familie fericire şi mai ales recolte bogate. Textul este un recitativ epic (în Muntenia se şi cântă uneori), prezentat de un solist pe fond …

Read More »

Paşoptism

Paşoptismul este un curent ideologic exprimând starea de spirit şi situarea politică a participanţilor la revoluţia din 1848 în ţările române, configurat în deceniul al cincilea din secolul al XIX-lea, paşoptismul îşi are premisele în mişcarea de înnoire de după 1821, intensificată începând de pe la sfârşitul deceniului, mişcare animată de principii iluministe, moştenite de la Şcoala Ardeleană şi punctată pe tărâmul culturii de realizări care au deschis în istoria României epoca modernă: întemeierea în Ţara Românească şi în Moldova a învăţământului naţional şi a teatrului, precum şi a presei în toate ţinuturile româneşti. În 1840 revista „Dacia literară” imprimă …

Read More »

Parnasianism

Parnasianism este un derivat din numele muntelui Parnas, loc mitologic consacrat lui Apollo şi muzelor, termenul numeşte orientarea estetică a unei grupări poetice constituite la Paris în al şaptelea deceniu din secolul al XIX-lea. Actul formal de constituire a parnasianismului s-a materializat în editarea, în 1866, a culegerii de versuri Le Parnasse contemporain, printre semnatari distingându-se Catulle Mendes, Leconte de Lisle, Theophile Gautier, Theodore de Banville, Francois Coppee, Sully Prudhomme, Jose-Maria de Heredia, Charles Baudelaire, Paul Verlaine şi Stephane Mallarme. Cinci ani mai târziu apare al doilea volum, datat însă 1869, iar în 1876, al treilea. Concepţia de artă a …

Read More »

Oraţie

Oraţia este o specie folclorică în versuri ce se rosteşte la nuntă, de obicei pe un ton ceremonios, şi care stăruie asupra principalelor momente ale desfăşurării ritualului, subliniind totodată importanţa acestora. În limba română există o variantă destul de veche a acestui termen. Latinescul oratio a dat în româneşte „urâciune”. Cât despre formele „oraţie”, „uraţie”, întâlnite în secolul al XVIII-lea în scrierile cronicarilor, acestea derivă din polonezul oracya. Neologismul polonez a fost concurat în epoca influenţei greceşti de cuvântul encomion. De aici şi cumulul de înţelesuri pe care îl capătă noţiunea, însemnând nu numai oraţia de nuntă, ci şi oraţia …

Read More »