Literatură

Parnasianism

Parnasianism este un derivat din numele muntelui Parnas, loc mitologic consacrat lui Apollo şi muzelor, termenul numeşte orientarea estetică a unei grupări poetice constituite la Paris în al şaptelea deceniu din secolul al XIX-lea. Actul formal de constituire a parnasianismului s-a materializat în editarea, în 1866, a culegerii de versuri Le Parnasse contemporain, printre semnatari distingându-se Catulle Mendes, Leconte de Lisle, Theophile Gautier, Theodore de Banville, Francois Coppee, Sully Prudhomme, Jose-Maria de Heredia, Charles Baudelaire, Paul Verlaine şi Stephane Mallarme. Cinci ani mai târziu apare al doilea volum, datat însă 1869, iar în 1876, al treilea. Concepţia de artă a …

Read More »

Oraţie

Oraţia este o specie folclorică în versuri ce se rosteşte la nuntă, de obicei pe un ton ceremonios, şi care stăruie asupra principalelor momente ale desfăşurării ritualului, subliniind totodată importanţa acestora. În limba română există o variantă destul de veche a acestui termen. Latinescul oratio a dat în româneşte „urâciune”. Cât despre formele „oraţie”, „uraţie”, întâlnite în secolul al XVIII-lea în scrierile cronicarilor, acestea derivă din polonezul oracya. Neologismul polonez a fost concurat în epoca influenţei greceşti de cuvântul encomion. De aici şi cumulul de înţelesuri pe care îl capătă noţiunea, însemnând nu numai oraţia de nuntă, ci şi oraţia …

Read More »

Optzecism

Termenul optzecism este menit să desemneze sintetic ansamblul caracteristicilor (estetice, tematice, stilistice, „tehnice”, ţinând de obiectivele, viziunea şi ideologia literară etc.) aparţinând generaţiei ’80 – adică acelor scriitori care au debutat şi au început să se afirme în anii ’80 ai secolului al XX-lea. Ivit iniţial în sfera conversaţiilor informale, acceptat ulterior de critica şi istoria literară vizând literatura contemporană, optzecismul păstrează o oarecare doză de vag, la fel ca orice concept dorit atotcuprinzător pentru o realitate diversă şi consistentă. Problema definirii generaţiei ’80 rămâne spinoasă, cum se întâmplă când e vorba de circumscrierea cu precizie a unei generaţii sau …

Read More »

Onirism

În dicţionarele explicative, termenul onirism (al cărui etimon grec este oneiros „vis”) figurează cu două sensuri principale: unul interesând domeniul medical („delir, halucinaţie asemănătoare visului, care defineşte unele stări psihopatologice”), celălalt, sfera creaţiei literar-artistice („structură estetică rezultată din fluxul spontan al conştiinţei şi opusă celei realiste”). În comentarea literaturii, termeni ca onirism, oniric, onirist etc. au fost şi sunt folosiţi destul de frecvent, dat fiind că visul şi raportarea, în variate feluri, la vis au alimentat, în diferite epoci şi în felurite chipuri, literatura (în mod deosebit romantismul şi suprarealismul au „utilizat” consistent visul, de pe platforme estetice şi „tehnice” …

Read More »

Nouăzecism

Termenul nouăzecism a fost creat spontan, după modelul celui – ceva mai vechi – de optzecism, mărturisind o intenţie polemică sau, în orice caz, una de individualizare şi definire programatică a unei promoţii literare. Cuvânt cu sens vag, ivit iniţial în sfera publicisticii, ulterior acceptat şi în terminologia criticii literare, nouăzecismul este presupus a exprima concis şi sintetic particularităţile literaturii practicate de o serie de scriitori născuţi, în marea lor majoritate, în jurul anului 1960 şi afirmaţi la începutul ultimului deceniu al secolului al XX-lea. Originea fenomenului se află în anii ’80, când mai mulţi dintre cei mai importanţi membri …

Read More »

Naturalism

Naturalismul este o orientare literară apărută în literatura franceză din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi care a luat amploarea unui curent în ultimele trei decenii ale aceluiaşi secol. Naturalismul se constituie şi în alte literaturi, productiv fiind la început în cea germană, italiană şi spaniolă, mai târziu proliferând în cea americană. Prin unii dintre reprezentanţii naturalismului se declară a fi realism şi, de altfel, cele două denumiri circulă ca sinonime. V.G. Belinski numeşte realismul rus „şcoala naturală”, vorbind în schimb, impropriu, de „poezia reală”. În literatura italiană realismul şi naturalismul sunt desemnate prin cuvântul verism, iar în …

Read More »

Modernism

Cuvântul modernism derivă din modern, prin definiţie termen de relaţie: ceva/cineva este modern în raport cu altceva/altcineva. Declarată încă din Antichitate (Cicero), opoziţia între doritorii de schimbare şi adepţii stărilor existente a înscris, la sfârşitul secolului al XVII-lea, un moment în istoria literaturii franceze prin celebra querelle des anciens et des modernes. În limbajul istorico-literar de azi, modernismul denumeşte curente apărute la interferenţa secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, în câteva literaturi naţionale, precum şi în domeniul artelor. Conţinuturile şi tendinţele acestora diferă. În capitolul Le Style de la nouvelle poesie din Histoire des litteratures, Gaetan Picon numeşte modernismul reacţia …

Read More »

Literatura străromână

În spaţiul unde s-a petrecut geneza poporului român s-au scris cărţi („Conservarea în limba noastră a cuvintelor de origine latină a scrie şi carte, sub forma corespunzătoare cu legile fonologiei româneşti, dovedeşte – observa Sextil Puşcariu – că noţiunile exprimate prin aceste cuvinte au fost în toate timpurile curente la poporul nostru şi ne îndreptăţeşte să credem că după stingerea culturii romane în regiunile dunărene, strămoşii noştri n-au uitat niciodată meşteşugul de a scrie şi de a citi cărţi”) şi s-au citit cărţi (verbul lecturii este de origine slavă, pentru că „cititorul” textelor, adică preotul, făcea acest lucru într-o biserică, …

Read More »

Legendă

Legenda este o specie a epicii populare, în proză, de mică întindere, care explică, utilizând de obicei miraculosul, cauzele unor fenomene ale naturii înconjurătoare sau evocă, din aceeaşi perspectivă, făpturi supranaturale, evenimente şi personaje biblice şi istorice. Termenul folosit astăzi în limbajul cult, provenit din latinescul legenda „naraţiune”, a avut iniţial o accepţie restrânsă, referindu-se doar la prezentarea sfinţilor. Cu timpul şi-a lărgit sensul, incluzând în sfera lui toate categoriile amintite. Pentru legenda istorică cu caracter local se mai foloseşte cuvântul „tradiţie”. Cunoscută în popor sub denumirea „poveste”, i se atribuie o vechime mai mare decât a basmului. Se consideră …

Read More »

Integralism

Integralismul este o orientare în cadrul constructivismului românesc. Aderând la principiile mişcării constructiviste, integralismul le accentuează pe unele şi le aplică într-o manieră mai consecventă. Denumirea vine de la titlul revistei „Integral” (1925-1928). Îndeosebi prin Ilarie Voronca, spiritus rector al tuturor periodicelor de avangardă apărute după „Contimporanul” şi înainte de „unu”, dar şi prin alţi colaboratori ai acestora, publicaţia reia ideile directoare din „75 HP” şi „Punct”. Noua revistă consideră că invarianta acelor idei este principiul integrării artelor în ansamblul civilizaţiei epocii. În „75 HP” Voronca lansa, împreună cu pictorul Victor Brauner, conceptul „picto-poezie”, ilustrat prin construcţii grafice rezultate din …

Read More »